◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Subiectele săptămânii 26 august – 1 septembrie

Debutul săptămânii a venit cu o nouă bombă: Tăriceanu a divorțat pentru a șasea oară! De data asta nu de vreo nevastă, ci de partidul cu care s-a cununat în urmă cu trei ani pentru a se salva de la extincție și a mai parcurge o etapă de exercițiu al puterii. Motivul invocat de liderul ALDE este că Dragnea i-ar fi promis că îl va susține ca unic candidat la președinție al stângii, dar că succesoarea sa a încălcat angajamentul @ După o serie întreagă de fițe politice, concretizate în înțelegeri și răzgândiri succesive cu fostul aliat din USL, Ponta, Tăriceanu a făcut pasul decisiv renunțând și la portofoliile ministeriale, cu excepție unuia, și la scaunul de cel de al doilea om din stat de la Senat @ Iată un om care pune principiile înaintea interesului personal! –   – s-ar putea spune. Dar nu el a fost cel care le-a aplicat, ci proaspătă ministresă de Externe, Ramona Mănescu, cea care a considerat că este în interesul națiunii ca ea să rămână la Ministrul de Externe, chiar dacă nu are nicio calificare în acest domeniu @ După anunțul care nu a luat-o deloc pe nepregătite pe Viorica Dăncilă, cei trei miniștri – Viorel Ilie, Grațiela Zamfirescu și George Anton – au anunțat că își părăsesc funcțiile Nu însă înainte de ultima ședință de guvern comună @ Ba, doamna Grațiela a făcut din demisie un moment festiv, lansând programul pentru panouri fotovoltaice @ Odată cu plecarea ei, însă, urșii și cormoranii rămân orfani, la discreția cine știe cărui inamic al biodiversității @ Odată cu ieșirea din dispozitiv a aldiștilor se nasc unele probleme, atât pentru Guvern cât și pentru liberali, care vor să-l răstoarne cu orice preț. Pentru a face față unei noi moțiuni de cenzură organul guvernamental are nevoie de vreo treizeci de susținători. Cam tot atâția cât are nevoie PNL pentru semnăturile moțiunii @ Pe tarabă se află expații lui Ponta și nemulțumiții de prin celelalte partide. Marea dilemă o constituie însă faptul că cei care ar putea avea un rol în răsturnarea Guvernului nu sunt deloc dispuși să cauționeze un viitor guvern liberal @ Ar fi și caraghios – vorba lui Ponta – să o dai jos pe Dăncilă ca să îl pui pe Orban @ Ideea nu le prea surâde nici useriștilor lui Barna, care vor să intre la guvernare doar după alegeri și nu ca copiii de mingi ai lui Iohannis @ Lista de interimari după plecarea aldiștilor era deja pregătită și printre aceștia se număra și Dana Gîrbovan, care și-a dat chiar demisia din magistratură în acest scop, demisie acceptată de CSM @ Conform deciziei luate în CExN, PSD merge mai departe cu guvernarea  și va recurge la remaniere și nu la restructurarea cu care i-a tot bătut la cap Tăriceanu @ Propunerile de noi miniștri au fost trimise la Cotroceni, dar Iohannis a anunțat că va da un răspuns abia a doua zi. Ca orice ardelean oblu avea nevoie de un răgaz suficient în care să cumpănească decizia. Care a venit ca un șrapnel care a împrăștiat schije în toate părțile @ Iohannis, care își va binemerita supranumele de „președinte-respingător” a anunțat cu fason că „respinge în integralitate” propunerile și, dacă vrea guvern, PSD va trebui să meargă cu ele în Parlamentul unde cu siguranță nu va obține votul de confirmare. Prin urmare, va trebui să părăsească puterea @ Pofta ce-a poftit domnia sa de trei ani încoace și care îi  apare mai aproape ca oricând @ Și spre stupoarea mai ales a celor care consideraseră că prezența Danei Gîrbovan pe listă ar putea fi un element decisiv @ CSM s-a ofuscat și l-a acuzat de politizare pe președinte, acuzație pe care acesta a întors-o cu nonșalanță: „Nu eu, voi!” @ Dana Gîrbovan și-a retras demisia care nu apucase să fie transmisă la Cotroceni (motiv de care se agață președintele) iar Viorica Dăncilă răspunde discursului extrem de agresiv (mitocănesc, chiar) al președintelui în termeni la fel de categorici, dar politicoși, acuzându-l că de trei ani nu face altceva decât să hărțuiască guvernul @ În timp ce meciul se desfășura la tribuna întâi, la peluză „zecimalii” se bat pentru un loc sub soare. Actorul Mircea Diaconu, încurajat de modelul ucrainian, își anunță intenția de a candida, iar Pro România și ALDE, în pană de personalități, se reped să-l adopte și să îl declare principalul contracandidat al lui Iohannis @ De pe banca de rezerve Paleologu „Pleașcă” își persiflează concurența afirmând că Diaconu e „un bun actor în roluri de prost”, iar Băsescu este neplăcut impresionat de faptul că atunci când s-a lansat, acesta arăta ca un homeless @ Pe fondul haosului guvernamental Ana Birchall  trage cu dinții să rămână la Justiție apelând la susținerea omologului american William Barr, aflat în vizită neîntâmplătoare la București @ În ședința de guvern de după anunțul divorțului a fost modificată Ordonanța 114 din care s-au eliminat reglementările privind gazele și electricitatea, iar celebra ordonanță a grațierii și amnistiei a fost eliminată cu totul  în unanimitate @ Guvernul a mai suplimentat și contingentul de lucrători din import cu 10.000 de persoane care se mai liniștească piața forței de muncă @ Noul Avocat al Poporului, doamna Weber, eliberată de obligațiile față de coaliție, a sesizat Curtea Constituțională pe codul administrativ @ Ministrul Agriculturii anunță ca au fost încasate 2,7 miliarde de euro pentru dezvoltare rurală și pentru sprijinul fermierilor – o sumă record din efortul de absorbție @ De la Bruxelles „Siegfried” Vasile Mureșan dă alarma:  doar Italia și România nu și au nominalizat candidații pentru funcțiile de comisar european! N-a fost probabil informat că Plumb și Nica erau în cărți de vreo lună și că deja Iohannis ceruse să fie înlocuită Rovana @ Un nou scandal la Academia de Poliție: suspiciuni de fraudă în declarațiile la examenul de admitere @ Teodorovici anunță că s-au virat în totalitate banii pentru plata taxei auto, cea percepută ilegal și abuziv de Tăriceanu, pe când era el premier și pentru care nu a dat niciodată seamă @ Lazăr redivivus! Procurorul general de tristă amintire s-ar putea să o consilieze pe Maia Sandu de la Chișinău în probleme de anticorupție. Poate mai degrabă de arheologie… @ DIICOT a încheiat, după 36 de zile, cercetările la casa lui Dincă din Caracal unde nu au fost găsite încă  probe semnificative

(AMBIDEXTRU)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *