default-logo

Ziua Ziaristului Român, sărbătorită de Filiala Olt a UZPR

Marți 28 iunie 2022, membrii UZPR din Filiala Olt au sărbătorit Ziua Națională a Drapelului României (pentru 26 Iunie) și Ziua Ziaristului Român (pentru 28 Iunie). Activitatea s-a desfășurat în sala de festivități a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina. Sunetul, luminile, înregistrările video pentru tv., fundalul imagistic au fost asigurate de Centrul de Cultură și Arte Olt (datorită directorului general Vivi-Viorel Pintea, potrivit unei tradiții de circa doi ani), prin I.T.-iștii Marius Pisică și Alin Bărbuia. Coordonator, din partea „gazdelor”, afost Ionuț Tănase.
Activitatea a fost deschisă de Maricela-Paraschiva Buicescu, care a citit două Referate cu tematica celor două evenimente cu însemnătate națională.  A urmat dna. Ștefania Marineanu, care ne-a vorbit despre Maria Rosetti, prima femeie-jurnalist venită în România și totodată emblema picturală (litografiată), a României Revoluționare, folosită de multe ori de propaganda onestă. S-a născut în anul 1819 în Guernsey (Anglia), iar prin căsătoria cu revoluționarul C.A.Rosetti, a devenit Maria Rosetti. A scris la ziarul „Românul” și a fondat Revista „Mama și copilul”.
În continuare, colega Rodica-Felicia Matei (membru în Comitetul Director) a prezentat un bogat material despre Drapelul Național al României, Tricolorul nostru drag.
A vorbit și colegul Aurel Furtună, care, pe lângă informațiile inedite despre Drapelul Național, a reușit – nu ca medic, ci ca jurnalist, să „transfuzeze” asistenței și un puternic sentiment de patriotism.
Colegul Min Drăghici, de la „Curierul Drăgăneștiului”, a recitat din trăirile sale jurnalistice. La fel, colegul Grigore Călin, din postura de „Mare Poet”, a vorbit despre plecare și urmările ei…
Dl.Teodor-Marian Popescu, membru în Comitetul Director, a făcut – ca și în alte rânduri – prin articolele sale „de pe front” (fronturile de Apărare a Patriei), urmare a cercetărilor prin arhiva familiei sale extinse, dar și prin Arhivele Statului, ca publicul să tresară, sub emoția patriotică!
Dna. Cristine-Paula-Bernadette Rousseau (n. Onofre), directoarea revistei „Popas Jurnalistic”, a făcut un periplu spiritual între Patria natală (România) și țara de adopție civică și culturală (Franța).
Dl. Ștefan Melinte, Președintele Comisiei de Etică Jurnalistică în Filiala Olt, a vorbit despre obiectivele Comisiei în noul context geopolitic.
Vicepreședintele Filialei, Geo Tulea, a vorbit despre cele două evenimente naționale și din perspectiva juristului.
A încheiat Vivi-Viorel Pintea, Președintele Filialei Olt a UZPR, care a făcut rapid și plăcut o trecere în revistă a jurnalismului mondial, în general, dar și a celui național în special (neuitând de fanionul jurnalismului românesc, Ziaristul Național Mihai Eminescu). De asemenea, a vorbit despre Drapelul Național cu abordări socio-istorice, dar și teologice.
Totodată, s-au discutat- amiabil și colegial – și unele aspecte organizatorice ale Filialei.

Maricela-Paraschiva Buicescu / UZPR Olt

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*