◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Nimeni ca el

Cu ani în urmă, când l-am întâlnit prima dată, aș fi pus pariu cu oricine, în zilele și poate chiar săptămânile tatonărilor reciproce, când eram atât de naiv încât puneam pariuri aiurea, că nu se va evidenția prin ceva care să mă uimească. E adevărat că atunci când l-am văzut cum scrie, mâna îi alunecă și azi la fel pe paginile imaculate, lăsând în urmă ceva ce amintește de arta renumiților caligrafi care au precedat apariția tiparului, am avut un moment de derută. Nu puteam să fac o legătură verosimilă între mustăciosul jovial, mai tot timpul bine dispus, care fuma la fel de liniștit ca mulți alții și, cam la fel ca mulți alții și ca mine, îngroșa uneori mulțimea băutorilor de bere, adică nu-mi surâdea nicio imagine, nici măcar vagă, în care să se suprapună omul cu înfățișare și manifestări comune celui ce dădea o formă atât de elegantă gândurilor sale așternute pe hârtie.
Apoi, întâmplându-se să pornim împreună pe drumuri trasate de dorințele unor cărți de a se întâlni cu dorințele unor cititori, am cutreierat țara în fel și chip. Pe traiectoriile respective tăcerile dialogurilor noastre vorbeau cel mai mult. Puneam cu ele bazele unei prietenii trainice, crescute din dragostea comună pentru carte, din respectul față de cei ce au nevoie de ea. De pe atunci, cartea a început să devină în ochii mei altceva decât ceea ce se vede în mod obișnuit. Am început să asemăn alcătuirile din cuvinte și fraze, adunate în corpusuri pline de înțelepciune și îmbrăcate cel mai adesea în hainele de gală ale ceremoniilor, cu niște ființe. Cărțile au nu doar suflet, am înțeles încă din acele vremuri, ci și grai. Dacă știi să le asculți, mult, multe ai de câștigat. Datorită graiului lor, ne-am împrietenit cu oameni și locuri ce ne-au ieșit în cale, cu oameni și locuri care au încercat, asemenea nouă, să le deslușească șoaptele.
Cam așa am făcut nenumărate drumuri cu acest prieten al meu, dar abia când ele ni s-au despărțit, după ce vreun deceniu și jumătate am mers sub auspiciile Editurii Militare împreună, i-am înțeles cu adevărat firea. Doar tăcerea lui spunea cât de greu îi este uneori. Nimeni, niciodată la fel ca el, nu a tăcut mai frumos despre tot ce l-a durut.
Și acum lumina sufletului său se răsfrânge într-o silențiozitate desăvârșită asupra unui templu al cărții. Biblioteca Militară Națională a adăugat, în tomul ei de prestigioasă prezență în viața culturală a țării, un impresionant capitol semnat de Alexandru Mihalcea. Dar, la fel ca atunci când era directorul Editurii Militare, nici astăzi nu se plânge când îi este greu, fiindcă, oricât de frumoasă, munca în mijlocul cărților este uneori foarte grea.

Firiță Carp / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *