Facilităţile fiscale sau privilegiile sociale parazitare?

Conf. univ. N. GRIGORIE NICOLAE / UZPR:

În condiţiile gravei situaţii prin care trece (şi) ţara noastră ca urmare a catastrofalei crize sanitare (a cornavirusului), peste care se suprapune și criza economică, în care peste un milion de salariaţi sunt în şomaj tehnic, menţinerea „Facilităţilor fiscale și a privilegiilor sociale” vor parazita şi mai grav întreaga societate.

În timp ce situaţia devine catastrofală pentru milioane de cetăţenii oneşti:

1) imensul aparat funcţionăresc se menţine intact, cu veniturile sale consistente și

2) „frauduloşilor demnitarii de lux” şi „ipocriţilor justiţiari suprastatalii” li se menţin privilegiile sociale exorbitante, făcute de ei, pentru propriul lor interes, prin emiterea unor „legi speciale”.

Din cauză că, în frecvente cazuri, se discută despre „sistemul fiscal” și „facilităţi fiscale”, dar fără să li se cunoască sensul și conţinutul lor real, sau fără ca aceste noţiuni să se folosească cu sensul și cu conţinutul lor real, se impun următoarele precizări.

Sistemul fiscal reprezintă totalitatea legilor prin care se reglementează stabilirea și încasarea impozitelor, taxelor și a contribuţiilor sociale.

Facilităţile fiscale reprezintă orice diminuare a veniturilor bugetare pe seama impozitelor, a taxelor și a contribuţiilor sociale pentru care s-au acordat, prin lege: 1) scutiri parţiale sau totale de plată; 2) cote reduse la plata acestora; 3) amânări sau eşalonări ale termenului de achitare; 4) reducerea materiei impozabile.

Exemple: scutirea, discriminatorie, a veniturilor salariale exorbitante, de până la zeci de mii de lei, de natură salarială de la plata contribuţiilor sociale peste un anumit plafon, derizoriu faţă de aceste venituri.

Deosebit de „facilităţile fiscale” sunt „privilegiile sociale parazitare”.

În timp ce „facilităţile fiscale” diminuează veniturile bugetare, „privilegiile sociale parazitare” cresc cheltuielile bugetare.

Privilegiile sociale parazitare” reprezintă orice creştere a cheltuielilor bugetare, pe seama unor măsuri legislative, prin care se acordă venituri suplimentare iraţionale, inechitabile și frauduloase unor persoane fizice și/sau juridice.

Spre exemplu, acordare de „pensii speciale”, adică de pensii care nu sunt stabilite pe baza contribuţiilor achitate, ci sunt plătite din banii publici sunt, efectiv și în mod real, privilegiile sociale parazitare.

Numeroase dintre privilegiile sociale parazitare, precum cele prin care se acordă „pensiile speciale”, îmbracă forme dintre cele mai perverse, inechitabile și ipocrite şi se acordă inclusiv prin încălcarea gravă a prevederilor art. 16 din Constituţia României prin care se proclamă „Egalitatea în drepturi”, prin care se dispune că „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.” şi că „(2) Nimeni nu este mai presus de lege”.

Dispoziţiile art. 16 din Constituţia României sunt cel mai grav încălcate, deliberat, cu bună ştiinţă, de „frauduloşii demnitari de lux”, şi de  „ipocriţii justiţiari suprastatalii” care, prin uzul şi abuzul funcţiei lor, s-au situat mai presus chiar şi faţă de Constituţie.

Spre exemplu, prin acordarea privilegiile sociale parazitare sub forma a aproape 100 de „legi speciale a pensiilor” s-a ajuns:

1) la mii de pensii lunare exorbitante, unele de până la 73.890 de lei lunar, total nemeritate, nemeritate din cauză că acestea nu au la bază principiul contributivităţii, principiu care se aplică tuturor cetăţenilor oneşti ai acestei ţări, și

2) la o creştere a cheltuielilor bugetare, pe cât de mare, pe atât de nejustificată economic.

Ca specialist în domeniul fiscalităţii am manifestat intense preocupări, timp de aproape 30 de ani, prin sute de articole (foarte uşor de verificat și pe Internet), pentru eliminarea haosului în acordarea facilităţilor fiscale după criterii: inechitabile; clientelare; politicianiste; ale unor grupuri (nelegitime) de interese; prin uz și abuz în emiterea unor „legi speciale” pentru propriul interes.

De circa 30 de ani nici nu se mai poate face nici chiar o situaţie reală și exactă cu toate aşa-zisele „facilităţi fiscale” acordate prin circa 100 de acte normative (în vigoare în fiecare an, nu pe totalul celor 30 de ani), unele facilităţi fiind atât de subtile și de deghizate în anumite prevederi legale încât sunt chiar destul de greu de sesizat.

Aceste circa 100 de acte normative au fost în vigoare în fiecare an (nu pe totalul celor 30 de ani), cu urcuşuri și coborâşuri, cu abrogarea unora și punerea în aplicare a altora.

Din anul 1989 și până în prezent au fost aproape 1.000 de acte normative prin care s-au acordat aceste aşa-zisele „facilităţi fiscale”, cu mii de articole.

Guvernanţii și parlamentarii ar fi puşi într-o situaţie foarte grea dacă li s-ar cere să prezinte o situaţie, clară și exactă, cu toate aceste aşa-zisele „facilităţi fiscale”, cu precizarea temeiului legal pentru fiecare.

Situaţia cu adevărat catastrofală la care s-a ajuns prin acordarea de „facilităţi fiscale” și de „facilităţi economice” se poate cunoaşte numai în condiţiile în care s-ar întocmi „Tabloul facilităţilor fiscale” și „Tabloul facilităţilor economice”.

Dar politicienii, parlamentarii, guvernanţii și conducerea ţării nu au interesul să prezinte aceste realităţi, care i-ar obliga (sub presiunea populaţiei, a mass-media etc.) să-și reconsidere radical atitudinea, fie și numai din punctul de vedere al acordării acestor facilităţi.

La situaţia catastrofală la care a ajuns România au contribuit toţi cârmacii acestei ţări, cu unele diferenţe, unii mai mult, alţii mai puţin.

În timp ce povara fiscală devine tot mai grea pentru cetăţenii oneşti, în timp ce aceştia au părăsit tot mai mult România din cauza corupţiei și a numeroaselor și gravelor inechităţi la care sunt supuşi, „frauduloşii demnitarii de lux” şi „ipocriţii justiţiari suprastatalii” s-au înmulţit tot mai mult, au devenit tot mai lacomi, mai hrăpăreţi, au emis tot mai multe legi pentru propriul interes fraudulos din banii publici.

Chiar şi în condiţiile actualei situaţii grave prin care trece ţara noastră ca urmare a catastrofalei crize sanitare (a coronavirusului), peste care se suprapune și criza economică, privilegiile acestora se menţin, chiar dacă este clar pentru toată lumea că ele agravează și mai mult situaţia întregii populaţii.

Oricât aş încerca eu să exprim cât mai bine aceste realităţi, nu voi reuşi să o fac aşa de bine cum au făcut-o Mihai Eminescu și Mircea Eliade, fapt pentru care, în cele ce urmează, prezint unele dintre citatele lor cu valoare de adevăruri axiomatice.

Citate din Mihai Eminescu

 „[…]cu cât se-nmulţeşte clasa celor ce consumă numai fără a produce cu atât clasa celor ce produc se va da mai tare înapoi, se va hrăni mai rău, va fi supusă la boale mai numeroase, se va stinge chiar.[…] când organizarea socială favorizează înmulţirea claselor neproductive, ea favorizează apăsarea și nimicirea celor productive”. (Eminescu, „Curierul de Iaşi”, X, nr. 93, 28 august, 1877, pg. 3.).

„Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” (Mihai Eminescu despre politică).

„Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor, decât priveliștea corupției și a nulității recompensate.” (Eminescu, în „Timpul”, 26 mai 1882).

 „[…]un mic sâmbure greşit în organizarea societăţii, în viaţa economică creşte și îngroapă o naţiune”.

 „Avem de-o parte rasa românească cu trecutul ei, identică în toate ţările pe care le locuieşte, popor cinstit, inimos, capabil de adevăr și de patriotism. Avem apoi deasupra acestui popor o pătură superpusă, un fel de sediment de pungaşi și de cocote, răsărită din amestecul scursăturilor orientale și occidentale”.

 

„Cea dintâi datorie a naţiunii, dacă vrem să se întemeze și economiceşte și moraliceşte, e sarunce pătura de paraziţi de deasupra-i în gunoiul din care a ieşit[…]. Curăţată de pătura de paraziţi, naţia îşi va reveni în fire”. Ce este pătura superpusă ? Este un „concept fără determinare etnică desemnând o asociaţie de exploatatori fără principii, legaţi între ei prin demagogie și prin fapte şi comportamente, care au toate aceleaşi comportamente: contribuie la degradarea fondului biologic al unui popor, la declinul economic al acestuia și la dezintegrarea lui cultural-spirituală”. (Eminescu. Vezi Ilie Bădescu. Sociologie eminesciană)

Guvernul a creat „Industria palavrelor și prăvăliile de minciuni”. (Eminescu, Timpul, VI, nr. 184, 24-25 august 1881, pg. 1).

Orice alte comentarii sunt de prisos.

 

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.