Antrena(n)t pentru viitor

De când am aflat că 8 aprilie este ziua de naștere a lui Emil Cioran, pesimistul nostru de serviciu în promovarea optimismului robust, ceva definitiv s-a schimbat în mine.
Eram liceean la Galați atunci și știu că-mi consideram, ca zi de naștere personală, data de 10 a unui aprilie din alt an. Din clipele acelui timp adolescentin, am început să mă aniversez deodată cu el, cu acest mare român franțuzit drept cel mai elevat stilist al limbii lui Voltaire. Și tot de atunci datează dorința mea de a fi, de a deveni un om mai bun. Am renunțat, deodată, să tai cocoșii cei mai arătoși pe care, în zilele de răsfăț total la Cărăpcești, mama îi pregătea dumnezeiește la ceaun. După această hotărâre a mea, proprie și definitivă, chiar dacă eram acasă când se decidea destinația vreunui înaripat către deliciul culinar amintit, pentru operațiunea sângeroasă a decapitării apelam la vecini, care pe atunci nu umpleau lumea, ci doar îmbogățeau frumusețile satului. Apoi, în apropierea Crăciunului, de Ignat, când se tăia tradiționalul porc, mă depărtam cât puteam de locul înjunghierii, cu grabă mare și lipind mâinile la urechi strâns, până la senzația spargerii timpanelor. Le dezlipeam abia într-un târziu, când eram convins că grozăvia luase sfârșit. Și tot așa, m-am perfecționat în prețuirea vieții încât mă străduiesc permanent să nu omor nici măcar o muscă. Dacă totuși mă deranjează vreuna, o prind cu precauție, atent să nu-i frâng aripioarele, după care o exmatriculez din mediul meu. De aceea, poate, mă obsedează grija de a nu deranja nicio ființă, în niciun fel. Cum am procedat nu demult, când în arealul taberei de creație ARIS, de la Slănic-ARGEȘ, m-am intersectat cu un șarpe. Cred că ne-am dat seama concomitent unul de prezența celuilalt. El s-a oprit, și-a înălțat capul vreo 15 centimetri, ca să mă poată studia mai bine, firește. La rândul meu, am rămas locului și l-am salutat cu tot respectul cuvenit vieții. A înțeles, desigur, nu prezentam niciun pericol, altfel nu și-ar fi continuat liniștit târâșul, dinspre pădurea mea, către pădurea din închipuirea lui de reptilă nevinovată.
În ceea ce privește viitorul, nu mă neliniștesc. Deși poate ar trebui! Văd că bântuie un coronavirus înfricoșător, un dușman teribil al omului, dar nu mi-e teamă. Îl las să se ducă în pacea lui, eu mă simt bine într-a mea. Știu că, dacă te porți cum trebuie cu viul din preajma ta, chiar și atunci când acesta cutreieră invizibil deghizat în proteină, poți îmbuna până și moartea. Cu această iluzie, celebrez cu îndârjire viața ori de câte ori îmi pică bine, punând coroană de mulțumiri fiecărei clipe de bucurie. De aceea, cu prilejul zilei de naștere a lui Emil Cioran, care încă de pe vremea când eram la liceu este și a mea, vă îmbrățișez cu drag pe toți cei care îmi dați voie! O fac de aici, din propria singurătate, din miezul căreia îmi scrutez viitorul luminos, un viitor pentru care mă antrenez continuu.


Firiță Carp / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

  1. Valentin Uban Reply

    Uram si pe aceasta cale autorulu La multi ani cu sanatate si cu multe bucurii si multe alte impliniri ale dorintelor sale!

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.