default-logo

Bernard Goldberg, „The Hill”: „Croitul” știrilor pe placul audienței nu este jurnalism

Într-un editorial pentru publicația „The Hill”, veteranul CBS, scriitorul și reputatul jurnalist

Bernard Goldberg, de patru ori premiat cu Emmy, detaliază pe marginea transformării profesiei odată cu interesul pentru rating și bani. „Directorii de știri prin cablu și-au dat seama rapid că opinia a fost cea care a adus telespectatorii spre ei – și acea opinie, mai mult decât o știre cu însemnătate, se traduce în evaluări mai mari și mai mulți bani.

Deși există și azi jurnaliști solizi la canalele de cablu, totul s-a schimbat. Mult dintre ceea ce trece drept informație este de fapt conceput cu atenție pentru a se asigura că este genul de știre pe care publicul dorește s-o vadă și s-o audă. Chiar și președintele Biden a observat ce se întâmplă. La conferința sa de presă, el a spus că mulți telespectatori de știri prin cablu caută surse de știri care să le reafirme opiniile politice.

Acum, producătorii știu ce tip de părtinire își dorește publicul și le-o oferă cu entuziasm. Dacă nu ar face asta, ar fi nevoiți să-și caute un alt loc de muncă.

Înțeleg că știrile sunt o afacere și trebuie să facă bani. Dar jurnalismul nu este ca orice altă afacere. Dacă te apuci să construiești mașini, este important să știi ce fel de mașini își doresc clienții tăi. Dar profesioniștii știrilor nu ar trebui să determine ce fel de știri își dorește publicul. «Croitul» știrilor pe placul audienței nu este jurnalism”, punctează Goldberg.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*