default-logo

Tuturor Drept-Credincioșilor Creștini și slujitori ai Neamului și Patriei Române

Împlinesc prin aceste cuvinte, porunca sufletului meu de a vă împărtăși câteva gânduri în prag de Sărbătoare Pascală.

Vremuri vitrege, vremuri tulburate de reaua credință, vremuri de trăire în spaimele noastre mai vechi sau mai noi. Vemuri de grele întrebări și răspunsuri răvășite…

Dar toate se spulberă ca pâcla vânătă la adierea Zefirului Credinței și a Iubirii de Oameni. Mai nou, ni s-a administrat termenul de conduită numit ”distanțare social,” ca o marotă a protecției personale.  Greșit. Distanțarea cu pricina este doar fizică și a făcut să descoperim cât de mult avem nevoie unul de celălalt. Oameni buni, am fost atâta timp LA UN LOC, în toate ipostazele vieții noastre zilnice, dar am uitat să fim ÎMPREUNĂ. Eram demult distanțați social, fizic și afectiv, pentru că uitasem de natura noastră umană. Eram demult niște Însingurați. Am devenit, prin uitare de sine, niște mașinării cu un anume cod numeric personal.  Uitasem pentru ce am venit pe acest pământ. Uitasem de jertfa Lui care este poruncă a Iubirii de Oameni.

Pe Cruce IIsus nu și-a dat Duhul, cum se obișnuiește a se spune de către unii. Duhul Dumnezeiesc al Iubirii s-a înălțat de pe Cruce, în timp ce Trupul a fost coborât de pe Cruce! Apoi, a Treia Zi după scripturi, IIsus a înviat doar ODATĂ! Doar ATUNCI! Pentru a ne arăta pentru TOTDEAUNA cum putem fi Veșnic ÎMPREUNĂ, doar prin EL. Așadar, Dumnezeu-Fiul cel răstignit nu a putut fi ucis! El, IIisus doar s-a desprins de trup pentru ca mai apoi să se reîntrupeze spre mântuirea celora care și-au pierdut ÎnDumnezeirea. Azi celebrăm ÎNVIEREA LUI DE ATUNCI! Și prin El, renașterea noastră ciclică, de AZI.

Să ne căutăm unii pe alții în memoria afectivă și să facem cântare de Înviere! Să fim DEODATĂ UN SUFLET ȘI O TRĂIRE! În clipa mărturisirii, să ieșim cu toții, acolo unde suntem, la poartă, la ferestră, în balcon sau unde ne apucă soarta, și să cântăm: ”CRISTOS A ÎNVIAT DIN MORȚI, CU MOAREA PRE MOARTE CĂLCÂND , ȘI CELOR DIN PĂMÂNTURI VIAȚĂ DĂRUINDU-LE”. Căci unora dintre martirii noștri li s-au luat până și dreptul la mormânt. Să fim astfel, fie și pentru o Clipă, URIAȘA CATEDRALĂ A SUFLETULUI NEAMULUI ROMÂNESC! Și atunci vom fi iarăși ÎMPREUNĂ, netemători de moarte, izbânditori de VIAȚĂ PRE VIAȚĂ PĂȘIND!

Fiți binecuvântați prin propria voastră Credință și Gândul cel Vrednic de Lauda lui Dumnezeu să vă facă fericiți.

Cristos a Înviat!

General(r.) prof.dr. Chelaru Mircea

Curtea de Argeș, 18 aprilie 2020, în Noaptea de Înviere

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.