ESTERA SÎNA: ”Am trăit bucuria de a ajunge la inima cititorului”
REPORTER: – Ce amintiri aveți de la începuturile activității dumneavoastră de jurnalist ?
ESTERA SÎNA: – Patru decenii de activitate am închis între filele carnetului de muncă. Oare când au trecut ? Parcă ieri am urcat cu emoție cele câteva scări ale redacției ziarului local din Deva, situată atunci pe ” 6 Martie ” ( azi strada Lucian Blaga). Absolvisem un liceu teoretic și căutam o slujbă…
Era în toamna anului ’59. Nu împlinisem 18 ani; am aflat de un post vacant la corectură. ” Doar până îmi asigur condițiile pentru a mă întreține la facultate” – mă gândeam. Mi s-a spus că-i greu, că-s multe nopți albe, dar acest lucru nu m-a împiedicat să mă prezint la testul de limba și literatura română. Am fost angajată.
Rând pe rând, în tipografie, m-am familiarizat cu noi termeni ca straif, șpalt, calandru, spec ( azi depășiți demult ), cu paginația unde tipografii puneau în pagină rândurile calde din plumb ale fiecărui articol ( cules la lynotip ), cu zgomotul sacadat al rotativei. Aveam misiunea ( cei doi corectori din schimbul întotdeuna prelungit ) să predăm ” reviziei” și „capului limpede” pagini curate, fără nici o greșeală de fond ori de formă. Și chiar reușeam…Primele pagini pentru contra-corectură erau „perii” umede , impregnate de cerneala tipografică, având mirosu-i caracteristic.
Au trecut ani și ani în care zilele deveneau nopți și nopțile zile, pentru că mai-marii vremii (de la județeana de partid ori de la sectorul presă al C.C. ) găseau mereu ceva de schimbat, de corectat sau de înlocuit în gazeta, finalizată deja, spre nemulțumirea tacită a echipei de serviciu.
Oboseala acumulată în mai bine de un deceniu îți spunea cuvântul. Eram nevoită să pun capat orelor de nesomn, să încerc să-mi schimb slujba. Gândul de a mă înscrie la un institut de învățamânt superior nu mă părăsise. Aveam o imensă dorință de a mă perfecționa, de a lăsa în urmă orele mici din noapte. Aflasem de la redactorul șef despre posibilitatea de a urma cursurile Facultății de ziaristică din București. N-am stat pe gânduri. Aveam și materii înrudite cu profesia, cât ți perspectiva de a lucra în continuare în aceeași redacție. M-am înscris în ’74 și după cinci ani am absolvit-o cu nota maximă, zece.
REPORTER: – Vă rog să-i amintiți pe cei mai importanți jurnaliști hunedoreni, alături de care ați lucrat în decursul anilor.
ESTERA SÎNA: – De-a lungul timpului, am avut bucuria de-a fi colegă cu ziariști renumiți ca Ioan Sârbu, Nicolae Andronache, Ioan Mârza, Cornel Armeanu, Lucia Liciu, Tiberiu Istrate, Gheorghe Pavel, Marin Negoiță ( bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace ), dar și cu Dumitru Gheonea, Mircea Lepădatu, Nicolae Stanciu, Mircea Diaconu, Viorica Roman, cu mai tinerii Sorin Blada, Adrian Sălăgean, Andrei Nistor, Georgeta Kurta ( Bîrla ), Cristina Cânda, Ina Jurcone, profesioniști care s-au dedicat cu totul gazetăriei, fiind pentru colegi exemple de conștiinciozitate și onestitate.
” Scrii ce vezi, dar vezi ce scrii” – făceau uneori haz de necaz colegii. Într-adevăr, eram încorsetați, urmăriți, direcționați. Chiar și reportajul- acest gen gazetăresc atât de apreciat de către cititori- a fost interzis o vreme. De ce ? N-am aflat niciodată.
Cu sprijinul moral al colectivului redacțional, al familiei, mi-am încheiat cu succes studiile, reușind să întocmesc cu documentare proprie o lucrare de diplomă- care se referea la cât și cum se scrie despre și pentru femei în presa hunedoreană a vremii- apreciată de comisia de examinare a facultății din acea vreme. Am ajuns să fiu colegă cu cei pe care-i admiram: Vasile Căbulea, Horia Alexandrescu, Eva Popa, Viorica Pârja.
Pagina „Femina” – cu rubricile ei permanente din domeniul sănătatii, cu rețetele culinare, cu nelipsitele reportaje și instantanee ce oglindeau viața și activitatea unor femei din județ – a însemnat materializarea unei idei personale ce o punctasem în lucrarea de diplomă, idee primită cu deschidere de către conducerea redacției. „Pro natura” sau „Curier citatin” erau rubrici apreciate, dar și anchetele sociale despre copii abandonați de către mame denaturate, ori despre bătrâni uitați…Chiar dacă trebuia să urmăm niște ”directive” , încercam – și reușeam de cele mai multe ori – să nu fac referire la „conducatorul iubit” . Nu m-au agreat, bineînțeles, cei pe care aveam sarcina să-i critic, respectiv comercianții, ori cei care neglijau curățenia străzilor. Încercam totuși să fiu obiectivă, să reflect si aspectele pozitive din acele domenii.
REPORTER: – Ați lucrat totuși câțiva ani și după decembrie 1989. Cum a fost ?
ESTERA SÎNA: – Da. Exact zece ani. Am pus suflet în ceea ce am scris. Când, după revoluție, am devenit „Cuvântul liber” deci necontrolați și nețintuiți în secții, am publicat fără teamă numeroase articole, reușind de multe ori să ajung la inimile cititorilor.
Să cuprinzi în câteva pagini munca de 40 de ani la un cotidian nu-i ușor. Consider c-am fost o luptătoare, străduindu-mă să aduc lumină și căldură în suflete. Am trăit satisfacția unui vis împlinit.
După ani și ani, iată ce spune cu modestie Daniela Marinescu, referindu-se la „opera” mai întineritului colectiv al „Cuvantului liber” : „Chiar dacă eram un simplu cititor, îmi aduc cu drag aminte că îl așteptam în fiecare dimineață să-l citesc. Un ziar făcut cu multă responsabilitate și competență” . ” Felicitări ! Ați fost și sunteți adevărați profesionițti”- conchide Haydee Covaci.
Le mulțumesc, doamnelor, în numele mai tinerilor cu care vremelnic am fost colegă și care ar fi dorit să îmbrățișeze această nobilă profesie pentru o viață. Unii chiar au reușit.
Interviu realizat de Ioan Vasiu /UZPR