default-logo

Racoș, o nouă perspectivă turistică

13 iunie 2021, o zi ploioasă de vară de la începutul acestei veri tomnatice. Am plecat totuși la drum spre localitatea Racoș din județul Brașov.   

Deși ploaia cădea aproape neîncetat, nu ne-a oprit de a savura haina de sărbătoare pură și de o diversitate peisagistică foarte bogată a senzaționalului relief de pe Valea Prahovei.

 Comuna Racoș este situată la aproximativ 175 km. de orașul Ploiești, în apropierea orașului Brașov. Până mai ieri, pentru majoritatea locuitorilor acestei țări era o simplă localitate pe harta României.

Pe lângă munții din apropiere, Dumnezeu a înzestrat-o cu câteva daruri ale subsolului:  rocile de calcar, zeolit, bazalt, care, grație carierelor de exploatare, de-a lungul timpului, au constituit un loc de muncă  pentru locuitorii acestei zone și de materie primă pentru industrie.

În țara în care multe obiective turistice zac în păragină, în vara anului 2020, locuitorii comunei Racoș au luat o inițiativă înțeleaptă și lăudabilă de a introduce în circuitul turistic al României darurile naturale ale localității lor: Lacul de Smarald, Coloanele de Bazalt, Vulcanul Stins și o construcție părăsită, din incinta satului, Castelul Sükösd Bethlen. 

Am ajuns la ieșirea din sat, era frig, bătea vântul, ploua, am îndrăznit totuși să ne dăm jos din autocar.  Am fost preluați de un ghid turistic, specializat în geologie, doamna Soós Ildikó, care ne-a  făcut o prezentare sintetică și bine documentată a specificului acestor locuri. 

Astfel,  am aflat că în zona Racoș vulcanismul a fost foarte activ, cu 1,2 – 0,6 milioane de ani în urmă și că cercetătorii au stabilit că aici au existat 21 de centre de erupție.

Ne-a explicat și felul în care s-au format rocile de bazalt și lacul din zonă: ”În zona lacului au avut loc erupții freatomagmatice. Magma în timpul ascensiunii sale spre suprafață a întâlnit apa freatică și combinarea dintre magma fierbinte și apa rece a produs explozii cu multă cenușă vulcanică ce s-a depus în jurul craterului ca un inel cu mai multe straturi. După ce s-a terminat explozia, a rămas doar magma  care a umplut  craterul vulcanului, formând un lac de lavă. Datorită răcirii lavei s-au format coloanele de bazalt și bazaltul lenticular (plăci). Exploatarea bazaltului de la Lacul de Smarald a început în anii 70, din cauza căreia s-a format o  «gaură în pământ», în care a apărut un lac alimentat de izoarele de adâncime, la care s-a adăugat și apa provenită din precipitații. ”

Are o adâncime de 20-21 metri și culoare verde datorită algelor verzi. De pe malul lacului cad sedimente foarte fine care rămân în suspensie și reflectă razele soarelui. Din nefericire, nu ne-am putut bucura de culoarea lui verde smarald, deoarece plouase, era înnorat  și din verde a devenit cenușiu.

 Atracția lacului este sporită și de peștișorii zglobii, aduși aici de locuitorii satului.

Este înconjurat de stânci de bazalt, de culoare gri, protectoare, care îi sporesc parcă unicitatea acvatică și cromatică, surprinzătoare și atractivă într-o lume cenușie a pietrei. 

  De aici, pe un drumeag de țară foarte scurt, ne-am îndreptat către Coloanele de Bazalt. 

 Nu mai ploua, dar cerul era înnorat și era frig. Zona este înconjurată de munți acoperiți de foioase și de conifere, care din cauza ploii păreau foarte întunecați. 

Fuioare de aburi se ridicau spre cerul cenușiu.   Păreau izvorâte dintr-o ascunzătoare tainică a naturii, dintr-un focar de  lavă sau de foc.  Cerul cenușiu, acoperit de nori, vrea parcă să acopere vârfurile muntelui și să le comunice ceva din taina lui, să le cuprindă cu o îmbrățișare, o sărutare. Iarba era de un verde crud, pură, fragedă, presărată cu flori albe, mov-lila și galbene, fânul copt împăștia un miros plăcut. Salcâmi cu flori albe și răsuri cu flori roz se legănau ușor în bătaia vântului.  Frăgezimii naturii, în dreapta noastră i se opunea un peisaj râpos. 

Am respirat, în sfârșit, aer curat, după o perioadă grea de pandemie, de mască sufocantă. Dumnezeu ne-a arătat partea bună, frumoasă a vieții, a minunilor create pe acest pământ.

Pe marginea unei văi, pe o suprafață cu o lungime de aproximativ 30 de metri, o adevărată catedrală naturală, alcătuită din coloane verticale, de culoare cenușie, cu o înălțime de aproximativ 10 metri s-a profilat  în fața noastră masivă și senzațională.  Sunt Coloanele de Bazalt, ce par dăltuite în piatră de măiestria unor ființe nevăzute, în realitate, creații ale scoarței terestre care s-a manifestat în izbucniri de lavă fierbinte, la temperatură de 1250 de grade, ce s-au răcit treptat, de la exterior spre interior, în timp de 2-3 ani, cu 1 milion de ani în urmă, venind de la o adâncime de 65-90 km.

 Au avut o înălțime de 20 de metri, astăzi au rămas doar de 10 metri.

Calitatea bazaltului din care sunt alcătuite este superioară celei a bazaltului care înconjoară Lacul de Smarald.

Omul a încercat să exploateze natura în folosul său și începând cu anii 1880-1900, a deschis în zonă cariere de calcar și de bazalt.  

Pe locul unde a fost o carieră de bazalt astăzi este Lacul de Smarald, Coloanele de Bazalt după încetarea exploatărilor – din  2006 – au devenit arie naturală protejată, făcând parte din Complexul Geologic de la Racoș. Intrând în circuitul turistic, poate vor deveni o sursă de încântare, de cunoaștere și de câștig, dar cine știe dacă îl vor putea egala pe cel al unor exploatări miniere. Cât timp va mai da pământul roade în această zonă, cu ce va putea fi înlocuit în viața omului bazaltul obținut de aici, care este un bun material de construcții și un bun izolator?

Un alt obiectiv turistic existent în apropiere este Vulcanul Stins, dar care momentan este închis, din cauza filmărilor care se fac aici. După cum ne spune doamna ghid Soós Ildikó, erupțiile vulcanice de aici au fost de tip strombolian, s-au manifestat ca niște focuri de artificii. Magma  a avut  un conținut mare de gaze și aceste particule în contact cu aerul s-au răcit destul de repede și au păstrat forma bulelor de gaze. Bazaltul de acest tip se numește ”scorie vulcanică” sau mai popular ”zgură” și este asemănător cu o piatră ponce. Acesta este întrebuințat mai ales la construcția terenurilor de tenis și la izolarea podului caselor. 

Ne-am întors în localitatea Racoș unde am vizitat Castelul Sükösd Bethlen.

Deși vremea era întunecată și chiar a plouat, în curtea castelului ghidul acestuia, domnul Ferkö András, ne-a oferit o informație foarte prețioasă despre castel, pe care o vom prezenta selectiv în cele ce urmează. 

Castelul a fost construit din inițiativa și cu cheltuiala grofului István Sükösd pe domeniul primit de la Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei.

Construirea lui a durat 76 de ani, în perioada 1624 – 1700. 

Anul de finalizare, adică 1700 este scris pe emblema turnului de pază, o piatră frontală pe care se află imaginea unui șarpe încolăcit, blazonul familiei Bethlen, și sunt scrise cu litere latine numele și statutul proprietarului:  locotenent al ținutului Târnava Mică și căpitanul principal al ținutului secuiesc. 

Castelul a fost construit pe locul unui vechi conac, datat din anul 1594, care avea iaz de pește și moară. Câteva pietre mari, cioplite manual, ale vechiului conac au fost preluate pentru clădirea noului castel. 

La construirea acestuia au contribuit constructori de la Viena și 2 prizonieri greci.

Palatul are curte interioară, este de formă rectangulară și are în colțuri câte un bastion:   Bastionul rotund în care se afla bucătăria, Bastionul pentru armament și muniție, Bastionul doamnelor, Bastionul pentru garderoba nobiliară. Sub Bastionul doamnelor erau pivnițele. În palat se aflau și Sala contelui, Sala mare a palatului, Sala de ședințe. Una din componentele de mare valoare ale castelului, tavanul, care avea o suprafață de 96 metri pătrați, a fost restaurat și se află la un muzeu din Budapesta.    

În comunism castelul a servit drept depozit de cereale și de îngrășăminte chimice. 

Printre cei care și-au găsit adăpost în palat, în timpul năvălirilor turcești, din secolul al XVII-lea, a fost și soția domnitorului Grigore Ghica, doamna Maria, care aici l-a născut pe fiul ei Matei. 

În curtea castelului a fost și o fântână care acum este astupată, în spatele lui erau grajdurile.

Inițial, a avut rol de apărare și pentru  a fi protejat de năvălitori și răuvoitori era înconjurat de un zid înalt de 6-7 metri și de 80 centimetri grosime, plin cu apă și de  un șanț cu o lungime de 5 metri adâncime și 21 de metri lățime. Metodele folosite contra celor care pătrundeau în incinta palatului cu gânduri rele erau cele specifice timpului: aruncarea de sus cu smoală și apă fierbinte.

Vechi și nou coexistă în aspectul exterior al castelului. Cenușiul întunecat al bazaltului care sporește impresia de vechime a acestuia este înviorat de materialele noi folosite la renovarea lui. 

Aici îți poți completa cunoștințele și despre diferitele tipuri de bazalt existente în zonă, unul poate fi văzut pe malurile Lacului de Smarald, altul la Coloanele de Bazalt, altul la Vulcanul Stins, iar o bucată diferită de acestea, de un gri deschis,  este expusă în curtea interioară a palatului.

Deși din obiectele care au aparținut familiilor nobiliare care au locuit aici nu se mai păstrează nimic, castelul merită totuși să fie vizitat, deoarece  constituie un model arhitectonic original și prin informațiile oferite de un ghidaj de calitate îți poate îmbogăți cunoștințele despre un fragment din istoria acestor locuri și a unor epoci apuse. 

Și să nu uităm că este abia la începutul carierei sale turistice și suntem convinși că harnicii organizatori vor găsi soluții pentru dotarea lui interioară cu diverse expoziții de  interes public. 

 

Elena TRIFAN/UZPR

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*