Buna Vestire…

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Îngerul, Fecioara Maria și… Hristos

  1. „A fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret.

        Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era MARIA.

        Şi intrând  îngerul la ea a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. 

Iar ea, văzându-l s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?

Şi îngerul i-a zis: Nu te teme Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu.

Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui IISUS.

Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da lui tronul lui David, părintele său. 

Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca cap. 1,  vers. 20-33).

 

  1. „Cu Iisus apare în lume o nouă generaţie de oameni, NEAMUL LUI IISUS, care nu se naşte numai după legile firii, ci peste ele se suprapune o naştere spirituală, duhovnicească, generaţia spirituală a lui Iisus. Noul neam duhovnicesc, cel al lui Iisus, nu-i un neam care se naşte pe pământ, după legile lumii animale, un neam neîncetat ispitit de pofte interioare. Desfacerea omului prin păcatul originar de Dumnezeu înseamnă pentru om pierderea integrităţii, pierderea chipului androgin, care constituie chipul său ceresc, pacificat de ispitele lăuntrice. (Pr. Arsenie Boca).

  

  1. „HRISTOS se naşte din Fecioară ca să sfinţească din nou alcătuirea  omenească femeiască şi să o unească principiului masculin, ca bărbatul cu femeia să devină androgini (principiul masculin şi feminin se află unit într-o singură persoană) cum a fost Iisus”. (Bichner Hristern).

 

  1. „O! Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti mai presus decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiţi; dă-ne mângâiere şi nouă celor ce suntem în necazuri şi diferite încercări, că, în afară de tine, altă scăpare şi ajutor nu avem. Tu singură eşti mijlocitoarea bucuriei noastre la Domnul şi Dumnezeul nostru. Tu care ai născut pe Împăratul Hristos, auzi glasul smeriţilor robilor tăi şi ne izbăveşte de toate nevoile. Vindecă neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti. Alungă de la noi şi de la tot poporul român toată răutatea şi întristarea. Dăruieşte-ne sănătate, înţelepciune, şi cu rugăciunile tale ne izbăveşte de ispitele acestei vieţi şi de chinurile cele veşnice” AMIN!

 

P.S. Epictet filosoful ne-a lăsat următoarele cuvinte: „Ridică-ți ochii cu încredere  la Dumnezeu și zi: „O, DOAMNE, FĂ CU MINE CE VREI! CE VREI TU, VREAU ȘI EU. PUNE-MI SARCINILE CE LE VOIEȘTI. DĂ-MI BOGĂȚIE, SAU LASĂ-MĂ SĂ LUPT CU SĂRĂCIA. DE VOR CÂRTI OAMENII, EU NU VOI CÂRTI. TOTDEAUNA VOI ARĂTA PRIN FAPTA MEA, CĂ TOT CE FACI TU E PENTRU MINE BINE FĂCUT”.

Părintele Ilie

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.