◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Cărți noi de ziariști mureșeni

 
Gabriella Costescu, „Același Rai”, poeme
 
LA PORȚILE POEZIEI RELIGIOASE, CA LA PORȚILE RAIULUI

Gabriella Costescu își caută de o bună bucată de vreme drumul care duce spre adevărata credință, cea în care să se regăsească și în care să se mântuiască.

Până la urmă, se caută pe sine, căutându-și locul și rostul în viață, „Ca un cerb însetat, caut apa Vieții” (Cu fața la pământ cu o aspirație fără echivoc: „Du-mă până la stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!” (Psalmi 61:2).

Mijloacele prin care Gabriella Costescu vrea să se cunoască pe sine și să își ilustreze trăirile religioase include și creația literară, poezia.

Prin poezie, Gabriella Costescu nu doar se confesează, se spovedește, ci pune întrebări prin care să înțeleagă sensuri profunde ale lumii în care trăiește, să se înțeleagă pe sine și pe ceilalți, atunci când trăiește în intimitatea propriilor gânduri, ca să afle, după cum însăși spune, cine e ea, când nu o vede nimeni?

După ce și-a exersat energiile lirice pe partituri tematice diverse, cu accente pe etos și eros, Același Rai substanțializează dimensiunea metafizică, pe care a atins-o circumstanțial și în cărțile anterioare. Acum e momentul în care poeta cere izbăvirea (Straja nopții), prin iubire, o iubire în trepte, până la cuprinderea cosmosului, spre credința care aduce împăcarea cu sine și cu Dumnezeu.

Confesiunea poetică nu e una patetică, exaltată, ci una care izvorăște din tăcere ca dintr-o rugăciune a inimii („În liniște ne e-ndumnezeirea” – Cântec de fluier). Nici nu e fundamentalistă, ci mai degrabă prinsă în tentații ecumenice. Ea practică o religie a iertării („Cum să scap de durere/ dacă nu cu antidotul iertării?” – La masă cu Dumnezeu) și înțelegerii, convinsă fiind că „taina așteptării / se va stinge-n cer.” și că „Nu va fi-n zadar/ Și-ntr-o deșteptare,/ Calea spre lumină/ Se va arăta,/ În triumful serii/ Armonii divine/ Ca un glob de miere/ Iar vor lumina”. (Istovire).

Spovedania „păcătoasei” Gabriella Costescu („Sufletul roabei tale căită/ de rele cu nemiluita” – Vorbește-mi tu) e mai degrabă duioasă, dar și plină de speranță că prin smerenia ei se va putea înălța. De aici vine și fericirea: „Ferice de mine că mă asculți/ și mă ridici dintre vrăjmași/ lingușitori, nedrepți, trufași,/ să cânt mai bine, să Te laud/ pentru cât am,/ pentru ce sunt,/ să nu mă lepăd/ de al Tău Cuvânt”. – Ferice) și lacrima rugăciunii: „Lacrima rugăciunii/ împodobește senin ochii mei”(O stea divină). Și taina rugăciunii: „Dar în taina rugăciunii,/ Pentru tine cer o zare/ Gestul ce-l dedic iubirii,/ Să te-ncapă în mirare”. (Taina).

Treptele devenirii întru credință includ evocarea toposului părintesc – ca Ioan Alexandru, poeta aduce elogii satului tradițional, cu mărcile lui de identitate, cu zilele de sărbătoare creștină, cu zile trăite-n în universul unei copilării paradisiace. Se întoarce nostalgic spre părinți – mama, tata, spre bunica și bunicul, ca surse inepuizabile ale rostuirii în lume.

Poezia Gabriellei Costescu din „Același Rai” e și un elogiu adus virtuților morale creștine: iubirea, smerenia, împăcarea, iertarea, încrederea în oameni.

Poemul care dă titul cărții, Același Rai, nu sintetizează doar o opțiune metafizică, ci e și o veritabilă artă poetică: „Locuiesc aproape de Rai,/ sub un munte de iubire/ ca o legendă pe jumătate uitată./ Aș vrea mângâierea ta/ cu lumina strălucind în părul meu/ răvășit dimineața pe fruntea/ trudită de vise./ Zorile încărcate de senin/ scot puterea iubirii din cuiburi./ Dacă n-am iubi la fel,/ n-am încăpea în același Dumnezeu/ nici în același Rai”.

NICOLAE BĂCIUȚ

 

Cine sunt eu,

când nu mă vede nimeni

 

Cuvintele m-au vindecat

Când scriu, mă simt într-o poveste,

De mă privesc în ochii celuilalt,

Mă recunosc și văd ce îmi lipsește.

Nu mă cunosc deplin, de aceea pot spune că se amestecă în sufletul meu maturitatea și copilăria. Apropierea de ceilalți oameni îmi descoperă întrebarea: „De unde să încep să mă caut?” Din inocența aceea care o păstrez în suflet copilărește? Sau de pe cărările vieții?

Am descoperit că am o personalitate complexă. Voința mea și acțiunile mele se manifestă într-o conduită morală pe care ani la rândul am exersat-o. O temă impusă. Dorința mea de a afla cât mai multe, pare o curiozitate acerbă care îmi scoate EUL și am învins niște limite permise. Ceea ce mă bucură mult este faptul că exersez cu firea mea, să nu folosesc nici măcar minciuna albă. Asta e greu. Alții ar spune că e necesar, dar îmi dau lacrimile în suflet când constat că unii iau drept scut lucrul acesta.

Noul mă fascinează, încerc să obțin calitatea care mă definește. Sunt o ființă cu sentimente, am multe stări sufletești, dar cele care primează sunt însoțite de zâmbet. Primează să mă cunosc pe mine, apoi pe ceilalți. Fiind diferită de ceilalți, accept că acțiunile lor nu pot fi evaluate de mine stând pe scaunul judecătorului.

Cred că vreau să fiu autentică. Știu cum vreau să fac lucrurile, oricare ar fi ele și, consider că făcute de mine ies cel mai bine, așa cum îmi doresc. Mereu fac retrospectiva săptămânii să văd ce ar fi trebuit să fac, dacă ceea ce mi-am propus e și realizat, iar aceasta o fac numai cu conceptele cheie: credință, personalitate, temperament.

Lumea dacă vrea să mă vadă, știe unde mă găsește. Accept critica spre îndreptare și îmi doresc să fiu plăcută celor din jur. Am intrat în presă pentru că am considerat că pot face cu condeiul minuni. Mă interesează jurnalismul de caracter. Niciodată nu mă voi alătura celor care mutilează cuvintele sau le dau sensuri peiorative. Să fiu informată presupune curiozitatea, dar, informația corectă e necesar să fie și argumentată. Cel mai mult îmi doresc să fac binele.

Am independența pe care mi-o doresc, fără a aparține cuiva.

 Gabriella Costescu

Născută la Sighișoara la 10 martie 1965.

Președinte fondator la Asociația Literară „Creneluri Sighișorene” din 2011.

Redactor-șef al revistei „Creneluri Sighișorene” ,din anul 2012.

https://crenelurisighisorene.wordpress.com/

Membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) – filiala Mureș.

Membru fondator a Cenaclului „Fractali” de la Bucureşti, condus de Ion Buciuman, din 2011.

Membru de Onoare al Societății Culturale „Apollon” România, condusă de  George Călin.

 

Un comentariu pentru “Cărți noi de ziariști mureșeni

  1. Draga sora Gabriela,poeziile tale sunt alese si minunata.Cand le citesc mi se umple sufletul de dureri,amintiri,bucuri si iubire.Sunt mändra de tine si te iubesc foarte mult.Cu dor sora ta Georgeta 😊

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *