default-logo

Onomastici, bucate, practici și hipocoristice din câșlegi…

Gratulare… gratulieren… gratulalok… sau cum ar veni, mai pe românește, din nemțește ori ungurește… „Anul Nou ce astăzi vine / Să ne-aducă har și bine / Anul Nou ce a intrat  / Fie binecuvântat  / Holdele să vă rodească / Măiestria să-nflorească / La tătă casa bucurie / Veselie  / Să trăiți / Să-nfloriți / La anul și La mulți ani! / La mulți ani cu-ndestulare / Vă poftim la mic și mare!”

Onomastici din podu’ cășii

 

Timpul doveditor, ca un „illud tempore”, ne spune că, în pragurile de peste an, devenite segmente, a treia zi de Crăciun este celebrat Sfântul Ștefan (nume cu rezonanță istorică, dar și patronul spiritual al Ungariei (peste 500.000 de români își serbează onomastica). Numele provine din Sthephanos – „cunună de flori”. În satul meu natal (Macea) este cunoscut în hipocoristice diminutivale (Stefănuț, dar și augmentative -Ștefănoc), dar și în derivate feminine, Ștefania, Fana, Fănuța, Fănel etc.

De fapt, ar fi trebuit să pomenim înaintemergătorul „Natalia”, care premerge Crăciunului (ziua lui Pere Noel-Crăciun-Natale – speranță, nădejde în cultura populară și care vine după Nicolae, fratele mai mic al lui Crăciun, un nume frecvent serbat pe 6 decembrie de peste 8.800.000 de români și înseamnă „victoria oamenilor”. La Macea, numele de „Crăciun” îl găsim și ca nume de botez și ca onomastică.

Mergând pe fir de congruențe onomastice, lăsăm Pomul de Crăciun undeva în îndepărtate, dar nu învechite vremuri. Acesta era podobit cu țucur de pom din fondant și învăluit în aur/staniol. Mere și nuci cu șiclu îl aranjau frumos alături de „beteaua” din hârtie glasată sau creponată, iar fulgi de… vată îi confereau gingășia. Rar, steluțe pocneau la vederea moșului îmbrăcat în bitușe și căciulă neagră de astrahan. Așa, ca la un bordeiaș de paie (nespecificități locale: Capra și Sorcova).

Nu se spunea „Merry Christmas”, ci se corinda, îndumnezeind feeria serii (feciorii erau gătiți cu căciuli și prime și aveau cu ei pălasca (plosca), iar ei erau pălăscașii în calea drăguțelor).

Iată, cum ne apropiem de Seara de Revelion, cum o numim acum. Da!

Ne trezim (din fr. reveiller) în noaptea dintre ani, ca să îl gratulăm pe Văsălie! (un nume și o ciufală bine ancorate în sat, care derivă din „basileus” – rege și care este cunoscut sub derivatele: Văsălică, Silu, Veselina etc.) Îl poartă peste 700.000 de români.

În ziua de 6 ianuarie este Boboteaza. Pelerinaj la biserici cu o cantă sau băghic, după apa sfințită, dovedește încredințarea îndătinată a apei și agheazmei binefăcătoare de busuioc și cădelniți de mir. De obicei e ger de Bobotează, dar e credință! Popii slujesc sfințirea caselor și sunt poftiți în toate sobele. De fapt, se sfințeau și grajdurile și animalele, busuiocul fiind făcător de minuni și răspânditor de mir vindecător.  Pe masă stau bunătăți, dar și bani! După putere! De găzdoi și găzdăriță! Obiceiul copiilor este de a merge Ciuralexa-n urma popii cu un țăngălău de la iosag.

În 7 ianuarie este Sîntiion! Sărbătoarea Sfântului Ion! Onomastica este una cu fast în sat! Gratulatul cu banda de-a lungul și de-a latul satului! În șoșoni de gumă, cu cheptari, căbat ori sfetăr cu mâneci colorate, om cu muiere și prunci cu străicuța, hălădeau pe ulițe și frig, că doar ciorile negre erau ca niște pete negre pe neaua pomilor! Plata lor era un cârnaț după gât ca salba anilor să le fie cu gust, dar adevăratul fel de mâncare era blidul cufundat de răcituri (cocioane, piftie, cotoroage) făcute special sau clisa opărită ori înghețată și sărată, cu ceapă stoarsă în dosoi de război și pită moale! Peste 13% din populația țării poartă acest nume, cam 1.700.000, dintre care bărbați -1.400.000, restul femei cu toate derivatele sau hipocoristicele. Popularitatea „celui care aduce mulțumire” converge Apostolului Ioan, fiind cunoscut în toată lumea sub onomastici precum Ivan, Johann, Hans, Janos, Jean, John. În satul meu, numele de Ion este cunoscut ca Ionuț, Iuănaș, Uănu, Nițu, Nelu, Oanea, Nuțica, în porecle: a lu’ Iuănele, a lu’ Ionel Ptelău, a lu ‘Iuănaș, a lu ‘Nelaetc. Mai nou, onomastica modern a împrumutat nume precum: Janina, Oana ș.a.

Practici locale vânzolite ca apa de ploaie…

 

Persiflatoare sau nu, zicătorile copiilor s-au încetățenit și ar suna, acum, cam așa, cam nu prea „etno”: „Moș Crăcit / Ai răcit…” (asta, desigur, mustăcind de fericire și nu în limbaj de lemn, poate o replică pentru Moș Gerilă…); „Linu-i Lin și iară Lin / Bagă moșu ciurca-n vin!”

Lăsăm teatrul popular local în urma Crăciunului străbun și merem cu „Anu Nou”, un fel de Plugușor local împănat, de lemn, în care se striga: „Anu Nou și Anu vechi / Umple casa ghi curechi”, cu un „Ciucur verde ghi mătasă / sclobozî-ne gazdă casă…” (aici intervenea și Guda cu sacul, care aduna bănuții).

Mai mușcând dintr-o pogace, mai din jumeră sau ludăi (nu celea bolânde) fripte, pacea serilor de iarnă în sărbătoare se scurgea ca „Linu-i Lin” la Macea! Căci era o continuare a dimineților liniștite și scăldate în șoala de ceai din țucur ars ori cafea neagră din coaja de pită, pită care era unsă cu marmeladă ori unsoare, fie rață, fie gâscă, numa’ bine cu piparcă râjinită deasupra și usturoaie… (de te durgăle la foale)!

Se jucau chiar în timp de corinde jocuri precum Verjelul, Jocul de-a bumbii, jocul „Moara” pă boabe de cucuruz ori păsulă etc. În tot acest timp, lampa lumina, lămpașul clipea, hoarăle horea și ziua începea (pentru că sărbătoarea, la Macea, o apuca și ziua!)

Grătulatul, cu săniile, cu cociile sau pe jos, anima toată suflarea satului. Banda cânta și răsuna pe la ferești de-ți îngheța inimile! Se cunoaște o variantă de trei melodii „Mulți ani”, care se cântă și pe voci și la unison. Fanfara este o altă componentă în toposul măcenilor. Chiar și confesiunile gratulau, chiar și etniile (Macea fiind un sat multietnic și multiconfesional). La Sîntiion se desfăcea Pomul (dacă nu, chiar la Paști!)

Sacralizate sau nu, sărbătorile iernii, ale Moșilor sau Sfinților, am dori să rămână curate și nemanelizate, ca dovezi grăitoare și necomerciale pe aceste pământuri (lăsând, undeva, vălul de fior ce ne împresura odată).

Bucate – rățăpturi din credenț

Acestea erau „cu fărină cât cuprinde” și desprinse din fioc, din „puiu’mesii!” Erau rățăpturi trase de păr, mai vechi decât Unirea! Specifică era Proaspăta de porc, care se împărțea la amniaz la vecini. Tocana cu curechi (gulyas) era servită din blide de plev, să țină caldă, iar friptura și pecia erau cuștulite seara cu acreală. Lebenițuțe și curechi umplut cu perinci (găluște) făceau deliciul. Urmau pogăcițele cu untură, în care se punea câte o bucată de tuleu, spre amuzament. Căci vinul fiert cu țimet (scorțișoară ) ori răchia fiartă mergeau foarte bine cu o șoală de moare! Iar încălzitul brâncilor la căldare era ca o binefacere. Că și merele coapte erau foarte bune! Ca și tăpsia plină cu semințe de ruje ori ludaie! Sau mămăliga cu must (chisăliță) ori vin dulce! Ca și coada și urechea de porc pârjolite! Din bucatele sărbătorilor nu lipsea zama de porc cu tăscuțe și sos de părădaică. Carnea era fiartă și uneori, după modelul etnicilor, se asezona cu dunțuri (compot).

Alte bucate: cuglof, sucite-n țucur, chifle cu prai, forme făcute cu mășina, pișcota, mălaicoard, foile de pișingher (napolitane ), foile doauăpăstăolaltă cu mere, nuci, cremă de fărină cu țitroame, turtele rotelate, pogăcele cu jumeră, etc. Căci „plăcinta n-o zgodești, nici preoteasă dacă ești!” Sunt practici care fac din sat un Pantheon ori vatră de târnaț a rânduielilor! Nimic să nu se uite! Să nu moșcolească datina! Noi am închinat aici o cupă de timp!  Din alte vremuri! Cu comănac și cozonac! La o cană cu vin!

În concluzie, am dorit a da samă la „O samă de cuvinte” măcene! Dacă mai era cazul?! Nădăjduiesc că aceste sărbători vor rămâne în ceea ce ne-am fost obișnuit-tradițional și vor știrbi ceea ce simțim la târguri de (ne)Crăciun!

 

Florica R. Cândea, membru UZPR Arad

(Sursa: „Macea, alean si dor” (colab.) 2007, Arad; Însemnări lingvistice / Monografie spirituală)

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*