Floriile…

Motto: 
„Păcat, zău, de cine moare / Și, ferice de cei vii / Vin Floriile cu Soare / Și Soarele cu Florii”
Vasile Alecsandri

SALCIA 

Salix, lat., planta de lângă apă, cu peste trei sute cincizeci de specii, se ordonează pe lângă râuri, iazuri, lacuri, își ascunde rădăcinile în apă, ca simbol al regenerării. Se cunosc mai multe specii, salcia albă, salcia pletoasă, salcia căprească, salcia neagră, salcia plesnitoare, răchita.

Cunoscută ca un Copac al durerii, simbol al vieții, murind când i se rupe un vlăstar și rodind, ca și plopul, când se replantează, din muguri, salcia are o putere mare de regenerare, deoarece mlădițele se prind imediat ce sunt înfipte în pământ, iar ca plantă de apă, alături de plop, de ulm și tamarisc, umbrește și alungă teama temută de împărăția morții, este o plantă domesticită de mâna omului, își leapădă florile înainte ca rodul să i se lege, nu se înmulțește  prin semințe, ci prin puterea de a-și răspândi lăstarii.
Face parte din copacii sacri ai nimfelor, fiicele lumii subpământene și era dedicată zeului egiptean Osiris. Ea era planta care îi înconjura sicriul și sufletul, precum Pasărea Phoenix. În arta vestică, era asemuită cu apa, jelitul și moartea, prin felul cum atârna, plângătoare, pe pietrele de mormânt sau pe alte obiecte funerare, ca Arbore al cimitirelor. Asemuită și cu rândunica, este emblema primăverii, a smerniei și a apei salvatoare.
Simbol al purei castități prin semințele pe care le leapădă, înainte de a ajunge la maturitate, salcia este  metafora Izvorului nesecat de înțelepciune biblică.
Și totuși, Hetairele, curtezanele cu talia sub formă de salcie, erau și femei, și flori și sălcii, sprâncenele lor erau asemeni ramurilor pletoase, iar florile gingașe erau oferite în dar, ca simbol al veșnicei primăveri.

SĂLCUȚELE 

Floriile sau Duminica Stâlpărilor și sărbătoarea onomasticii are conotația ramurilor de palmier, liliac sau finic cu care a fost întâmpinat Isus la Intrarea în Ierusalim.
Celebrată încă din secolul al patrulea, este una din cele  douăsprezece sărbători  împărătești creștine din întreaga lume.
Floriile deschid Săptămâna Mare  cu Sfintele Denii, din Săptămâna Patimilor, slujbe prin care se anunță „Petrecerea din Drumul Crucii”, dinspre Moarte spre Învierea din Mormânturi, Viață dăruindu-ne…
Precedată de Sâmbăta lui Lazăr sau Moșii de Florii, calendarul popular consemnează pe Lazăr, cu Lăzărica sau Lăzărițele, miresele, bune colindătoare, pentru care, imnografi sensibili la arta și mesajul cântărilor, precum Teodor Studitul, Andrei Criteanul, Iosif Studitul   compuneau  aceste cântări, care, se pogorau peste creștetele plecate ale credincioșilor smeriți,  asemeni ramurilor de sălcuțe sfințite. Biserica Ortodoxă Română a introdus ramurile de salcie înmugurite care sunt însoțite de lumânări aprinse ca simbol al biruinței vieții asupra morții, deoarece feniculul nu creștea la noi în țară. Odată cu Floriile, nu se mai poartă Mărțișorul, acesta se va anina de un pom înflorit sau pe un măceș  tot înflorit, Cununa de Sălcuțe urmând a împodobi uși, frestre, porți, grinzi ale caselor, întru biruinți mult dorite.

FLORII-PROCESIUNI-SĂLCUȚE-TAINE

Taina Sălcuțelor și Procesiunea culesului acestora, se afundă în negura vremurilor.
În Sâmbăta ce premerge Sfânta Sărbătoare, la auzul clopotelor, copiii, de toate vârstele, dar și adulții, se adună la biserică și se pregătesc a primi Taina Sălcuțelor, pornind în procesiunea culesului.
Mai demult, când satele se inundau de copii,  aceștia se îmbrăcau dieci și umpleau străzile satelor spre a-și umple brațele cu mănunchi de sălcuțe.
Și-n zilele de-acum obiceiul se păstrează, aceștia sunt ospătați cu fructe sau plăcințele de post, se organizează în Procesiune, cu prapori, preoți și credincioși și însoțesc Taina Sălcuțelor pe jos ori în căruța plină cu mănunchiuri de sălcuțe, la biserica din sat unde urmează a fi sfințite.
În Duminica Floriilor, sfințite fiind, se oferă, precum o Anafură, Coronițe de Sălcuțe, simbol al nemuririi, al reînvierii și al Salciei Salvatoare de pe Puntea Sfintei Fecioare Maria, Salcia plecându-se, ca un Sfânt Mir asupra Creștetului Mântuitoarei.

Fie ca Duminica Floriilor să se pogoare peste Onomastica celor peste un milion jumătate  de purtători de nume Floare-Florin, sau, mai nou, Camelia, Lăcrămioara, Brândușa, Margareta, Mălina, Vioreaua,  Dalia, Delia, Crenguța, Codruța,  Crina, Gențiana, Viorel, Bujor,  Laur,  Mălin, etc. toate derivatele, feminin-masculine, diminutivale sau hipocoristice, cu lumină și zile înfloritoare. Iar, pentru că am luat ca motto un catren alecsandrian, vom încheia cu dedicația poemului „La Paști”, coșbucian, pentru creștinii catolici care prăznuiesc Sfintele Paști: „Prin pomi e ciripit şi cânt, / Văzduhu-i plin de-un roşu soare, Şi salciile-n albă floare – / E pace-n cer şi pe pământ. / Răsuflul cald al primăverii / Adus-a zilele-nvierii”….

Florica R. Cândea / UZPR

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.