MEDALION ALEXANDRU PAPADOPOL-CALIMAH

(Tecuci, 15.01.1833 – 18.06.1898, Tecuci, Galaţi)

Să frângem tăcerea şi să ne amintim de Alexandru Papadopol-Calimah. Au trecut deja 185 de ani de la naşterea sa. Istoric, publicist, traducător, om politic. Militant pentru Unirea Principatelor. Ministru de externe (1865-1866). Ministru al Cultelor şi al Instruciunilor Publice (1868). Membru al Societăţii Academiei Române (1876). Membru şi vicepreşedinte al Academiei Române (începând din 1885). Colaborator la revistele: „Arhiva”, „Convorbiri literare”, „Revista literară şi ştiinţifică”, „Revista nouă” etc. Editorul operei lui Costache Negri. Membru în comisia care s-a ocupat de explorarea ştiinţifică a site-ului arheologic de la Cucuteni. Autor al volumului Limba românească (1855), pledoarie pentru studiul limbii populare.
Pentru studiul Scrieri vechi pierdute atingătoare de Dacia, Alexandru Papadopol-Calimah a trudit mult, temeinic, cu maximă responsabilitate, în stilul cărturarilor secolului al XIX-lea. A realizat o sinteză care nici astăzi, cu ajutorul mijloacelor de informare moderne, nu ar fi uşor de dus la îndeplinire. Istoricul a consultat texte antice în original, a utilizat enciclopedii, culegeri de texte, monografii, ediţii critice. A strâns laolaltă 282 de nume de autori care s-au referit la Dacia şi la daci. Rodul muncii sale a văzut lumina tiparului începând din 1872, în revista „Columna lui Traian”, un total de 19 articole.
După o muncă de cercetare susţinută şi aprigă, Alexandru Papadopol-Calimah rămâne trist şi dezamăgit, gândind la atâtea mărturii pe care le-am avut şi s-au pierdut. Şi cu toate aceste lacune, au rămas destule mărturiile care întregesc adevărul că strămoşii noştri au avut o limbă. Deşi numiţi „barbari”, ei au fost oameni vajnici, orgolioşi, neînfricaţi – şi ca o încununare a calităţilor lor, chiar „nemuritori”.
Mare parte din aceste trăsături le putem recunoaşte în scrierile lui Publius Ovidius Naso, cel care, exilat la Tomis, a avut suficient timp să înveţe şi să scrie în limba acestora. Tristele şi Ponticele ovidiene sunt mărturie certă.
Astăzi, la o distanţă pe aproximativ un secol şi jumătate (1872) de la publicarea, fragmentar, a studiului Scrieri vechi pierdute atingătoare de Dacia, selecţia, comentariile şi traducerile realizate de Alexandru Papadopol-Calimah rămân de o mare valoare documentară, istorică şi literară, deopotrivă, foarte preţioase şi demne de toată atenţia.
Tâmplele lui Ovidius, tâmplele perseverentului cercetător, sunt sfinţite de corola unei realităţi de netăgăduit.
Reeditarea acestui studiu, un nobil îndemn de a dori să ne aflăm originile!

Livia Ciupercă / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

  1. Gheorghiță Codrin Reply

    Cunoaște cineva vreun descendent al familiei Papadopol Calimah? Dețin câteva lucruri ale familiei și un tablou cu chipul tatălui lui Alexandru, Nichifor PC.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.