default-logo

Carnet de ziarist

Profesia pe care o practic zilnic mă pune în contact cu diverse personalităţi, oameni de afaceri mari sau mici, precum şi cu alte categorii de cetăţeni, cu grijile şi problemele dumnealor. România se confruntă cu o sărăcie care a lovit marea majoritate a poporului. Veniturile populaţiei sunt diminuate în raport cu costul vieţii, preţurile sunt umflate artificial, muncitorii noştri calificaţi pe care îi mai avem preferă să muncească în străinătate. Privatizarea postcomunistă a însemnat un eșec care a dus la jefuirea resurselor țării. Pentru majoritatea unităţilor de stat privatizarea s-a făcut de dragul privatizării, nefiind în favoarea salariaţilor atât ca datorie, cât şi ca preţ. S-a grăbit participarea la prima licitaţie, deoarece aici scădea preţul pe acţiuni până la 50% şi numai la a doua licitaţie avea dreptul să scadă sub 50%. În foarte multe cazuri, directorii generali au fost numiţi prin adunare generală, iar intenţia acestora a contat în efectuarea de reparaţii şi modernizări, cât şi de a investi, unele societăţi chiar având un plan de afaceri pe timp de doi ani. Patronii au declarat că au intrat în afacere pe termen lung şi prin aceasta s-a sperat că România are şanse să se învioreze din nou.
După 1989 a dispărut piaţa românească, declinul economic a apărut, cei care nu s-au reorientat au pierdut, iar alţii au ales calea ca produsele lor să fie schimbate cu altele noi solicitate de piaţă. Unităţile s-au aflat în pragul restructurării şi ar fi trebuit să se ţină seama de viabilitatea acestora, dar, dacă aveai desfacere, totul se putea perfecţiona. S-a cerut o politică fiscală în funcţie de rezultatele fiecărei firme, s-au solicitat legi economice clare şi la obiect, fără modificări de la o lună la alta. Nu era şi nu este corect ca anumite persoane să beneficieze de credite, avantaje economice de la stat, în timp ce acestea aveau datorii de ordinul zecilor de miliarde de lei. Dificultăţi cu care s-au confruntat o serie de agenţi economici au fost cele legate de practicarea preţurilor la materia primă şi de produse infinite impuse de hotărâri guvernamentale.
Agricultura, de exemplu, trebuie să beneficieze de o atenţie deosebită pentru a putea concura cu produsele din exterior. Numai pentru faptul că avem potenţial agricol România ar trebui să devină un mare producător de carne de pasăre. Un întreprinzător particular îmi spunea că el cumpără puiul de o zi tot de la o firmă privată şi cumpără şi furajul, dar ceea ce trebuie reţinut este faptul că acesta asigura salarii mai mari cu 20% comparativ cu cele de la stat, le asigura cantină la salariaţi, condiţii de igienă corespunzătoare, produsele oferite erau la preţul pieţei, iar calitatea era cea mai bună din zonă. Valoarea exagerată a dobânzilor, precum şi faptul că agenţii economici n-au putut lua credite de la bănci decât în limita patrimoniului cu care aceştia girau sunt alte cauze care creează multiple greutăţi, dar, pe lângă acestea, sunt multe altele pe care le are economia românească. La foarte mulţi manageri de firme determinantele succesului lor au constat în seriozitatea şi calitatea bună a produselor, în timp ce alţii au simţit un handicap serios din cauza neglijării cercetării pentru realizarea de noi repere şi pieţe pentru a le putea menţine competiţia.
În concluzie, fără o economie autohtonă și viabilă, nori negri se aștern pe prezentul și viitorul națiunii.

Florenţ Mocanu/UZPR
senior editor şi redactor şef al ziarului regional „Gazeta Munteniei”

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*