◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Cuvântul bine temperat – Singularitate

Trecem printr-o situație fãrã precedent: omenirea face fațã unui dușman nevãzut și necunoscut, iar ceea ce ni se recomandã de cãtre medici este izolarea fizicã.

Când eram copil și aveam câte o boalã contagioasã, fie eu, fie fratele meu, cu care locuiam în aceeași camera, mama ne izola, adicã îl trimitea pe cel sãnãtos sã locuiascã temporar la altcineva. Eu am avut multe boli contagioase, drept care am stat multã vreme izolatã acasã. Atât de mult, încât mã jucam construind – dintr-un scaun mare, întors – o nouã casã, mai micã, pe care o acopeream cu pledul și în care eram „și mai izolatã”.

Atunci am învãțat sã-mi împart gândurile cu mine însãmi, sã comunic cu obiectele din jur și sã mã bucur de tot ce mã înconjura în camerã. Iar când m-am fãcut mai mare, am fost întotdeauna convinsã cã proverbul „omul sfințește locul” se referã la faptul cã obiectelor li se transmite ceva din sufletul celor care trãiesc printre ele. Și am în continuare aceastã convingere.

Natura m-a înzestrat cu un trup neputincios, care m-a ținut întotdeauna departe de o viațã socialã foarte bogatã. Și, aș spune, cu cât am înaintat în vârstã, cu atât suprafața de „mișcare liberã” a mea în lume s-a restrâns.

Trãiesc singurã. Sunt oare nefericitã? Nici gând. Mã simt izolatã? Nici pe atâta. Ba dimpotrivã, continui același dialog cu ceea ce mã înconjoarã. Observ, de pe balconul blocului, viața exterioarã. Acum strãzile sunt pustii și de oameni și de mașini, pe cer nu mai zboarã avioane, mișcarea și forfota s-au transformat în liniște.

Unii transformã liniștea exterioarã într-o neliniște interioarã și, desigur, sunt îndreptãțiți. Mi se pare, în aceste momente, cã soluția idealã de a folosi acest „timp liber” de care dispune lumea este de a gãsi un mod de a deveni creator. Mama îmi spunea cã cea mai mare satisfacție ne-o dau propriile realizãri, iar propria experiențã de viațã mi-a dovedit-o!

Se vehiculeazã pe internet tot felul de cãrți sau muzee online, gratuite. Sunt convinsã cã lumea nu le va vizita, pentru cã acest tip de activitãți se pot face numai când omul e destins. Nu acuma, când toatã planeta se confruntã cu un pericol.
Îmi place muzica și, când am venit în Canada, la fratele meu, care avea sute de discuri de muzicã clasicã și le-aș fi putut asculta, nu aveam încã serviciu. Preocuparea gãsirii unui job și a rezolvãrii problemelor materiale cu care mã confruntam ca nou emigrant nu mi-au permis sã ascult absolut nimica, în ciuda timpului disponibil pe care-l aveam. În schimb, când am gãsit de lucru, deși veneam frântã de obosealã de la serviciu, și, în plus, fãceam și gospodãrie și multe altele, atunci am gãsit timp și pentru ascultat discuri! Nu canttatea de timp liber, ci starea emoționalã determinã disponibilitatea noastrã la ceea ce ni se propune!

Doctorii ne spun sã stãm acasã, psihologii ne spun sã încercãm sã fim optimiști, dar n-am auzit pe nimeni spunându-ne sã ne „inventãm” singuri un nou „modus vivendi”. Unul plin de mici creații personale. Cu trupul va trebui sã fim izolați, dar cine ne împiedicã sã comunicãm cu mintea noastrã?

Uitatul la TV nu e ceva creativ, e tot intoxicare. Sigur, dacã citim sau vedem un film bun pe video, avem o „pauzã” de atmosfera care ne înconjoarã. Dar tãria, forța, bucuria, ele ne vor veni din noi înșine, din insistența cu care vom cautã în cele mai adânci unghere ale gândirii noastre idei pe care, dacã le vom pune în aplicare, chiar în casã, ne vor satisface. Eu, când reușesc sã bat un cui în locul potrivit fãrã sã fac multiple gãuri, mã consider învingãtoare și, evident, mã bucur!
În plus, mai e ceva care ne poate face sã ne simțim bine: sã-i ajutãm pe alții, fie cu o cumpãrãturã, fie cu un telefon, sau un email personal ( nu retrimitere de sfaturi sau articole despre pandemie).

Cu speranța cã vom trece cu toții, împreunã, peste greutãțile actuale, urez cititorilor și colaboratorilor revistei Observatorul o primãvarã plãcutã și Sãrbãtori Fericite!

 

observatorul.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *