default-logo

Coronavirusul ca antidot şi răspândirea corono-derutei

Posted On 30 mart. 2020
By :
Tag:

În decursul istoriei societății omenești frica a fost busola care a ținut întotdeauna ferm și fără greș sensul dezvoltării sociale și individuale, liantul necesar edificării și funcționării unei colectivități. Frica, sentiment predominant și dizolvant al tuturor celorlalte sentimente ale viețuitoarelor pământești, cel care acționează conștient sau inconștient la nivelul oricărei formațiuni organice, catalizator al tuturor energiilor biologice. Frica i-a reunit pe oamenii primitivi în cete și triburi, în colectivitate putându-se apăra mai bine de fiare, de natură, de sete și foame, în esență de moarte. De frica unuia față de celălalt oamenii și-au format sisteme juridice pe care le-au impus în societate cu frica pușcăriilor și armelor.

Frica a fost cultivată și întreținută de-a lungul timpului prin intermediul unor vectori diverși, religii, ideologii, războaie, dictaturi. Ne place sau nu, în vremea dictaturilor societățile au înregistrat cele mai mari realizări materiale, fie că vorbim despre dictaturile antice faraonice, grecești (să nu-mi spuneți de așa-zisă dictatură grecească că nu e vremea să vorbim acum despre iluzii și iluzioniști), despre dictaturile romane, despre dictaturile medievale din orice zonă geografică, dictaturile socialiste, dictatura bisericii catolice, dictaturile arabe, dictatura lui Mussolini, Franco sau Hitler etc. etc.  

V-ați gândit vreodată sub ce dictatură draconică funcționează un stup de albine și cu ce randament? Dar armata ce e, dacă nu o dictatură bine structurată pentru a putea funcționa eficient?

Dintotdeauna frica a reglat mecanismele sociale, a fost lubrefiantul care le-a uns pentru a nu se gripa și a nu se distruge între ele.  Ce lubrifiant mai are societatea noastră de astăzi? Biserica a ajuns o bătaie de joc, ideologiile o relicvă. Serviciul militar obligatoriu, acolo unde în afară de mânuirea armelor se învăța și lecția subordonării, a ordinei și disciplinei, a dispărut. În pușcării condițiile au început să devină mai bune decât în căminele studențești. Pedeapsa cu moartea, abolită, iar cu avocați buni și celelalte pedepse pot fi ocolite. Astăzi totul a devenit relativ și supus interpretărilor. Amenințarea unui război e vagă și ipotetică. Unde, cum, cu cine? Cu islamicii, cu talibanii, cu pirații sau trebuie găsiți, inventați și vitaminizați alții? Cu ce arme să fie dus războiul? Arma nucleară e cam peste tot și periculoasă chiar și pentru atacanți. Poate cu drone. Oricum, problema acum nu mai este câștigarea unui război, ci gestionarea situațiilor post-război, organizarea, conducerea și supravegherea zonei cucerite. Războiul economic e încă bun, dar nu prea sperie lumea, lume pe care, totuși, așa cucerită cum e, trebuie să o hrănești și să-i mai lași și ceva bani cu care să-ți cumpăra ție, învingător, produsele aduse. Și atunci?

Atunci, în lipsa fricii ca moderator, fiecare e convins că poate să dea frâu liber oricărei porniri, oricât de primitive ar fi. Să mintă, să înșele, să fure, să ucidă, să trădeze. Să conteste orice autoritate din orice domeniu, fie că este vorba despre o autoritate politică, administrativă, științifică, artistică, istorică, filozofică, sportivă etc. Oricine se crede în dreptul său inalienabil să aibă și să emită o părere despre oricine și orice, chiar dacă părerea lui nu se sprijină pe nimic și chiar dacă nici măcar nu știe bine despre ce este vorba. În virtutea dreptului la liberă exprimare individul poate contesta orice, inclusiv ceea ce spusese chiar el cu o zi înainte, poate jigni pe cel care are o altă părere decât el, poate acuza pe nedrept și fără probe pe oricine. El se consideră un fel de centru al societății care, în mod injust și condamnabil, nu-l apreciază la justa lui valoare. (Uitați-vă pe Facebook și spuneți-mi că nu am dreptate.) Cu cât neagă mai mult, cu cât contrazice pe mai mulți și se opune la mai multe se consideră, și a ajuns să fie considerat și de alții ca el, mai inteligent, mai cool, mai bun. Prostia devine valoare originală, bună la toate.

O societate brambura ca cea care se găsește astăzi răspândită peste mare parte a Terrei noastre și care mereu se întinde și lățește peste tot nu ar avea nevoie de un antidot împotriva inconștienței, a înfumurării, a iresponsabilității, anarhiei și prostiei? O mână forte, un eveniment care să o scuture puțin, să o scoată din isteria contestării generale, să-i scoată fumurile din cap și să o conștientizeze de fragilitatea, de efemeritatea și de nimicnicia ei? Ar avea, deci, nevoie omenirea de o biserică, de o ideologie, de un război sau de un cataclism? Cei care ați trăit cutremurul din ’77, ați văzut ce speriați, cuminți și solitari eram cu toții? Dar cei care ați apucat și războiul?

Și dacă nici un alt antidot nu se întrezărește din anumite motive, nu s-ar putea încerca, la nevoie, și cu unul de genul… coronavirus?

Răspândirea corono-derutei

Constatăm că, de când cu Coronavirusul responsabil cu boala Covid – 19, tot mai clar se conturează două atitudini diametral opuse față de realismul politicilor adoptate de autorități. Unii sunt cei care cad în adulația măsurilor de fier adoptate, își fac cruce în sân, se închid în case și se roagă la Dumnezeu să nu se îmbolnăvească și să iasă sănătoși din criză. Se scandalizează că guvernul nu înăsprește chiar mai tare măsurile de siguranță ale populației și ar vrea să-i vadă pedepsiți exemplar pe cei care nu le respectă ad litteram, ba, le iau în derâdere și chiar încearcă să le ocolească, în inconștiența lor punând în pericol atât viața lor cât și pe a altora. De neînțeles și derutante vremuri, concluzionează ei retrăgându-se în sine pentru a se autoizola cât mai bine și a striga la ceilalți „Stați în casă!”.

Alții sunt cei care se îndoiesc foarte tare de scopul pretins umanist pe care-l impun cu forța armatelor oficialitățile naționale, oficialități care par mai preocupate de a ține oamenii în arest la domiciliu, arest în spații de carantină care sunt mai mult sau mai puțin amenajate, dar care aduc aminte destul de bine de lagărele de concentrare din timpuri de tristă amintire, mai preocupate aceste oficialități să-i vâneze pe suspecți și să-i ducă cu ”izoleta” (cum se îmbogățește vocabularul) în spitale unde nu-s nici medicamente pentru tratament, pentru că încă nu s-au inventat, nici aparate (ventilatoare) suficiente, nici măști de protecție suficiente și halate, măcar pentru medici, iar unii internați povestesc că aflându-se acolo ”sub observație” nici dracul nu se uită la ei (ceea ce nu e tocmai rău). Datorită bramburelii din spitale, zăpăcelii produse de suprasolicitare, lipsă de organizare, de materiale, de resurse, laboranții au început să încurce probele de analiză, iar doctorii să plece, să își dea demisia. În spitale se tratează numai cei infectați cu Coronavirus. Dacă ești bolnav de inimă, de rinichi, de plămâni, de diabet, de ochi, dacă ești gata să naști sau ai infecții dentare,… acasă! În spital intră numai cei cu Coronavirus.

Poate că asocierea făcută între locurile de carantină și lagărele de concentrare ar fi cam exagerată. O fi, zic ei, dar nu autoritățile însele au decretat că cine evadează din locurile de carantinare va fi condamnat să stea acolo o perioadă dublă? Deci recunosc că plasarea în carantină îndeplinește condițiile unei pedepse dacă evadarea din acest loc se pedepsește cu prelungirea perioadei de detenție. Și pe urmă, se întreabă aceiași cârcotași necredincioși, când în istoria omenirii le-a mai păsat conducătorilor atât de tare de supușii lor ca acum, când declară că li se frânge inima de grija lor, dar continuă să se uite cu îngăduință la escrocii ce fac afaceri groase pe spinarea populației cu măștile de protecție care de la 50 de bani a ajuns la 6-8 lei, cu echipamentele de protecție, cu materialele de intubare, cu alimentele, cu medicamentele. Dacă e stare de urgență de ce nu se trece și la producția de urgență, prin care statul să preia unitățile de producție pentru a fabrica produsele necesare ieșirii din criză? E incapabil, e dezorientat, nu-i pasă, nu poate? Crede că numai alergând oamenii pe stradă ca să îi izoleze, adică să-i bage în casă, în spital, în carantină rezolvă problema pandemiei? Despre ce izolare poate fi vorba când poliția călare îi vânează pe cei care fac jogging în Pădurea Băneasa? Unde poate fi mai izolat omul decât în pădure, acolo unde, izolați de privirile întoarse ale autorităților, hoții de lemne defrișează mii de hectare?  Poți să ții consemnat în casă un popor întreg, să oprești amatorii de la practicarea gimnasticii de întreținere în păduri, dar nu poți opri hoții să taie și scoată din pădure tone de copaci? Pe ei nu-i aleargă poliția călare? Nu, că n-au ordin. Ei au ordin să închidă parcurile ca nu cumva oamenii să se strângă și să înceapă să vorbească între ei, să comenteze evenimentele din jurul lor și, Doamne ferește!, să le vină idei.

Aici bătrânii sunt cei mai periculoși, că ei vorbesc vrute și nevrute și își mai amintesc și din experiențele trecute pe care încep să le compare cu cele prezente: „Pe vremea lui Ceaușescu aveam două ore de program la televizor, acum avem două ore voie să ieșim din casă. Două ore nu mai mult, timp în care să pleci de acasă, să ajungi la un magazin, musai supermarket că celelalte s-au închis, să stai la coadă afară, ca pe vremuri, să iei ce găsești și apoi să grăbești spre casă cât de repede poți să nu te prindă potera pe stradă în afara celor două ore de permisie”.  Că așa-s bătrânii, se pierd în amănunte și în paralelisme aiurea. Nu vor să înțeleagă faptul că statul vrea să îi protejeze, să nu intre în contact cu mulți oameni și astfel să crească riscul de a fi contaminați. Bine, dar dacă vor să-i protejeze pe bătrâni de contacte cu mulți oameni, de ce acei mulți oameni nu sunt consemnați ei la domiciliu în cele două ore în care bătrânilor li se dă voie să iasă în oraș?

Dar cu țiganii cum se procedează? Că ăștia nu știu multe, pe ei nu-i poți ține în casă și mai umblă și în cete, adică mai mult decât trei așa cum se impune celorlalți muritori (să batem în lemn!), cu riscul de a se contamina și a răspândi virusul pe unde trec. Dar muncitorii de la salubritate care umblă toată ziua cu și prin gunoaie ce se întâmplă? Ar fi interesant de știut câți dintre cei afectați de Coronavirus fac parte din comunitatea rromă și câți dintre lucrătorii la salubritate.

Autoritățile sunt la fel de derutate ca și populația, bâjbâie, se contrazic, dau vina, ca de obicei, pe greaua moștenire lăsată de predecesoarelor guverne, se scuză și se acuză unele pe altele, dau ordonanțe pe care le impun cu toate forțele de ordine aflate în subordine, inclusiv cu armata ieșită pe străzi cu arme automate și cu vehicule blindate, ca în decembrie 89. Primarul zice că se vor testa oamenii să se stabilească dacă sunt contaminați sau nu, primul ministru zice că nu se poate, apoi revine și aprobă testările. Aleșii noștri declară că nimeni nu știe cum va evolua situația flagelului, dar că ei știu sigur că acesta încă nu și-a atins vârful și că trebuie să ne așteptăm la ce e mai rău. Păi ori știu, ori nu știu? Știu ceva? Să ne spună și nouă. Parcă ar sta cu urechea ascuțită înspre fereastră de unde cineva să le sufle tot răspunsul, dar, deocamdată vremea răspunsului întreg pare că nu a venit încă. Se aud doar șoapte derutante (cum altfel?) dinspre ONU cum că ar trebui eliberați din închisori pușcăriașii, să nu mai stea acolo în colectivități mai mari de trei persoane și să execute arestul la domiciliu. Să aibă, adică, aproape același regim cu pensionarii, aceștia din urmă având totuși avantajul celor două ore de permisie pe zi.

Sau nu e vorba de nici o pandemie? Păi, nu vedeți, domnilor că mor oameni peste tot? am fi tentați să întrebăm. Ba, da. Vedem, zic ei. Oameni au murit întotdeauna și vor mai muri și de acum încolo, dar vă sugerăm  să urmăriți site-ul care se cheamă „Statisticile lumii în timp real”[1]. Uitați-vă pe el în fiecare zi și vedeți dacă numărul morților crește de la o zi la alta așa cum suntem noi anunțați cu decesele din cauza Coronavirus. Mor oameni de Covid-19 și se declară pandemie de Coronavirus? Dar de foame, câți copii mor zilnic în lume? De ce nu se proclamă și pandemie de foame? Să-i ia pe copiii ăia scheletici, cu burțile umflate și ochii ieșiți din orbite și să-i bage prin Ordonanță Militară în casă, în spitale, în locuri de carantină și să-i hrănească? Zilnic, conform site-ului menționat mai sus, mor de foame în jur de 30 000 de persoane. Câte persoane au murit astăzi de Coronavirus?

Nu este curios că pandemia funcționează mai bine în țările industrializate, așa-zis civilizate și nu la prăpădiții ăia care nu au nici apă, nici mâncare și peste care cad zilnic bombe, unele mai  inteligente decât altele, fabricate de lumea civilizată? Alte știri aiuritoare vin chiar din sfera medicală. Se anunță ritos că cei care au decedat din cauza Coronavirusului sufereau și de boli cronice, adică oricum ar fi murit în scurt timp. Sau că această Covid-19 e mai puțin periculoasă decât o gripă sezonieră care, în fiecare an, face mai multe victime decât face acum încoronatul virus. Păi, atunci, de ce atâta isterie? De ce atâta nebunie, nervi, amenințări, amenzi și discriminări pe motive de vârstă?

Nu e vorba de o problemă medicală? Este vorba despre altceva? Este vorba despre izbucnirea unei crize economice globale de supraproducție cum omenirea nu a mai întâlnit, mai gravă decât cea din 1929-33, așa cum susțin adepții teoriilor conspiraționiste? Prin închiderea oamenilor în case se urmărește, de fapt, închiderea unor unități economice și diminuarea producției mondiale? Scăderea valorilor bursiere și aducere lor mai aproape de nivelurile reale? Altfel cum de atâtea institute medicale din întreaga lume nu își unesc eforturile pentru a găsi soluția, antidotul? Unele zic că l-ar fi găsit, dar sunt împiedicate să-l promoveze.

Care este adevărul în toată această nebunie? Oamenii dintotdeauna și-au pus întrebări, au observat, au vrut să înțeleagă, iar acum nu înțeleg, sunt din ce în ce mai confuzi. Și dacă nu găsesc răspunsuri, dacă nu li se dau răspunsuri, oamenii vor sfârși prin a le inventa și nu va fi bine. Derutante și de neînțeles vremuri. Și ca o pâclă, deruta se așează greu pe capetele și pe sufletele ambelor categorii. Crește, se accentuează și la unii și la alții. Cum? Cât? De ce? Până când? Până unde? Și pe urmă? Așa o fi? Dar dacă nu e?

Stimate capete încoronate, nu mai derutați oamenii. Nu-i împingeți prin minciuni unii împotriva altora, nu-i mai mințiți că n-or să vă mai creadă nici atunci când veți avea dreptate. N-or să mai creadă pe nimeni, n-or să mai creadă nici în ei, n-or să mai creadă în nimic. Iar atunci când oamenii n-or să mai creadă în nimic, atunci va izbucni o criză și mai mare, o criză fără nume pentru că nu va mai fi nimeni care să-i zică în vreun fel. 

Ing. Ovidiu M. Curea

art-emis.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.