◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Lumea legilor frumoase

În această vară post-pandemică, declarată „tot pandemică” de mai-marii vremelnici ai vremii noastre, prin interdicţii absurde, prin sărăcie, prin frică, în speranţa că aşa ne vor frânge mai uşor grumazul şi voinţa, în această vară, zic, noi, oamenii scrisului şi cititului, atât de nefolositori şi de ignoranţi cu privire la mersul afacerilor contemporane prin care se dărâmă şi se vând la bucată ţări, credinţe, istorii, ne apărăm încercând să fugim în cetatea cărţilor.

Pentru cititorii mei din Sudul atât de luminos exprimat de paginile acestei reviste iubite, am ales câteva lecturi pe care le voi comenta în numerele de început de toamnă.

Prima este o carte ciudată în felul ei, scrisă de o doamnă doctor de meserie, dar în primul rând, bolnavă ea însăşi de poezie şi de istorie, pe nume Mădălina Fărcaş. În spiritul tradiţiei poeţilor dintotdeauna, ea şi-a ales un cicerone pentru drumul ei. Evident, un poet consacrat deja, autor al unor cărţi tulburătoare, Laurian Stănchescu, o, Doamne, l-am cunoscut parcă în altă viaţă, în urmă cu aproape jumătate de veac, când el era, cum spune Poetul, „tânăr şi la trup curat”, în redacţia „Luceafărului” de atunci, la adunările cenaclului de poezie „Lumea poetului”, condus de marele scriitor Cezar Ivănescu.

Acum, Laurian Stănchescu o însoţeşte pe Mădălina Fărcaş într-un experiment deosebit, îi deschide calea spre lumea dacilor cei viteji şi frumoşi la suflet care sunt moşii noştri adevăraţi.

Vedeţi dumneavoastră, trebuie să admitem că istoria planetei, în loc să fie povestea supremă a facerii şi petrecerii noastre prin viaţă, este un război cumplit, continuu, înecat în minciuni, murdărit de politică, falsificat fără ruşine de învingătorii de ocazie.

Noi trăim din plin acest război. Istoria noastră veche, de mii de ani, cu dovezi, cu valori, cu argumente susţinute de cărturari uriaşi ai unor epoci diferite, a fost schimbată de nenumărate ori, apărătorii adevărului fiind categorisiţi drept „nebuni”, „fantaşti”, în cel mai bun caz, „poeţi deliranţi”. S-a inventat un termen pe care nişte năimiţi ai vremurilor noi, nişte „boiţi” cu minciună, dar care au primit, din păcate, diplome de la o Universitate unde au oficiat mulţi dintre sfinţii veacului nostru, îl folosesc pentru a-i numi pe adevăraţii apărători ai cauzei româneşti: „dacopaţi”.

Dar asta este o altă discuţie, pe care o vom relua, poate, altă dată. 

Despre cartea Copila Legilor Belagine, semnată de Mădălina Fărcaş şi Laurian Stănchescu, tipărită de Editura UZP la Bucureşti, în 2021, vreau să scriu câteva gânduri. Iată că Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, care a şi premiat această lucrare, acordă atenţia cuvenită unor cărţi care mărturisesc despre istoria adevărată a poporului român.

Ce sunt, în fond, Legile Belagine? Codul după care au trăit, au creat, au luptat şi au murit cei mai vechi locuitori ai Europei. „Legile Belagine” stau la baza civilizaţiei umane, sunt normele după care se conduceau, în urmă cu mii de ani, „pelasgii”, înaintea tracilor, acei „dioi” divini, de aceeaşi origine cu zeii, cum spunea Homer în Iliada.

Herodot, Aristotel sau Demostene consideră că Legile Belagine sunt Legile Frumoase după care trăia Ginta pelasgă.

Ele ţin de orizontul miturilor, sunt nişte poeme sublimate, nişte pro-verbe cu sens foarte adânc din care se întrupează un ghid al vieţii sănătoase.

În cartea ei, Mădălina Fărcaş, cu sprijinul atent al ciceronelui Laurian Stănchescu, reface, ca o vestală a vechii credinţe zamolxiene, toată istoria Daciei, din sursele scrise rămase, din dovezile arheologice, din studiile unor istorici din lumea întreagă (dar, fatalmente, mai puţin din România), oferindu-ne un poem-fluviu despre noi şi identitatea noastră adevărată.

Totul pe structura bazaltică a Codului Belagin, a religiei frumosului, iubirii, cinstei, a idealului uman, la urma urmei. 

Faptul că lucrarea are o traducere parţială în limba engleză (publicată în The New York Times sub titlul „O cultură europeană pierdută, scoasă din obscuritate”) dă o valoare deosebită volumului.

Dar iată conţinutul primei Legi Belagine: „Dincolo de curgerea timpului şi de cugetarea zeilor este focul cel viu şi veşnic din care vin toate şi prin care fiinţează toate cele care sunt. Totul şi nimicul sunt suflarea sa, golul şi plinul sunt mâinile sale, mişcarea şi nemişcarea sa sunt picioarele sale şi peste tot este mijlocul său, iar chipul său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină şi tot ce vine din lumină prinde viaţă şi ia făptură”.

Duceţi-vă cu gândul până unde vreţi. Poate până la poemul genial al lui Ioan Alexandru, pe care-l cântă, ca pe o sfâşiere de destin, artistul naţional Tudor Gheorghe: „Lumină lină lini lumini/ Răsar din codrii mari de crini/ Lumină lină cuib de ceară/ Scorburi cu miere milenară”.

Mădălina Fărcaş vine cu trimiteri istorice. Ajunge la Platon, la Herodot, la Dionisie Exiguul, Dacul cel Smerit şi până la universitari de primă linie de la Sorbona, din Anglia, din Italia.

În multe din aceste trimiteri, Belaginele sunt numite Legile Naturale sau Legile Firii.

Ele nu îngrădeau viaţa dacilor, a oamenilor acestui imperiu cu inima în Carpaţi care a îndrăznit să se opună avalanşei romane, dar şi barbarilor în drum spre minunile Europei.

Ele ordonau, doar, viaţa lor în sens natural, acordând firii şi Creatorului ei dreptul de model universal.

Aşa e construită această carte. Nu vă îndemn decât s-o citiţi, să polemizaţi cu argumentele ei, dacă aveţi, la rândul vostru, argumente. 

Dar nu în felul istoriei oficiale, forţând gândirea să accepte o singură dogmă, în sensul pe care l-a practicat uneori (iertaţi-mă pentru această trimitere care, poate, îi va oripila pe unii!) Şcoala Ardeleană, atunci când iezuitismul şi inchiziţia intelectuală îşi trimiteau discipolii în misiune. 

Cineva spunea că noi, românii, am dat o istorie de peste douăzeci mii de ani pe una de două mii de ani. Aşa să fie? Dar, de fapt, în existenţa noastră de-a lungul timpului, am făcut de-atâtea ori uriaşe afaceri păguboase, încât asta nu m-ar mira deloc.

Eu, prietenii mei dragi, nu vreau să vă conving de nimic. Nu vreau să clintesc nimic din corola de minuni a sufletului nostru. Vreau numai s-o fac să se deschidă şi să se păstreze trează la toate asalturile minciunilor contemporane.

Zice o altă Lege Belagină: „Adu-i mulţumire semenului tău, adu-i lumină pe chip şi în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite în inima ta”.

Iată, la distanţă de mii de ani, definiţia unui fenomen care poartă lumea în spate, uneori ca un vehicul al visului, altă dată ca un cal nebun şi fără noroc. Definiţia puterii apare în Belagina 22: „Dar puterea este în răbdarea seminţei, iar voinţa şi răbdarea fac mlădiţa firavă să răzbată pământul tare”.

În miezul veacului al douăzecilea, un mare scriitor, Albert Camus, scria: „Puterea este o curvă călărind o fiară”.

Cinic, dar deplin aplicabil la lumea de azi.

V-am împărtăşit şi vouă, prieteni, câteva din gândurile mele la citirea unei cărţi pe care o consider deosebită. V-o recomand cu toată dragostea. Le-aş face colegilor mei de la Editura UZP observaţia de gazetar bătrân că formatul cărţii ar fi trebuit să fie cu totul altfel, nu aşa ca de broşură-samizdat. Dar, poate, o vor reedita. Pentru că merită, pentru că e o „carte de învăţătură”, de pus în mâna copiilor din şcolile româneşti, pedepsiţi cu nişte manuale de istorie (dacă mai sunt şi ele) mincinoase, scrise de nişte apatrizi incapabili să-şi iubească părinţii şi neamul.

Căutând ceva prin biblioteca mea, am găsit un caiet studenţesc de pe timpuri, foarte bine păstrat, scris cu o caligrafie aparte de o inteligentă studentă la istorie din perioada interbelică, o admiratoare fără margini a profesorului ei, Vasile Pârvan. Caietul poartă numele unui curs al Profesorului: „Doctrina Salvării Naţionale”. Şi chiar asta este. Un Cod Belagin al istoriei româneşti şi al iubirii de patrie. 

La sfârşitul vieţii lui şi după aceea, martirul Pârvan a fost înghesuit în firidele uitării de tot felul de slugi ale unor ideologii şi puteri diferite.

Mlădiţele gândului său mai răzbesc uneori din acele firide. Cartea Mădălinei Fărcaş şi a lui Laurian Stănchescu este una dintre ele.

 

Nicolae Dan Fruntelată / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *