◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Traian Socea. Un prozator original

Primesc de la Traian Socea volumul 2 al unei cărți originale: „Regatul Natal – Calu Iapa, reamintiri 2”, Editura Sensul, Piatra Neamț, 2022. Este o continuare a volumului 1: „Incursiuni prin Regatul Natal – Calu Iapa, rememorări”, Editura Sensul, 2019, Piatra Neamț.
Dacă în primul volum el povesteşte întâmplări haioase din anii copilăriei, tărâmul fabulos al amintirii, de data aceasta, întâmplările sunt triste, tragice, pentru că evocă „crâmpeie ale supraviețuirii noastre din ultimii doi ani, ale torturii” la care am fost supuși de pandemie și de nenorocitul de covid, cu complicitatea criminală a autorităților și propaganda deșănțată a unor stipendianți, care au profitat de această tragică situație, așa cum mărturisește autorul într-un „Cuvânt înainte”.4
El povestește: „… Al dracu virus, din Oltenia, unde l-a debarcat macaronarul ăla, a ajuns la Suceava, unde armata pândește la fiecare colț de stradă ca nu cumva perfidul covidoi să se strecoare în iatacul baronului Flutur. E-n drum spre noi, deja e pe la Fălticeni…Nu-l oprește nici ordonanța militară, nici armata, cu toate taburile ei scoase pe străzi, ca și cum i-ar aștepta pe ruși…”.
La Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, în Secția ATI-Covid, a izbucnit un teribil incendiu, care a provocat moartea a zece oameni, şapte bărbați și trei femei, deși câțiva dintre ei depășiseră faza critică a bolii și așteptau externarea. Au decedat năprasnic și nedrept, victime ale superficialității și neglijenței, ale impotenței sistemului sanitar românesc, condamnat la incompetență și amatorism.
Imaginile morții sunt cutrermurătoare. Cadavrele sunt introduse în niște saci de polietilenă și îngropate fără haine, fără nicio slujbă de înmormântare, într-un mod umilitor și inuman.
Prozatorul se refugiază în „salvatoarele reamintiri”, întorcându-se, de fapt, în trecut, în vremile de altădată, pigmentând povestirile cu întâmplări pescărești, reale sau imaginare.
Autorul are harul povestirii, plăcerea de a spune, el are mândria de a numi ținutul Calu-Iapa drept „Regat Natal”, ca o dovadă de orgoliu și de noblețe.
El povestește întâmplări din copilărie, adolescență, tinerețe și maturitate, cu dorința de a le face NEUITATE!.
Formula de adresare este una caldă, prietenească, de respect și de iubire pentru cititor, ceea ce ni-l face mai apropiat, mai comunicativ: „iubiți cititori”, „stimații mei cititori”, „binecuvântați cititori”…
Tânăr pensionar (după o activitate jurnalistică de 40 de ani), Traian Socea se întoarce la casa părintească, rechemat de locul nașterii sale, de la Calu Iapa, al copilăriei, adolescenței și tinereții sale. Trebăluiește prin gospodărie, prin grădină și prin livadă. Dar dorul de „pescăreală” nu-i dă pace și iată-l într-un mic golf pe râul Bistrița, unde se întâlnește aproape zilnic cu alți prematuri pensionari.
Balta era „agora noastră”… „În agora noastră de pe baltă toată plebea pescărească are drepturi egale…Dialogul, polemica şi, uneori, cearta devin în agora noastră de baltă categorii sociologice întâlnite în discursurile anticilor agoreeni greci”, spune autorul. Acolo ei dezbat evenimentele sociale și politice ale țării, judecă și condamnă nedreptățile, autoritățile. Ei sunt la curent cu tot ce se întâmplă în țară, condamnă abuzurile politice și administrative, interdicțiile provocate de coronavirus, crimele și modalitatea inumană în care sunt înmormântați morții nevinovați.
Ei sunt adevărații justițiari . „Răspunde cineva de tragedia care a lovit atâtea familii? ”, se întreabă ei și, odată cu ei, autorul.
Dincolo de toate poveștile, Traian Socea este gazetarul obiectiv, un bun cunoscător al lucrurilor, al datinilor și obiceiurilor, al limbii moldovenești, al psihologiei oamenilor simpli.
Iată, de exemplu, cum evocă el marile sărbători de altădată, Paștele și Crăciunul.
Acum, Paștele este confiscat de forțe oculte. Nimic din freamătul și bucuria ce cuprindeau întreaga suflare a satului natal din zilele premergătoare Învierii nu se mai întâmplă. Pe uliță, pe drum, nicio mișcare. La biserică, oamenii nu au voie să meargă la Înviere, polițiști și jandarmi circulă peste tot, chiar și la cimitir. Imaginea apocalipsei e difuzată pe toate canalele. Între oameni se instalează frica, înstrăinarea.
Gazetarul evocă obiceiurile de Paște. „În fiecare Paști, mama îmi cumpăra teniși, trening și bască, pe care le îmbrăcam în dimineața primei zile de sărbătoare. A doua zi de Paști, era obiceiul ca la casa părinților aflați încă în viață să se adune toți copiii lor, cu nurori și cu gineri, însoțiți de nepoții lor”.
Tonul gazetarului este grav, solemn: „Fiecare dintre copii intra în curtea casei părintești precum într-un templu, sfioși, emoționați și respectuoși, cum rar se mai întâmplă în ziua de astăzi, inclusiv la sate. Înaintea prispei, îi aștepta tata și mama. Amândoi erau pupați și îmbrățișați, amândoi își lăsau sărutate mâinile, în semn de binecuvântare”. Apoi, începea ospățul. E un adevărat ritual, condus cu autoritate de mama prozatorului.
Același lucru, de sărbătoarea Crăciunului. Prozatorul face și de această dată o paralelă între „Crăciunul în pandemie” și Crăciunul de altădată. Crăciunul lui 2020 s-a petrecut sub zodia alertei pandemice, pentru că „cineva a hotărât să priveze românimea” de frumoasa sărbătoare a Crăciunului. „Satul nostru cel învăluit de magia ăstor sărbători purificatoare fremăta de voioșie, de spiritul inconfundabilelor petreceri în familie sau cu megieșii, laolaltă”.
„Înspre seara Ajunului Crăciunului, copii, adolescenți și tineri dădeau startul colindatului. Una după alta, cetele de colindători se opreau în cerdacurile caselor, unde gospodarii primeau cu smerenie vestea nașterii Domnului”.
Parcă citim din Creangă: „Și, Doamne, frumos mai era pe atunci căci și părinții și frații și surorile îmi erau sănătoși, și casa ni era îndestulată, și copiii și copilele megieșilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, și toate îmi mergeau după plac, fără pic de supărare, de parcă era toată lumea a mea”.
Ca şi la Creangă, oralitatea stilului este o trăsătură esențială a scrisului lui Traian Socea. Autorul scrie cum vorbește. Un exemplu strălucit este limbajul mamei, autenticitatea lui, care seamănă cu cel al mamei lui Creangă. Este limbajul moldovenesc, bogat în expresii colorate, specifice locului, redat aidoma de scriitor: „Băieți, s-o dat drumul la giugărit. Ar trebui sî punim lădoiu pi căruțî, sî ascuțâm beschia, topoarili șî cioflâncili. Scoati tânjaua șî țăpinili șî mergi cu ieli la bădița Ion Tărcăoanu, sî li îndrepti vârfurili. În aiastî vremi, io oi da fuga la cerăria lu` Haidău, sî ni potcogeascî gitili, cî stămâna iasta ni-om duci la păduri, macar o căruțâ di lemni s-aducim acasî”… „Gitili” erau cele două vaci ale familiei, iar „giugăritul” era operațiunea scoaterii din pădure a lemnului de foc, așa cum explică prozatorul. Căruței, mama îi zice „cotiugă”. Însuși scriitorul folosește o serie de expresii populare , care dau stilului o culoare deosebită. El spune: „captură dodoloață”, „butuci corhăniți în tăierile silvice”, „cu hincoteala aferentă”, „ne hincotim mai ceva decât la lumina zilei”, „s-o și aburdicat tocmai în vârful căruței”, „șase haldăi descinseseră pe malul gârlei” etc.
El inventează cuvinte: „Bunămeritare”, „bucătăreau lângă vatra focului”, „băietanii se dedulceau cu îndestulă glojgăială”, „bătucesc balta”, „Boda-proste”, „prompteriștii”. Transcrie într-o modalitate originală numele unor personaje celebre: „bilgheiții, rothschilzii și rokăfelării” ocultei, „rafilele zilei”, ziceri „șecspiriene” sau expresii specifice din mass-media: „breiking niuz”, „praim taim”.
O mare inventivitate descoperim în denumirea personajelor: Tuberculosu, Pâsdosu, Culiță Trandabăț, Beşânovici, Ghiță Spătaru, Barosanu, Ion Lăcustă, Barabulă, Cioată, Știulică, Nicolas Coifan, Țâlică Vorghitu.
Oralitate, autenticitate, simplitate, umor, ironie, autoironie – trăsături specifice ale stilului lui Traian Socea.
Drama oamenilor care sunt în carantină devine pentru Ionică Lăcustă un prilej de amară ironie. El transferă această situație în alt plan: faptul că peștii nu dau semne de viață e comentat într-un mod original: „or fi în carantină , de nu mișcă deloc”, spune el.
Un emoționant elogiu aduce Traian Socea dascălilor de altădată, oameni devotați dedicați profesiei lor, de la care el a învățat atâtea. Le reamintește numele, spre neuitare, pomenește numele lui Spiru Haret, reformatorul învățământului românesc, și deplânge situația de azi a școlii românești, condusă de miniștri mediocri și executanți politici.
„Poporul pescăresc” i se adresează lui Traian Socea cu respect și prietenie, recunoscând în el nu numai ziaristul de prestigiu, licențiat al Facultății de Ziaristică din București, ci și omul, prietenul, cel iubit pentru simplitatea și omenia sa, pentru modestia sa, calități pe care le descoperim și în această carte.
Volumul are valoarea unui document, iar elementele autobiografice, reale sau imaginare, descriu portretul unui prozator adevărat, de la care așteptăm noi apariții editoriale.
Dom` Traian, primește și salutul nostru prietenesc și urarea de a mai prinde mulți pești în desaga ta de scriitor!.

prof. univ. dr. Ion HAINEȘ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *