Asta văd la tv, asta văd pe reţelele de socializare, au fost identificați dușmanii care răspândesc virusul. Bătrînii care ies din case desi li s-a spus să stea în case. Ei sunt dușmanii, bătrânii ăștia căpoși, deși toate statisticile arată că, până în acest moment, foarte puțini bătrâni sunt depistați pozitivi, purtătorii virusului în România fiind tinerii. Bătrânii cei răi, bătrânii care votează prost, bătrânii care privesc televiziunile greșite, bătrânii ăștia care enervează hipsterimea corporatistă de pe Facebook, bătrânii ăștia nu vor să stea în case. Și nu vor să beneficieze de nenumăratele oferte lipite prin scări de blocuri, „Noi suntem niște tineri buni și generoși, îți facem cumpărăturile și punem anunțul pe Facebook să vadă lumea că noi suntem – am mai zis? – niște tineri buni și generoși”. Pe ușa blocului meu erau, la un moment dat, două anunțuri „concurente” de acest gen. Bătaie mare pe fapte bune.
Dacă tu ai voie, în izolare, să ieși să faci jogging pe lângă bloc, ei de ce nu ar avea voie să târască câțiva pași pe o alee? Dacă tu ai voie să îți plimbi cățelul, ei de ce nu ar avea voie? Dacă tu ai voie la farmacie și la magazinul alimentar, ei de ce nu ar avea voie? Vrei să-i protejezi? Nu povesti din stradă că vezi bătrâni pe stradă; dacă-mi povestești de la geamul locuinței tale, bătrânii ăia sunt deja mai în siguranță. Ai grijă tu să nu-i contaminezi și lasă-i pe ei în pace. Înțeleg și ei ce e aia „distanță socială”, la fel de bine o pot păstra ca și tine. Au intrat peste tine în casă să te contamineze? S-au năpustit în izolarea ta corporatistă și ți-au risipit viruși în biroul improvizat din living? Ce simplu e, când ești tânăr și ai viață socială, să faci mișto cu prietenii pe FB despre cum îți curge ție viața în „izolare” și să înjuri bătrânii ăștia uitați de modernitate, cu tabieturile și îngrozitoarea lor singurătate.
Ceea ce tu nu știi e că ei sunt împăcați cu moartea. Tu crezi că pe ei îi isterizează moartea ca pe tine, dar greșești. Ei au de ales între a muri din problema aia cronică care-i chinuie de ani sau din virusul ăsta nou. Nici motivația lor nu mai e ce crezi tu: a aștepta un telefon de la copii sau a plânge după cei dragi deja morți nu e atât de tentant încât să se-ngroape-n case de teama virusului. Dacă te preocupă virusul ăsta, ai grijă de tine și de ai tăi. Lasă-i pe ceilalți în pace, fiecare face ce crede el că e mai bine pentru el însuși.
Ne place sau nu, dacă în scurtă vreme cei mai mulți vom fi purtători ai virusului, pe cine vom mai da vina? Ne va conveni să fim învinovățiți de cei pe care, fără voia noastră, îi vom contamina? Și după ce nebunia cu virusul va trece, ne va mai preocupa singurătatea și neputința vârstnicilor de lângă noi, vom mai lipi afișe pe uși că suntem disponibili să le ascultăm poveștile triste, să le mai umplem câte o oră din ziua prea lungă?
Criza asta îmi amintește de. Și în criza economică din 2008, Facebook-ul – această „instanță morală supremă” – căuta vinovați. După ce criza a trecut, ați învățat să nu mai cereți arhitectului case de 350-600 mp, ați început să vă mulțumiți cu 120. La fel cum criza aia a învățat oamenii să ceară mașini ieftine și case mici, sper că și criza asta va lăsa urme: poate vom învăța să ne concentrăm pe spălatul propriilor mâini înainte de a cerceta virușii de pe mâinile altora[1].
Ina Gabriela Funeţan