Offf…viața pe o tablă de șah

Ce se remarcă în mod deosebit în această  carte semnată de Petru Frăsilă este temeritatea. În mare parte el pare un adevărat hidalgo, un Don Quijote care însearcă să se lupte cu morile de vânt ale societății românești, pe care prin lupte îndelungate, reușește să le înfrângă, ce-i drept, uneori. Dar de fapt am sentimentul că el este Învingătorul învins. Spun asta pentru că deși a câștigat un proces la CEDO totuși a trebuit să-și lase casă și masă, dragostea dintâi, televiziunea pe care a creat-o și a susținut-o și să înceapă, în altă localitate, adică în Iași ( de unde, în altă ordine de idei, plecase, cam în aceleași condiții), punerea în funcțiune a unui nou studiou de televi-ziune denumit, inspirat, TeleMoldova, nume în care adună întreaga Moldovă și nu numai. 

În fond, asemenea Păsării Phonix el renaște astfel, din propria-i cenușă, cenușă care se numește dragostea de a comunica, de a dialoga, de a evidenția, și bune și rele, din viața de zi cu zi a societății noastre, atât de anapoda croită. Viața pe tabla de șah, așa cum se numeste o altă carte a sa își continuă astfel demarajul. 

El, cu multă delicatețe știe să evidențieze cine sunt pionii, turnurile, caii, nebunii, dar, mai ales  dama și regele din acest… hai să-i spunem…joc de-a viața. În multe cazuri, din nefericire, și autorul, și noi suntem participanți în acest joc pe care mai mereu îl pierdem.

Deschizându-se cu exclamația, Offf…de bucurie, de îngrijorare, de indignare sau de necaz, cartea pe care dorim să o prezentăm, a lui Petru Frăsilă pare, prin foarte multe pasaje, un adevărat manual despre  Presă, Vremurile pe care le trăim și…din plin, despre Politică, pentru că dacă politică nu e…nimic nu e., cuprinzând până la detaliu o sumedenie de realități ale vieții care, numai banale nu se poate numi, căci dacă ar fi banale, cu siguranță că ar fi normale, însă unde vedeți dumneavoastră normalitate în România în ziua de astăzi?

Petru Frăsilă, prin această nouă carte a sa, ne prezintă, noua realitate, adusă la zi, care de fapt este o realitate foarte veche.

 Faptele, comportamentele umane, foșgăiala de relații pentru a parveni și  a se cățăra pe scara socială confundând cu cățăratul pe o scară de tramvai, numirea în funcții de mare importanță, a unor neica nimeni, fără nici un pic de școală și nici o competență în domeniul respectiv, în posturi care  să-i aducă numai profituri materiale personale se întâmpla în vremuri pe care credeam că sunt de domeniul trecutului, dar bag seama că totul este leit ca în vremea Lui I.L. Caragiale. Fanariotism în floare. Lipitorii de afișe, chelnerii, frizeii, șoferii devin miniștri, miniștri secretari de stat, directori de departamente naționale etc. Și, iată, cu acest fanariotism trebuie să lupte un ziarist român, ca Petru Frăsilă, să-și riște libertatea și chiar viața pentru curajul de a spune adevărul. O scrisoare pierdută este la putere și astăzi. Nu știu dacă autorul a avut în vedere așa ceva, dar, demersul lui i-a reușit de minune, relatând propriile-i trăiri ca factor determinant în presa scrisă, vorbită sau tele…vorbită dintr-o zonă de provincie, unde, paradoxal și-ar fi găsit geneza și Scrisoarea pierdută.

Cartea de față radiografiază eforturile făcute de Petru Frăsilă pentru a pune pe roate  televiziuni precum: Tele M,Tele M de Piatra Neamț, Prima teve Moldova și în sfârșit TeleMoldova, dar și posturi de radio, ziare și alte mijloace de comunicare în masă, însă fără a fi un magnat de presă, ci doar un umil slujbaș în presă.. Aria lui de activitate s-a derulat, și se derulează, cu mult succes,  în Iași, Chișinău, Piatra Neamț, Bacău, Botoșani, Brăila, Galați, Tulcea etc.

Apar în această carte o serie de aventuri jurnalistice, de personaje de vizibilitate notorie, dar și aventurile prin care a trecut și mai trece jurnalistul, dar și prozatorul Petru Frăsilă. Relațiile contondente între politică și presă capătă dramatism în viața lui Petru Frăsilă. 

El este lăudat dar mai ales blamat de cei care au intrat în vizorul său și au fost arătați societății civile nu în frac și cu papion ci în slip sau fără, așa cum sunt de fapt, fără machiaj, fără mască, fără posibilitatea de a împărăți peste vre-o lume. Frica, mai mereu i-a făcut pe aceștia  să fie agresivi, ajungând până la un pas de linșare, adică până la lichidarea postului/posturilor de emisie. Dar judecând cu atenție peste 10ani, peste 15 ani, peste 50 de ani, unii s-ar putea să fie surprinși de cum arăta viața politico – mediatică – economică în această țară ( să sperăm că această țară va mai fi peste acești ani).

Eu cred că mulți nu vor fi totuși, surprinși pentru că aceste metehne vin din vremea lui Caragiale și chiar cu mult mai de demut și vor acționa în veacul veacurilor. Metehnele au rămas doar canaliile ( nu canalele) s-au schimbat și măștile care le acoperă mizeriile. Of,… televiziunea mea nu este doar un cântec de jale, cântat pe o singură voce și pe o singură strună, ci este mai degrabă o răbufnire a unei speranțe aproape de natură ptologică, prin care Petru Frăsilă crede, și mai speră, că v-a putea schimba metehnele unei lumi bolnave, prin corectitudine, prin adevărul clamat pe diferite lungimi de undă.

 Și să nu-l denumim pentru toate acestea un  demn Don Quijote?

 Tentaculele caracatiței transpartinice sunt atât de perfect răspândite încât ușor poți fi prins în acele ventuze și sufocat. 

Și totuși Petru Frăsilă își duce lupta și crucea mai departe pe acest deal al Golgotei, presei române, care, în fond este prima lui dragoste de maturitate.

În carte veți descoperi și unele fotografii, portrete, icoane, în care adună un mănunchi de personalități, din varii domenii, personalități care redau prin spusele lor și  speranța că nu totul este nisip pe plaja mării. 

Acum când se împlinesc treizeci de ani de televiziune liberă în România, se impune să fie evidențiate și ideile curate, tonice și mai ales optimiste, ale unor intervievați, idei atașate în urna foșnitoare a unei cărți cum foarte frumos spune autorul. 

Apar, intervievați personalități precum: Răzvan Popescu, prof. univ. dr. Eugen Târcoveanu, Ioan Holban, Renate Weber și i-am citat doar pe câțiva, lăsându-vă dumneavoastră posibilitatea să-i descoperiți pe ceilalți, destul de mulți la număr, și să le aflați opiniile. 

La un ceai cu Petru Frăsilă care nu este numai o emisiune ci o tribănă a dezbaterilor din varii domenii, puteți să petreceți clipe frumoase și să vă informați despre tot ce înseamnă viață adevărată în România, să descoperiți oamenii de lângă dumneavoastră, și de ce nu să vă decoperiți pe dumneavoastră. Viața pe o tablă de șah, cu siguranță că este și viața noastră chiar dacă nu avem trăirile și idealurile lui Don Qijote.

 Îl felicit pe Petru Frăsilă pentru această carte care poate fi considerată un adevărat…Roman de România.

Emilian Marcu / UZPR

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.