LAZĂR LĂDARIU, un nume cât un munte, cu talpa bine înfiptă aici, în glia strămoșescă, tot scoborând în neamul său bun și răbdător până la Adamii de-nceput, pentru aș lua de-acolo putere, crez, speranță spre a putea trece prin mincinoasa noastră lume, iar cu fruntea stând înălțată înspre tăriile cerești, spre a sorbit de-acolo mereu lumină, vis și visarea, harul dumnezeiesc ce i-a fost dat spre desăvârșire;
LAZĂR LĂDARIU, veghetorul ce s-a aflat în lumea noastră pentru a ne ține mereu trează conștiința de neam și țară, crezul în dreptul și dreptatea nostră de a fi aici ca urmași din veac în veac a acelora ce s-au înierbat în huma acestui pământ încă de la începutul lumii, cel care ne-a întărit mereu credința că tot aici vom fi de-apururi până la sfârșitul lumii;
LAZĂR LĂDARIU, o puternică și ardentă conștiință națională izvorâtă din crezul său interior, din toate trăirile și simțirile sale pusă în fapte, în cuvânt, în vers, în rândul unei cărți, într-un articol de ziar, pentru a ne arăta nouă și lumii cum ar trebui să fim cu toții, deopotrivă, dacă vrem să ridicăm în cinste, în fală și în onoare, buna și răbdătoarea noastră, Maica România;
LAZĂR LĂDARIU, om între oameni, trist când șimțea cu toată ființa lui tristețea și durerea neamului său, bucuros când se-mplinea vre-o voie trebuincioasă undeva, omul cu vorba bună, cu un sfat înțelept, cu o încurajare, cu un îndemn, toate aflătoare din plin în țandăra gândului și în fântâna sufletului său, ținute acolo spre a le dărui celui care avea nevoie de ele;
LAZĂR LĂDARIU, ajuns la capăt de drum. A plecat dintre noi să se veșnicească în nesfârșirea timpului ca o stea străluminând necuprinsul, pentru a ne aduce mereu aminte că a existat. Abia acum când nu mai este îi vom simți lipsa, ne vom simți singuri și neajutorați în fața neprietenilor neamului acestuia, abia acum îl vom aprecia la justa lui valoare tocmai pentru că nu este și nu va fi încă o bună bucată de timp un altul care să-l înlocuiască.
Născut într-o sfântă zi de Buna Vestire, a trăit demn și frumos în robia cinstei și a adevărului, până când, timpul lui n-a mai avut răbdare să ni-l mai lase încă aici alături de noi o vreme, spre a ne călăuzi pe încurcata cărare a vieții pe care o trăim acum. Dar așa cum a fost îl vom ține mereu minte în smerenia gândului nostru, ca și în fierbințeala unei spășite lacrimi, rugându-l pe Domnul nostru să îi facă cinstită parte în raiurile Sale.
Rămas bun stimate dascăl, prietenul nostru al tuturor celor care v-au știut, v-au apreciat și v-au prețuit deopotrivă, pentru tot și toate câte ați făcut Domnia Voastră pentru noi, pentru neam și pentru țară!
Ioan Berța și Mircea Dorin Istrate