Dicționarul Limbii Române – un prieten apropiat jurnaliștilor

Ab initio aș dori să fac o precizare referitoare la acest demers publicistic pe care-l fac într-o revistă ce se adresează, în primul rând, jurnaliștilor. Nu se dorește a fi o lecție, ci o recomandare pe care o fac chiar din titlu celor care se adresează unui public larg, prin diferite mijloace de comunicare în masă: tipărite, audio-vizuale, electronice sau noile media. Aceasta se referă la folosirea în comunicarea publică de către jurnaliști a unor cuvinte cu sensuri vădit distorsionate, altele decât cele statuate de Dicționarul Limbii Române, ori aplicarea în mod greșit a gramaticii limbii române unor cuvinte provenite dintr-o limbă străină.

Înainte de a veni cu exemple privind folosirea de către jurnaliști, în spațiul public a unor termeni cu sensuri distorsionate, ori în afara regulilor gramaticale specifice limbii române, aș apela la doi dintre clasicii literaturii române și jurnaliști de excepție: Tudor Arghezi și Ion Luca Caragiale.

În acest context, Tudor Arghezi sesiza faptul că bătălia profesională în jurnalism se dă între „cuvântul cinstit” şi „cuvântul poruncit”, între realitatea de fapt, adică cea „obiectivă” şi realitatea „publicistică”. Tot el afirma faptul că Cinstea profesională este criteriul esenţial de asigurare a credibilităţii şi prestigiului ziariştilor şi ziarelor. 

            „Cinste şi gramatică” le cerea I.L. Caragiale ziariştilor din vremea sa.

Fiecare din recomandările celor doi mari condeieri pot fi comentate pe spații largi, dar, în cele ce urmează mă voi opri doar la cele ale marelui dramaturg și reputat publicist I. L. Caragiale. „Cinste și gramatică”, două cuvinte-cheie pentru breasla jurnaliștilor, spuse cu peste 130 de ani în urmă. Și, ceea ce este foarte important, acestea sunt mai actuale ca oricând.

În ceea ce privește primul cuvânt, cinste, la care se referă marele dramaturg, nu este greu de dedus la ce face referire. Jurnalistul este cel care transformă realitatea obiectivă în realitate publicistică, așa cum se exprima Arghezi, și o transmite publicului larg. Deși ar fi multe de comentat în această privință, nu mi-am propus să dezvolt subiectul. 

Cel de-al doilea cuvânt, gramatică, face obiectul comentariului ce urmează.  

Primul termen căruia i se aplică reguli gramaticale total greșite din partea unor jurnaliști ori comunicatori este chiar mass-media, adică principalul mediu în care ei își desfășoară profesia și mi-am propus, în cele ce urmează, să aduc unele clarificări în legătură cu acest termen.

Termenul mass-media s-a format pe teren anglofon, prin sinteza dintre un cuvânt englez – „mass“ – adică masa de consumatori ai acestor forme culturale şi cuvântul latin „media“, în forma sa de plural, care se referea la suportul pe care sunt fixate mesajele respective.

Media, în sensul actual al cuvântului, se referă la ansamblul mesajelor și instituțiilor care le produc, precum și la tehnica de producere a acestora. Cu alte cuvinte, mass-media reprezintă totalitatea mijloacelor de informare în masă, indiferent de platforma tehnologică, înființate şi administrate în acest scop.

            În plus, să mai constatăm că termenul media este forma de plural al cuvântului medium, provenit din limba latină, în traducere însemnând mijloace de informare. Deci, mass-media = mijloace de informare în masă. 

            În legătură cu folosirea termenului mass-media se comit multe greșeli, din partea unor jurnaliști, chiar și de către unii „cu ștaif”.

În comunicarea publică se folosește destul de des expresia mijloace mass-media. Ținând cont de cele afirmate mai sus, traducerea expresiei în limba română ar avea forma: mijloace mijloace mass-media.

Tot în legătură cu termenul media, trebuie specificat faptul că aceasta este forma sa de plural și are formă fixă. Există tentația de a-l „româniza” considerând că media este forma de singular a cuvântului și, fără a ține cont că are formă fixă, i se aplică regulile gramaticale specifice limbii române. Exemplul cel mai concludent este expresia: mass-media locală (electronică, audio-vizuală). Total greșit. Iată și traducerea: mass-media locală, (electronică, audio-vizuală) = mijloace de informare în masă locală. Sună frumos???

Tot în legătură cu termenul media și cuvintele asociate acestuia, să mai semnalăm faptul că pronunțarea sa în limba engleză este distorsionată grav. Din păcate, mulți dintre jurnaliștii din media audio-vizuale o practică cu nonșalanță, convinși fiind că termenii sunt folosiți în mod corect.

Exemplu: Massmedia se pronunță Massmidia; New media se pronunță Niu midia; Social-media se pronunță săușel (săușiel, soușăl) midia, evident, în funcție de „ingleza” fiecăruia. Pronunțarea și traducerea corectă a acestor cuvinte este: noile media, media sociale etc.

Veți spune, probabil, că și englezii folosesc aceeași pronunțare. Fără îndoială, chiar și ei pronunță greșit termenul media, dar să zicem că aceasta este problema lor.

O știre la un post tv începea astfel: „Folosirea mass-mediei ca vector publicitar …” etc. Total greșit. Mass-media are formă fixă și nu se declină. Punct. Corect, știrea trebuia să înceapă astfel: „Folosirea mass-media ca vector publicitar …”. 

O greșeală destul de gravă folosită în media audio-vizuale este asociată pronunției unor cuvinte prescurtate.

Exemplu (jurnalistă citind un comentariu la un post tv): „În legătură cu evenimentul, șefa departamentului Pi-Ara instituției a declarat…”. Întrebare: cărui public i-a fost destinată informația?

Eu am înțeles faptul că jurnalista avea în text cuvântul PR, care este o prescurtare de la cuvântul englezesc Public Relations, dar a ținut (inexplicabil) să exprime chiar și prescurtarea în limba engleză. Sigur, chiar și jurnalistul de pe malurile Tamisei ar fi evitat să folosească prescurtarea, deoarece nici publicul său nu ar fi înțeles ce înseamnă Pi-Ar. Oricât de bună ar fi părerea jurnalistei respective despre inteligența publicului românesc, trebuie să fie convinsă că nici un procent de 0,1% din telespectatori nu a înțeles că Departamentul Pi-Ar al instituției este de fapt Departamentul Relații Publice.

În legătură cu aplicarea în mod greșit a gramaticii limbii române, săvârșită de această dată în mass-media tipărite, dau următorul exemplu: „Informația a apărut pe siteul instituției …”. 

Jurnalistul a vrut ca cititorii săi să înțeleagă faptul că informația este preluată de pe site-ul instituției. Este vreo deosebire între siteul și site-ul instituției? Este, iar diferența o face gramatica.

Deși este vorba despre același lucru, adică despre site (nu site), trebuie știut (am afirmat și mai sus) că nu se aplică reguli gramaticale specifice limbii române unor cuvinte din altă limbă. Adică nu se poate scrie, în niciun caz, siteul. Se observă ușor că preluarea unui cuvânt provenit de pe malurile Tamisei și intrat în vocabularul activ al limbii române poate fi evidențiată ușor prin transcrierea cuvântului din limba respectivă cu font italic, articolul hotărât specific limbii române fiind evidențiat separat, adică site-ul.

Să-i lăsăm pe englezi cu Midia și Pi-Ar-ul lor și să revenim pe plaiurile mioritice, unde prin mass-media sunt aruncate în spațiul public cuvinte al căror sens este grav distorsionat, sau li se aplică reguli gramaticale neadecvate, așa cum am descris mai sus.

Voi reda aceste cuvinte pe care le voi insera într-un context, nu neapărat cel folosit de jurnaliștii care le-au exprimat. Exemplele la care fac referire sunt reale, nu inventate. Aș putea nominaliza chiar posturile radio-tv, emisiunile și jurnaliștii, dar nu consider important acest lucru. Este bine însă ca jurnaliștii, și nu numai ei, să conștientizeze erorile pe care le fac în folosirea cuvintelor și expresiilor în spațiul public, cărora le modifică sensurile și pronunția.

Să ne referim mai întâi la cuvântul trafic. Dicționarul limbii române specifică faptul că trafic ~uri, provine dintr-un cuvânt francez și accentul este pus pe vocala a și nu pe vocala i. Din păcate, zilnic, și la multe posturi radio-tv, jurnaliștii par să considere mai interesantă pronunțarea cuvântului în discuție cu accentul pe i. Oare, de ce? Îi asigur pe acei jurnaliști că în niciun caz nu par mai interesanți, ci mai repede par că nu cunosc reguli elementare de gramatică a limbii române.

Un alt cuvânt care este folosit de majoritatea jurnaliștilor ori de câte ori fac referire la locul de desfășurare al unui eveniment, este cuvântul locație. Din păcate (inconștient), aceștia eludează semnificația cuvântului, așa cum este redată aceasta în Dicționarul limbii române și îi dau semnificația din limba engleză, unde înseamnă o poziţionare geografică, loc, spaţiu marcat în mod special etc.

Conform Dicționarului limbii române, Locație, cu accentul pe vocala a, înseamnă chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară. Închiriere.

Cuvântul Expertiză dă mari bătăi de cap unor jurnaliști, sau nici măcar atât, dacă luăm în calcul cât de des este folosit cu un înțeles la fel de distorsionat ca și cel anterior.

Iată un fragment dintr-o știre: „Cetățeanul X nu avea expertiza necesară în domeniu pentru a se pronunța asupra…”.

Jurnalistul a dorit să transmită că respectivul cetățean nu avea experiența necesară în domeniu pentru a se pronunța, întocmai ca un expert, asupra …

Diferența de sens în folosirea acestui cuvânt rezultă din definiția dată de Dicționar. Expertiză Cercetare întreprinsă de un expert cu privire la o situație, la o problemă etc.; raport al unui expert. Din păcate, nici jurnaliștii care folosesc acest cuvânt, în redarea unor știri, nu au expertiza necesară în folosirea lui.

Un alt cuvânt cu sens distorsionat, folosit tot mai des, în special atunci când este vorba despre o întrecere, sportivă sau de altă natură, este cuvântul Determinare.

Dicționarul limbii române atribuie sensul acestui cuvânt ca fiind acțiunea de a determina.

Iată și un exemplu de știre: Antrenorul a cerut sportivilor să dea dovadă de determinare în joc. Sau: „Antrenorul le-a cerut sportivilor determinare în joc.

Este ușor de dedus că nu sportivul trebuie să aibă determinare sau să se determine pe el însuși. Altă persoană îl poate determina, spre exemplu chiar antrenorul. În schimb, el poate să fie motivat, în sensul că motivația pentru a juca foarte bine poate veni chiar din sinele propriu. 

Am convingerea că tema folosirii în mod eronat a unor cuvinte sau expresii în spațiul public, prin mass-media, este mult mai bogată în exemple decât cele arătate în prezentul material. În același timp, îi rog pe jurnaliștii profesioniști, în special pe cei care se recunosc în exemplele date, să nu considere aceasta ca fiind o ofensă adusă profesionalismului lor. Îi rog doar să accepte faptul că, atunci când au dubii asupra corectitudinii folosirii unor cuvinte, să apeleze la Dicționarul limbii române și … vorba lui Nenea Iancu, la … gramatică. 

                                                         Ioan Damaschin

(Revista UZP nr. 17/2020)

 

 

                                                                                                                            

 

 

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.