MINEL BODEA: „Presa scrisă rămâne oricând un document !“
Reporter: -De ce aţi ales profesia de jurnalist ?
Minel Bodea: -Provin dintr-o familie de ţărani din satul Mărtineşti, de lângă Orăştie. Părinţii, moşii şi strămoşii mei lucrau cu trudă pământul pe care-l aveau. Când a început colectivizarea şi oamenilor li s-a luat tot ce aveau mai de preţ – pământul şi animalele rămânând fără nimic, tatăl meu s-a rupt de lumea satului, făcând naveta la Atelierele C.F.R. Simeria. Mergea pe jos câte 7 kilometri până la gara C.F.R. Turdaş. Seara se întorcea. A fost greu, oamenii erau dezorientaţi, lucrau pe nimic la C.A.P. Eu am reuşit să termin Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăştie. Am plecat apoi la Cluj-Napoca, unde am absolvit Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Filologie, în anul 1969. Eram primul om cu şcoală din familie. Ai mei au muncit pe brânci ca să mă poată ţine la şcoală. La absolvire, întâmplarea a făcut să mă întâlnesc cu un coleg mai mare de la Universitate, poetul Ion Sângereanu. El lucra atunci la ziarul „Unirea” din Alba Iulia. Eu îmi căutam un loc de muncă. Mi-a spus: „Hai mă la ziarul nostru unde avem nevoie de un corector“ (ziarul se tipărea atunci la Deva – n.n.). Zis şi făcut ! Aşa am ajuns corector la acest ziar unde lucram până noaptea târziu. După o jumătate de an m-am transferat la ziarul hunedorean „Drumul socialismului”, tot corector. În timp am fost promovat la Secţia de cultură-învăţământ. Aşa am ajuns ziarist. La întrebarea dv. pot să răspund că totul a fost o întâmplare să ajung ziarist.
Reporter: -Când şi unde aţi debutat în presă ?
Minel Bodea: -Am debutat, cum vă spuneam, la ziarul „Drumul socialismului” în 1970, la Secţia cultură-învăţământ, un domeniu apropiat pregătirii mele.
Reporter: -Aţi lucrat în presă şi înainte şi după 1989. Cum se făcea presă înainte de 89 şi cum era după ?
Minel Bodea: -Da, am lucrat în presă şi înainte şi după 1989. Înainte de 89 m-am străduit ca informaţiile, reportajele, interviurile, anchetele mele în şcolile şi instituţiile de cultură să fie corecte, de calitate şi vă spun, fără lipsă de modestie, că cititorii ziarului apreciau ce făceam eu. Ca să ajung în diversele localităţi ale judeţului mergeam cu autobuzul, cu trenul sau chiar pe jos în perioada iernii, când transportul în comun sau cu maşinile proprii era suspendat. Totul să făcea cu efort ! Cu acest prilej, pot să vă spun că am cunoscut cu adevărat şcoala hunedoreană şi oamenii ei, cum gândeau învăţătorii, educatorii, profesorii, elevii. Am cunoscut activitatea căminelor culturale, caselor de cultură, muzeelor, arhivelor, caselor memoriale, monumentele istorice, pentru că har Domnului, Hunedoara este unul dintre cele mai bogate judeţe, acesta adăpostind cele două Sarmizegetuse, cea dacică şi cea romană. După 89, lucrurile s-au schimbat mult, totul fiind abordat în spirit democratic, ziariştii afirmându-şi ideile proprii, nu altceva.
Reporter: -Care au fost cei mai importanţi ziarişti hunedoreni, alături de care aţi desfăşurat activitatea de jurnalist ?
Minel Bodea: -La început eram cel mai tânăr jurnalist. Ştiam ce trebuie să fac, dar aşa cum bine spuneţi, trebuia să învăţ multe lucruri de la ziariştii cu experienţă. Şi, mai ales, trebuia să conving cititorul de scrisul meu. Fiecare meserie are secretele, chichiţele sale ! Şi mai trebuia să te încadrezi cu scrisul tău într-un spaţiu din pagina de ziar. Îmi aduc cu drag aminte de colegi mai mari, ca domnii Tiberiu Istrate, primul meu şef de secţie, absolvent al Facultăţii de Filologie de la Babeş-Bolyai, ca şi mine, prof. Carol Drozd, plecat prea repede dintre noi, Dumitru Gheonea, Nicolae Stanciu, Lucia Liciu, Sabin Cerbu, absolvenţi de învăţământ superior. Nu pot să-i uit pe câţiva colegi apropiaţi sufleteşte – Cornel Poenar, Gheorghe I. Negrea, cu care făceam atâtea deplasări în teren, Cornel Armeanu, Cornel Dumitru, Ion Cioclei, Estera Sîna, Traian Bondor, Viorica Roman, Mircea Lepădatu…
Reporter: -Aţi regretat vreodată fiindcă aţi ales profesia de jurnalist şi nu aţi practicat o altă meserie?
Minel Bodea: -N-am regretat niciodată profesia de ziarist în care am lucrat zeci de ani şi înainte şi după 89. Au fost momente de viaţă bune, dar şi momente în care am fost lovit dur de unele…nume (?!) Una dintre aceste amintiri dureroase a apărut după ce absolvisem cursul postuniversitar de ziaristică, urmat timp de un an pe lângă Universitatea Bucureşti. Culmea, am fost trimis chiar de ziar acolo la pregătire profesională. N-a fost uşor să-l urmez. Mi-am lăsat la Deva, soţia, băiatul care avea 2-3 ani, să se descurce cum pot, eu plecam la Bucureşti, de unde mă întorceam la sfârşitul lunii. La absolvire, cu ce am fost „recompensat” ?! Din cotidian, ziarul (ca şi toate cotidienele judeţene) a devenit „săptămânal”. Eu am fost dat afară. Mi s-a sugerat un post la Cooperativa de consum, ca merceolog. Aici am făcut de toate, am umblat chiar şi cu coşul după ouă prin sate…După mai bine de jumătate de an am ajuns la Comitetul judeţean de cultură şi apoi la Centrul cultural judeţean, unde am lucrat 10 ani de zile. În fine, după această perioadă am revenit la ziarul judeţean, redevenit cotidian.
Reporter: -Care au fost satisfacţiile trăite ca jurnalist ?
Minel Bodea: -M-am bucurat că după Revoluţia din 1989, am reuşit alături de alţi colegi să punem bazele unui ziar nou, cu un nume atât de semnificativ – „Cuvântul liber”. Eram cu toţii bucuroşi că putem să scriem cum doream, fără a mai fi îndrumaţi, să trăim din munca noastră. Noul cotidian era foarte căutat de populaţie, aveam 50.000-60.000 de abonamente lunare. Aveam suficientă publicitate ca din banii dobândiţi să putem tipări şi difuza ziarul, iar colegii noştri – aproximativ 40 la număr – să-şi poată lua salarii cinstite, meritate. În timp, am amenajat o tipografie proprie. Ziarul avea forţă combativă, era căutat de cititori. Era cunoscut în plan naţional, iar oamenii săi erau membri ai Uniunii Ziariştilor Profesionişti. Satisfacţii ?! Eram profesionişti cu adevărat ! Nu vreau să fiu lipsit de modestie, dar în timp, fiind apreciat de colegi, am fost promovat de ei şef de Secţie cultură-învăţământ, secretar de redacţie, redactor şef şi director al ziarului „Cuvântul liber”. După plecarea mea la pensie au intervenit…privaţii de după Revoluţie şi după 3-4 ani ziarul şi-a închis…paginile !!!
Reporter: -După părerea dumneavoastră mai putem considera presa ca fiind a patra putere în stat ?
Minel Bodea: -Fără îndoială, presa are forţă, dar pentru aceasta ziariştii trebuie să se dăruiască meseriei, să creadă că munca lor, atitudinea trebuie luate în seamă. Categoria de „oameni politici”, pe de altă parte, are interesele ei. Tot mai multă lume se întreabă dacă aceştia (unii dintre ei – n.n.) mai servesc interesele, aşteptările alegătorilor. E greu de răspuns, iar ziaristul poate interveni în acest sens. Opinia publică îl ajută. Poate, presa scrisă nu mai are forţa de altădată, dar rostul ei trebuie să fie unul ferm. Fără îndoială, presa audio-video este mai puternică, mai promptă, dar după o perioadă efectele ei se uită. Presa scrisă rămâne oricând un document !
Reporter: -Reuşeşte Uniunea Ziariştilor Profesionişti să apere interesele jurnaliştilor din ţara noastră ?
Minel Bodea: -Da, reuşeşte să apere interesele jurnaliştilor. A dovedit-o în atâtea rânduri. Mai cu seamă acum 3 ani. Acestei organizaţii profesionale trebuie să i se alăture însă un număr cât mai mare de ziarişti adevăraţi. Prin ei, Uniunea e mai puternică şi poate să le apere cum se cuvine interesele.
Interviu realizat de Ioan Vasiu/UZPR