Cine va fi acuzat de inconştienţă, proastă guvernare şi va trebui să plătească pentru asta?

Se va încheia odată şi pandemia asta. Atunci, cum ne vom referi la ceea ce trăim acum? Ca la un blestem de proporţii bibilice trimis asupra umanitaţii ca avanpremieră a Apocalipsei? Ca un eveniment funest, dar ineluctabil doarece “aşa a fost dat să fie”? Vom ridica oare din umeri şi vom spune “asta a fost, nu avem ce face decât să mergem mai departe”, încercând să uităm cât mai rapid suferinţa într-un exerciţiu colectiv de redempţiune?

Sau, greu de crezut, dar poate util pentru supravieţuirea generaţiilor viitoare, se vor căuta explicaţiile stăruinţei cu care liderii politici ai acestei generaţii. Având la dispoziţie toate semnalele de alarmă imaginabile, au ales să le ignore deoarece, fireşte, altele erau priorităţile pe lista lor mereu focusată pe singurul obiectiv care i-a pasionat cu adevărat: câştigarea unui nou mandat. S-au comportat de parcă o întreagă generaţie a celor care ne conduc ar fi fost lovită brusc de efectul Dunninger-Kruger, fenomen al superiorităţii iluzorii formalizat într-un studiu apărut în 1999 şi pe care înţelepciunea din spaţiul carpato-danubiano-pontic l-a cunoscut din străbuni, tradus în formul “las’că ştim noi mai bine”.

Aşa s-ar putea explica, cu blândeţe şi în termeni medicali care să justifice cererea unui avocat de a le fi analizată capacitatea lor de asumare a consecinţelor propriilor acte în condiţiile unei evidente şi persistente ruperi de realitatea înconjurătoare. În afara acestei explicaţii, cum s-ar putea explica faptul că au fost ignorate toate mesajele urgente şi presante ale multora dintre cele mai credibile şi valoroase voci ale comunităţii ştiinţifice internaţionale atunci când, nu mai departe decât anul trecut, în octombrie, apărea un studiu cu relevanţă globală intitulat GHS Index – Global Health and Security Index (îl puteţi accesa aici), parte a programelor dezvoltate de Nuclear Threat Initiative, cu această ocazie folosind capacităţile excepţionale ale celor de la John Hopkins University. Citite în cheia situaţiei tragediei globale de acum, avertismentele lor nu numai că se confirmă, dar prezintă şi cea mai corectă descriere a eşecului dramatic al gândirii administrative de tip preventiv, primul zid de apărare care ar fi trebui să existe împotriva devoltării oricărei epidemii.

Ameninţările biologice – naturale, intenţionat create sau accidentale – din orice ţară pot reprezenta un risc la sănătatea publică globală, la securitatea internaţională şi economia mondială. Deoarece bolile infecţioase nu cunosc frontiere, toate ţările trebuie să prioritizeze şi să pună în practică acele capabilităţi necesare pentru a preveni, detecta şi răspunde rapid urgenţelor sanitare civile. Fiecare ţară trebuie să fie transparentă în ce priveşte capacităţile pe care le posedă în scopul de a-şi asigura vecinii că poate stopa declanşarea unei epidemii de a deveni o catastrofă internaţională.. Liderii globali şi organizaţiile internaţionale poartă o responsabilitatea colectivă în a menţine o capacitate robustă de luptă împotriva bolilor infecţioase”.

Concluziile studiului sunt la fel de dramatice ca realitatea pe care o trăim şi arată cât de slab era pregătită comunitatea mondială şi de ce un şoc că această pandemie a reuşit să lovească atât de amplu:

Ţările nu sunt pregătite pentru un eveniment biologic catastrofal la scară globală, inclusiv acelea care ar putea fi provocate de de împrăştiera intenţionată a unui patogen emergent sau de eliberarea deliberată sau accidentală a unui agent sau organism primejdios sau creat prin inginerie generică.

  • 81% dintre ţări se află la nivelul de jos al indicatorilor privnd risvurile deliberate (biosecuritate)
  • 66% dintre ţărin prezintă indicatori scăzuţi în ce priveşte riscurile accidentale (biosiguranţă)
  • mai puţin de 5% dintre ţări posedă cercetare ştiinţifică de tip deual
  • nicio ţară din lume nu are legislaţie sau reglementări care să oblige companiile să supravegheze operaţiunile de sinteză a DNA
  • 92% nu prezintă dovezi că solicită controale de securitate pentru personalul care are acces la materialele bilogice primejdioase sau la toxine

m.adevarul.ro

Dacă ar fi vorba despre un roman SF, cu siguranţă că asemenea date ar fi considerate drept viziune catastrofică exagerată în mod voit pentru a crea atmosfera necesară şi a produce fiorii de spaimă aşteptaţi de cititori. Ce ne facem însă dacă lucrurile sunt reale? Sau, mai precis, situaţia este şi mai serioasă, adică aceste lucruri nu numai că sunt reale, ci există de mult timp, fac parte din realitatea cotidiană a multor (sau foarte multor ţări) ale planetei, că nimănui nu-i pasă şi că am fost cu toţii – şi suntem în continuare – lăsaţi să evoluăm la limita de contact, foarte nesigură, cu următoarea şi apoi cu următoarea pandemie. Exagerare jurnalistică?

Iată ce estimează raportul:

  • 85% dintre ţări nu prezintă vreo dovadă de a fi excutata anul trecut exerciţiul de simulare împotriva ameninţării biologice bazat pe cerinţele internaţionale, aşa cum cere OMS
  • mai puţin de 5% dintre ţări cer o testare cel puţin anuală a centrului pentru operaţiuni de urgenţă
  • 77% dintre ţări nu demonstrează că au capacitatea de a colecta online sau în timp real datele de laborator
  • 89% dintre ţări nu demonstrează că posedă un sistem de a oferi contramăsuri medicale în situaţia de urgenţă medicală civilă
 

Concluziile (cu explicaţiile din studiu) sunt neliniştitoare, printre care, înainte de toate, aceasta: “Peste jumătate dintre ţări se confruntă cu riscuri majore politice şi de securitate care pot submina capacitatea naţională de a face faţă riscurilor biologie”.

Este într-atât de serios? Cu siguranţă că da, aşa cum reiese dintr-un dosar pe care l-am primit pe această temă şi din care voi selecta câteva elemente în perioada care urmează ca semnificative pentru a demonstra că există o logică profundă, fie şi cea a spaimei, în acţiunile decise de multe dintre guvernele lumii.

Vă rog să citiţi acest document de acum, vedeţi şi dvs care estre gradul de credibilitate al personalităţilor ştiinţifice care-l girează şi verificaţi-l prin percepţia dvs asupra a ceea ce se petrece acum la noi şi în lume. Am avut oare sistemele de urgenţă şi rezervele naţionale pregătite? Răspundea ieri Ludovic Orban, prim-ministrul României: “Repet din nou afirmaţia: stocurile existente prin lege care ar fi trebuit fi asigurate de fostele guverne pentru combaterea unei epidemii erau zero. A trebuit să ne descurcăm, să facem faţă şi să compensăm stocurile care trebuia să existe. Au început să vină produse încetul cu încetul, vom dezvolta capacităţi de producţie în România şi vom susţine companiile care au capacitatea de a produce”.

Caz în care vor trebui să răspundă cei care aveu responsabilitatea acestor sisteme de urgenţă. Sau nu. Şi rămânem cu actualitatea raportului global, bun de făcut articole de presă din el. Aşteptând în linişte următoare pandemie.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.