default-logo

„Fall in love”, la Mogoșoaia

Primul mare festival de muzică al toamnei – Fall In Love – se întoarce, între 2 şi 4 septembrie, pe domeniul Palatului Mogoşoaia, pentru cea de-a doua ediţie. „Publicul este invitat să petreacă începutul lunii septembrie în natură, în compania unor artişti inovatori şi îndrăgiţi pe plan naţional şi internaţional. Concertele vor avea loc pe trei scene – Jessie Ware, Paolo Nutini, Mura Masa, Subcarpaţi, Suede, Years and Years, Lemaitre, Arrested Development pe scena Love (main stage); Moonlight Breakfast, Roa, Vama, Viţa de vie, Coma, Tourette Roulette, pe scena Radio Guerrilla, dedicată artiştilor români; Prâslesh, Priku, Rhadoo, Sit, Sublee, Vizan, Miss I şi mulţi alţii, pe scena them (muzică electronică)”, informează organizatorii.
Accesul la festival se va face din str. Valea Parcului nr. 40, începând cu ora 14,00.
Abonamentele pot fi achiziţionate la preţul de 315 lei plus taxe de pe www.bilete.ro şi din reţeaua naţională Bilete.ro. Biletele pe zile sunt acum disponibile în reţeaua bilete.ro, la următoarele preţuri: vineri – 120 lei, sâmbătă – 150 lei, duminică – 200 lei. Copiii sub vârsta de 12 ani au intrare gratuită.
Concertele şi activităţile alternative din cele trei zile ale Fall in Love Festival vor avea loc pe domeniul de peste 12 hectare al uneia dintre cele mai importante clădiri istorice din România – Palatul Mogoşoaia. Situat la aproximativ 15 kilometri de Bucureşti, într-un parc secular aflat pe malul stâng al râului Colentina, domeniul a rămas martor la poveştile scrise de-a lungul a trei sute de ani de istorie. Palatul Mogoşoaia este o adevărată capodoperă, fiind înregistrat pe lista naţională a monumentelor istorice.
Foto: Wikipedia

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*