default-logo

„Apusenii de nord” a fost țara partizanilor anticomuniști, condusă de gruparea Teodor Șușman, în anii `50

Despre rezistența armată anticomunistă din România s-a scris insuficient. În memoria colectivă nu s-au fixat prin educație de masă și școală reperele morale ale eroilor luptei anticomuniste din Munții Carpați. Românii au fost singurul popor din Europa centrală și de est care au dus o luptă susținută și de durată împotriva instaurării comunismului implementat la noi de tancurile armatei roșii. În general sunt cunoscute, prin mass-media și emisiunile TVR, acțiunile rezistenței anticomuniste din Munții Făgăraş, versantul nordic, și cele ale lui Toma Arnăuțoiu/ col. Gh. Arsenescu de pe versantul sudic al masivului meridional. Lupta moților „care s-au născut patrioți” vorba unei supraviețuitoare a luptei armate din Munții Apuseni (Lucreția Jurj) este mai puțin cunoscută. Lupta anticomunistă armată a lui Teodor Șușman senior, care a fost primar în perioada interbelică la Răchițele, este mai puțin cunoscută și accesată în mentalul colectiv românesc. O reeditare a unei cărți apărute la începutul anului 2000 a devenit un bestseller în librăriile din România. „Suferința nu se dă la frați. Mărturia Lucreției Jurj despre rezistența anticomunistă din Munții Apuseni (1848 – 1958)” este o carte reper a istoricilor clujeni Cornel Jurju și Cosmin Budeancă, apărută la prestigioasa editură Polirom. Cartea este o reeditare, adăugită și revizuită, cu noi informații bibliografice și din arhivele CNSAS, despre lupta partizanilor anticomuniști din arealul Apusenilor de Nord. Stuctura cărții este construită în jurul mărturiei Lucreției Jurj, un interviu realizat de istorici la începutul anilor 2000, o supraviețuitoare a grupării Șușman, care a fost căsătorită cu un partizan ce a murit în luptă cu arma în mână împotriva securității comuniste controlată de sovietici. Studiul introductiv este scris, cu acribie și într-un stil narativ fermecător de cei doi istorici care au cunoscut-o personal pe Lucreția Jurj și au studiat mărturii orale, de arhivă, bibliografice și din arhivele securității despre lupta familiei Șușman împotriva comuniștilor.
Teodor Șușman senior a fost în perioada interbelică un lider al moților, care a mers în audiență la Regele Ferdinand I să ceară drepturile moților asupra pădurilor, pe care le și primesc prin lege. Primar liberal, Teodor Șușman a fost iubit de moți, pentru că era generos cu cei nevoiași, fiind considerat „Regele Munților”. Cartea scrisă de cei doi istorici se bucură de o excelentă prefață semnată de istoricul Doru Radosav, care subliniază că această lucrare este „provocată de istoricul oralist”. Mărturia Lucreției Jurj este o „reconstituire istorică”. De altfel, cei doi istorici sunt produsul școlii istoriografice clujene de istorie orală înființată și condusă Doru Radosav, fondatorul Institutului de Istorie Orală din Cluj-Napoca. Lucrarea se încheie cu o postfață semnată de Ruxandra Cesereanu, care evidențiază lupta grupărilor de partizani împotriva comuniștilor și face o radiografie secvențială a luptei armate: nucleul cu arma în mână, sprijinitorii direcți cu hrană, adăpost și alimente, zonele montane și împădurite pe principiul „codrul frate cu românul”, monitorizarea localităților de sprijin. Studiul introductiv aduce o narațiune exhaustivă, care ne creionează un areal geografic montan, în care s-a afirmat gruparea Teodor Șușman, care lupta pentru libertate și restaurarea legalității regale. Acțiunea de luptă anticomunistă a partizanilor s-a întins într-o zonă la granițele județelor Cluj, Bihor și Alba. Nucleul dur al partizanilor era cuprins din familia Șușman. „Regele Munților” era Teodor Șușman senior, feciorii săi, Teodor și Avisalon, dar și Mihai Jurj, soția sa Lucreția, Roman Oneț, Ioan Popa, Gheorghe Mihuț și alți membri intrați în grupul de sprijin. Vârful grupării în vara lui 1950 a atins maximum zece persoane bine înarmate, pentru că după război se găseau numeroase arme în zonă. Retragerea în munți s-a efectuat treptat, după ce în 1947 s-a instaurat regimul popular și securitatea dorea arestarea „Regelui Munților”. Gruparea Șușman a acționat în zona Răchițele, Ic-Ponor, Dealu Botii, Giurcuța, Masivul Vlădeasa, Muntele Mare. Până în 1951 partizanii au fost susținuți masiv de populație, dar după un timp în urma acțiunilor de pedepsire ale securității comuniste și ale înfiltrării unei rețele de informatori, gruparea își pierde sprijinul masiv al populației. Arestările dintre gazde și cei care le ofereau alimente a introdus frica în masivul montan. Soția lui Șușman bătută și arestată moare de supărare. Trei copii ai lui Șusman sunt arestați și trimiși apoi în Bărăgan și Dobrogea. Până în 1952 securitatea a organizat încercuiri și razii, cu circa 2500 de soldați, cu toate acestea partizanii au scăpat folosind armele de foc. Gruparea Șușman devenise o legendă pentru libertate a Apusenilor de nord, spre disperarea conducerilor securității din Bihor și Cluj. Cartea autorilor clujeni aduce o abordare nouă pe subiectul luptei partizanilor anticomuniști: 1. Lupta armată a fost ”vârful dealului” văzut a celor mulți care sprijineau rezistența anticomunistă. 2. Gruparea Șușman a introdus legea partizanilor, care era de fapt o restaurare a constituționalității de dinainte de a veni, ca uzurpator, comunismul. Acțiunile lor erau conform legilor statului democrat interbelic. 3.Organizarea de procese juridice împotriva trădătorilor și celor care se vindeau comuniștilor. Pașcu Suciu a Bontii și Petru Purcel, pentru că au trădat și au devenit informatori ai securității, ei au fost răpiți de partizani, torturați, judecați și executați cu un glonte (în cap?). Trupurile lor fiind aruncate undeva într-o grotă mai sus de Valea Firii. Prin procesul și execuția trădătorilor și informatorilor comuniști se dorea și un exemplu pentru cei care nu recunoșteau „legea partizanilor”, adică restaurarea vechii legi din epoca de dinainte de instaurare a regimului uzurpator comunist. Pașcu Suciu a Bontii a fost primul primar comunist al comunei Răchițele în 1945 și care îl spiona și îl turna pe Teodor Șușman la securitate. Conflictul cu Pașcu Suciu a Bontii era mei vechi, de atunci, de când în timpul războiului i-ar fi spart magazinul Șușmanilor. Anumite mărturii orale din mentalul local vorbesc chiar de o judecată a vinovatului prin tortura specific ciobanilor români, de a fi „rotisat” la foc mic noaptea la poalele masivului Vlădeasa. Abia după aceste chinuri ar fi fost executat sumar. Trupurile lui Pașcu Suciu și Petre Purcel nu au mai fost găsite niciodată, deși urmașii le-au căutat prin grotele din Muntele Vlădeasa. În toamna lui 1951 grupul se desparte pentru a supraviețui mai ușor. Teodor Șușman, supărat de distrugerea familiei sale și a năruirii României libere, se retrage într-un grajd din Răchițele unde este turnat de un vecin, iar când securitatea vine spre el se împușcă în cap. Trupul lui a fost găsit de arheologul clujean Gheorghe Petrov în vara lui 2010, când a fost înmormântat creștinește. Membrii grupării Șușman cad pe rând, în urma trădărilor și acțiunilor operative ale securității. În vara lui 1954 Mihai Jurj cade în luptă, iar soția sa Lucreția Jurj este bătută și arestată, trecând prin calvarul închisorilor comuniste. Teodor și Avisalon Șușman trăiesc sub o altă identitate la Morlaca ca pictori de icoane. În 1958, când securitatea strânge lațul, frații se retrag într-o șură la Tranișu, unde sunt surprinși de securitate. Preferă să se sinucidă și să ardă în focul pus de securiști decât să se predea. De altfel toți din gruparea Șușman preferă moartea decât prizonieratul la comuniști. Istoricii clujeni surprind cu documente de arhivă și orale eroica luptă a partizanilor români împotriva comuniștilor, care a durat în Apusenii de nord până în 1958, dând bătăi de cap la securitate. Numai prin trădare și înfiltrarea de către informatori a căzut gruparea, în luptă dreaptă partizanii anticomuniști au zdrobit trupele de securitate și au ieșit din încercuire de fiecare dată. 2.500 de securiști au luptat cu nouă partizani la un moment dat. Iar când intrau partizanii în pădure, securiștii nu mai aveau curajul să-i urmărească. Șușmanii deveniseră niște legende vii, băgând spaima la propriu în securiști și colaboratorii lor. Ei credeau sincer că prin lupta lor armată vor elibera țara de comuniști atunci când vor „veni americanii” să lupte cu rușii. Această lucrare de referință a istoricilor clujeni scoate în evidență și viața zilnică a partizanilor, la limita supraviețuirii, care își construiau bordeie în pământ bine camuflate, mâncau coajă de molid, pescuiau, vânau, culegeau fructe de pădure, dar erau hrăniți și de localnici sau de ciobani care le lăsau în stâne brânză, lapte și smântână. Partizanii atacau mașinile cu casierii întreprinderilor socialiste de unde procurau bani de hrană și haine, dar și spărgeau ocoalele silvice comuniste sau magazinele colective. Era o formă de a lupta împotriva proprietății colective comuniste.
Lupta partizanilor din Apusenii de nord, prin spectaculozitate depășește cu mult firavele acțiuni militare ale lui Che Guevara din Bolivia anului 1967, dar, din păcate, saga Șușmanilor nu este reflectată de filme, documentare, romane istorice, manuale școlare care să scoată la lumină eroica rezistență armată anticomunistă din Munții Apuseni. Cornel Jurju și Cosmin Budeancă au reușit să aducă, cu acribie și entuziasm, la lumină o istorie ocultată de comunism și memoria interzisă.Poate într-o zi, când tot mai mulți români vor citi această carte a istoricilor clujeni și se vor însufleți și ei de lupta Șușmanilor pentru libertate, pentru care s-au creat balade și poezii la Răchițele, că românii nu au fost lași și fricoși când a fost vorba să-și apere Țara și Regele, se vor ridica statui și monumente pe munte – In memoriam. Sperăm că se va institui și în România, prin lege, o Zi a Partizanilor, pentru ca tineretul să meargă pe urmele pașilor acestor eroi și să-i celebreze ca martiri pentru libertate în Munții Carpați. Cartea este un testament oral a unei istorii eroice povestite și confirmate de documentele de arhivă. Da, studiul poate fi considerat, prin forța istoriografică, un memorial despre noblețea rezistenței binelui la rău.

Ionuț Țene / UZPR

Despre autor

Lasă un răspuns

*