default-logo

Primul aparat de testare Covid -19 în Argeș

Județul Argeș are de astăzi un aparat propriu de testare a persoanelor suspecte de infectare cu coronavirus. Primele teste vor fi realizate începând de mâine dimineață de personal specializat.
Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a transmite că achiziția a fost posibilă grație Fundației Groupe Renault România, care, cu sprijinul Automobile Dacia S.A., a echipat Spitalul Suport COVID-19 din Mioveni cu un aparat de testare (Universal Molecular Diagnostics System – ExiStation 48A System) și consumabilele adecvate.
Valoarea sponsorizării este de peste jumătate de milion de lei. Odată cu livrarea și instalarea aparatului, s-a făcut și instruirea personalului din laboratorul spitalului.
Salut inițiativa Fundației Groupe Renault România, căreia îi mulțumesc pentru sprijinul acordat sistemului sanitar argeșean. Cu ajutorul aparatului donat, de tip Real Time PCR, în județ se vor putea efectua de mâine, la Spitalul Orășenesc Mioveni, teste precise, de diagnostic molecular. Felicit Fundația Groupe Renault România pentru implicare și pentru ajutorul pe care îl dă societății argeșene într-un moment de grea încercare”, a declarat prefectul Emanuel Soare.
   
Constantin PAŞOL
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.