Teatrul nu moare niciodată!
Oamenii se nasc în iubire, trăiesc cu iubire și mor iubind viața, iubind suflete.
Suntem contemporani cu o așa zisă pandemie, nu se știe încă ce a fost, ce este și ce va fi în lume, acest 2020 ne-a adus multă tristețe, spaimă, deznădejde și frica de a te mai întâlni cu aproapele tău, prietenul, vecinul tău. Politicul face ca oamenii să uite pentru o clipă de tragediile pe care le provoacă acest coronavirus, nou- nu vechi, plimbându-i printr-o lume depravată, o lume fără cer, acest politic este mult mai pervers decât virusul bezmetic, adună oamenii într-un cerc promițându-le zile mai îmbelșugate și într-o clipă îi spulberă, făcând din ei fluturi fără aripi, politicul a distrus speranța zilei de mâine, puterea din el este cea mai periculoasă armă a omenirii, murim încet, încet, ne moare sufletul pentru că dispare cultura, rămâne impostura.
Unde este România mea din copilărie?
Unde sunt românii despre care am învățat la școală?
Unde sunt autoritățile care protejează cultura?
Unde este votul nostru?
Unde suntem noi acum?
Cultura ne înalță, ne pune în valoare, este ceea ce ne unește, ceea ce ne definește. Astăzi, când haosul a pus stăpânire pe oameni, astăzi când manipularea și-a făcut cuib în casa sufletului nostru, astăzi când avem nevoie de iubire mai mult decât oricând, astăzi oamenii vor să distrugă puținul ce ne-a rămas, bucuria de a face să râdă spectatorii, să plângă pentru a se descărca de emoții, să-și dorească o nouă viață, noi, actorii Teatrului Municipal ”Traian Grozăvescu”, noi suntem pastila minune împotriva depresiei, a stării de incertitudine. De câte ori nu veneau supărați, triști, îngândurat, prietenii spectatori la teatru și după doar o oră ieșeau curați, luminați, erau ei cei adevărați.
Știm că ne iubesc, știm că nu le-am dat decât un surâs, sau un suspin, un bună ziua, sau la revedere, însă trebuie să știți oameni buni, voi cei care așteptați să vă prezinte doamna Maia Voronca, viitoarea piesă de teatru, să știți că ziua noastră de lucru se încheia la orele șaisprezece și începea din nou la orele optsprezece, o altă zi cu alte trăiri și din când în când satisfacția zecilor de palme care băteau la unison, numai pentru noi, poate primeam o floare, poate… dar să nu credeți că lacrimile ne dădeau pace, în nici un caz și intram în noapte fericiți.
Suntem actorii zilelor triste, suntem dușmanii virusului nepoftit, purtăm de mulți ani mască, dar nu pentru a nu fi recunoscuți ci pentru a nu ne arăta tristețile și durerile, pentru că au existat și în viața noastră, suntem noi, suntem astăzi, aici și pentru totdeauna și nimeni nu ne poate distruge bucuria de a atinge scena. Sufletele strămoșilor actori lugojeni sunt în mirosul cortinei, de acolo ne privesc și ne încurajează.
Acum, mai mult ca oricând, ne rugăm la Dumnezeu să vină un an mai bun, fără minciună, tristețe, frică, să ne reluăm viața pe care am ales-o, să pășim pe scenă cu zâmbetul pe buze, să vă facem cu mâna la finalul piesei, nu înainte de a vă spune că vă iubim. Acum mai mult ca oricând avem nevoie de înțelegere, prietenie, susținere și :Sus inimile!
Și ce dreptate avea marele actor român Dem Rădulescu:
”O zi în care n-ai râs e o zi pierdută. Omul are nevoie de râs, la nivelul celulei. Buna dispoziție se știe, dizolvă adrenalina pe care o provoacă durerea, supărarea, enervarea. Comedia e salvarea. Mi se pare un medicament extraordinar pentru că omenirea e bolnavă. Și câte situații de comedie adevărată există în viață! Suntem clovni într-un mare circ”
La mulți ani, dragi lugojeni! Să ne vedem cu bine în 2021, anul care salvează omenirea! ( Nu uitați: Vă iubim!)
La mulți ani, România!
Mia Maria Rogobete
(O mică parte din diplomele obținute de Trupa de Actori Amatori ai Teatrului ”Traian GROZĂVESCU” Lugoj:
continuarea pe UZPR Caraș-Severin