default-logo

Florin Cîţu, de la super-star la Acarul Păun

Vă amintiţi, cred, câte valuri de sudalme şi de invective au curs după ce Ion Iliescu, la acea vreme preşedintele României, a lansat expresia „capitalism de cumetrie”. Au sărit ca arşi ideologii şi strategii noului model unic, neoliberalismul, care au tras semnale de alarmă că ne întoarcem la partidul stat şi la economia centralizată.
Şi iată că acum, după douăzeci de ani de când a fost lansată sintagma mult hulită, trebuie să recunoaştem că, din avertisment, aceasta a devenit realitate. Pentru asta, este de ajuns să recitim, cuvânt cu cuvânt, definiţia pe care a dat-o Ion Iliescu fenomenului: „Trebuie să spargem acest capitalism de cumetrie care s-a format în România, unde un grup de indivizi interesaţi parazitează funcţiile publice, naţionalizează pierderile lor şi reţin profitul”.
Ar fi, recunosc, foarte bine dacă s-ar realiza o analiză retrospectivă a evoluţiei fenomenului, dar, din motive ce ţin de tema acestor însemnări, v-aş propune să ne ocupăm de un subiect foarte semnificativ care ţine de această temă, ca şi de personajul său principal: Florin Cîţu. Adică despre creşterea şi descreşterea personajului în unul sau mai multe scenarii ale capitalismului de cumetrie. Motiv pentru care, cu riscul de a mă repeta, recurg la formula ,,vă amintiţi, desigur”, trimiţându-vă, de data asta, la momentul în care acest cvasi-necunoscut personaj a debutat pe scena politică a României. Mai întâi ca ministru de Finanţe, apoi ca premier, preşedinte al PNL şi, în final, de preşedinte al Senatului, teoretic al doilea om în ierarhia statului de drept. Aceasta ar fi, ca să îi spunem aşa, faza de creştere a respectivului. După care urmează, inevitabil şi implacabil, faza de descreştere, declanşată prin debarcarea lui Florin Cîţu din funcţia de preşedinte al PNL şi, foarte recent, din cea de şef al Camerei Superioare a Parlamentului.
Să fie acesta ultimul rol al lui Florin Cîţu în scenariile capitalismului de cumetrie? Iată întrebarea pe care şi-o pun mulţi observatori ai scenei politice româneşti. Întrebare perfect îndreptăţită, dar să nu anticipăm…
Să reţinem, însă, de la început, faptul că atunci când personajul Florin Cîţu a fost lansat pe piaţa politică, pentru managerii de proiect nu au contat asprele calificative ale redutabilului economist Mişu Negriţoiu, cel care l-a adus pe Florin Cîţu în structurile ING, după care, tot el, l-a şi eliminat, motivând decizia finală prin aceea că respectivul este ,,mic satrap, foarte învechit” care ,,nu ştie să lucreze cu oamenii”. Au contat, în schimb – sau măcar au fost invocate că au contat – studiile şi apoi masteratul lui Florin Cîţu la prestigioase entităţi din Iowa sau, ce de nu?, stagiul la Banca Naţională a Noii Zeelande şi la Banca Europeană de Investiţii. Performanţe care l-au recomandat demn să urce pe treptele consacrării.
Cât despre performanţele premierului Florin Cîţu şi ale cabinetului său, aici lucrurile stau exact pe dos. Vreau să spun că putem vorbi despre nişte contra-performanţe, dacă ne gândim, de pildă, la eşecul campaniei de vaccinare în al ce de-al doilea an al pandemiei, la creşterea preţurilor la alimente, dar şi la tensiunile acute între PNL şi partenerii săi de coaliţie. Bilanţ nefericit căruia trebuie să îi adăugăm, neapărat, împrumuturile în cascadă şi la dobânzi catastrofale (pentru România, desigur!) pe care le-a făcut Ministerul de Finanţe sub comanda aceluiaşi Florin Cîţu. Împrumuturi pe care nu le va achita nici Florin Cîţu pe persoană fizică şi nici altcineva, ci vor fi plătite din bugetul statului, mai direct spus, de către bietul român.
Fac şi facem acest ultra-păgubos bilanţ al liderului Florin Cîţu şi nu putem să nu ne întrebăm dacă, totuşi, cei care l-au selectat şi l-au propulsat pe asemenea posturi-cheie chiar nu ştiau cu cine au de a face? Înclin să cred că ştiau, dar tocmai pentru că îi cunoşteau aceste vulnerabilităţi l-au şi ales, bizuindu-se pe faptul că, dacă ar fi refuzat să execute anumite comenzi, imediat ar fi urmat comanda unor dezvăluiri ,,pac, la Războiul!”, adică la o oficină specializată în dezvăluiri pe surse. Acesta ar fi, în linii mari, scenariul creşterii şi al descreşterii carierei publice a lui Florin Cîţu, personaj emblematic al sistemului capitalismului de cumetrie. Scenariu în a cărui grilă de selectare şi de promovare a cadrelor de nădejde nu există criteriul valorii profesionale şi morale, ci numai valoare de întrebuinţare şi valoare de schimb. Dovadă că, în această a doua variantă, Florin Cîţu a apărut ca soluţie dezirabilă, oportună atunci când s-a dorit debarcarea lui Ludovic Orban din fruntea PNL.
Acestea fiind spuse şi scrise, am putea considera subiectul Florin Cîţu închis definitiv şi irevocabil, aşa cum consideră, de acum, multă lume. Cu toate acestea, eu nu consider subiectul închis. Nu de alta, dar nu mai e mult şi ne apropiem de anul 2023, an preelectoral. Şi nu doar unul oarecare, fiindcă în 2024 vom avea patru rânduri de alegere: locale, parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare. Ori, în condiţiile în care ne ameninţă mai multe crize în cascadă, iar cine ştie ce minuni nu cred că se vor mai face, este de aşteptat ca nişte oameni cu scaun la cap să realizeze că restricţiile impuse populaţiei decurg şi din plata datoriilor externe, contractate mai ales într-o anumită perioadă de către ministrul de Finanţe, ulterior premierul Florin Cîţu. Vedeţi dumneavoastră, în acest caz, pe altcineva care să îşi asume răspunderea? Să fin serioşi! Şi atunci este de la sine înţeles că în recuzita propagandistică specializată există şi vinovatul de serviciu.
Acar Păun pentru împătritul an electoral 2024, care se numeşte cum? Florin Cîţu, bineînţeles!

Șerban Cionoff

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*