Fondată în primăvara anului 1991, la Chişinău, de un grup inimos de intelectuali moldoveni (Ion Dumeniuk, Nicolae Mătcaş şi Alexandru Bantoş), „Limba Română” – revistă de ştiinţă şi cultură, ce apare sub auspiciile Academiei Române – şi-a asumat din start sarcina „de a contribui la revigorarea limbii române, la repunerea în circuit a valorilor culturale româneşti interzise în Basarabia timp de o jumătate de secol”.
Revista a apărut într-un context politic şi social intern foarte tensionat, când confruntarea dintre mişcarea de renaştere naţională a românilor basarabeni, care făceau eforturi disperate pentru a-şi redobândi identitatea naţională adevărată, şi rezistenţa totalitară a ruşilor, care doreau să menţină Basarabia în sfera de influenţă rusească, era foarte dură.
Programul revistei, elaborat de un grup redacţional elevat, pune accent pe discursul ştiinţific şi publicistic, ce are la bază adevărul, argumentul, competența și exigența. Colegiul de redacţie este alcătuit din personalităţi marcante de pe ambele maluri ale Prutului.
Cu susţinerea unor cunoscuți și apreciați oameni de ştiinţă, scriitori, critici literari, pedagogi, ziarişti, editori din Republica Moldova, România, Ucraina, Franţa, Germania etc., revista a reuşit să creeze şi să întreţină o vie mişcare ştiinţifică, literară şi culturală. Publicația a contribuit la refacerea „vaselor comunicante dintre cele două maluri de Prut, la promovarea şi însuşirea normelor limbii române standard, la valorificarea şi reconsiderarea literaturii române postbelice, la evaluarea patrimoniului spiritual naţional ca premisă necesară pentru consolidarea unităţii de neam”.
Editarea revistei „Limba Română”, cu un program ambiţios, lansat odată cu fondarea ei, în 1991, nu a fost întreruptă până în prezent, în pofida precarităţii condiţiilor de ordin politic şi financiar în care a fost nevoită să reziste. Prin strădania colaboratorilor şi a autorilor, publicaţia are dimensiunile valorice ale unui viu document istoric important pentru Basarabia în segmentul democratizării acesteia.
Elegantă şi sobră, în format de carte, revista „Limba Română”, de un nivel calitativ înalt, excelând prin valoarea materialelor publicate, acoperă toate speciile importante ale filologiei româneşti, de la istoria limbii şi dialectologie, la gramatică, lexicologie şi teoria comunicării, până la eseuri şi cronici literare, cronici plastice, proză, poezie etc.
Numărul 1/2020 (ianuarie-martie) al revistei „Limba Română”, cu ilustraţii după picturile lui Ştefan Luchian, se deschide cu articolul d-lui Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, intitulat „Gânduri la vreme de restrişte”, din care citez: „A venit nenorocirea aceasta peste noi și nu știm ce să facem. Unii ne lamentăm și ne gândim la sfârșitul lumii și la prezicerile lui Nostradamus. Alții ne dăm viteji în vorbe și declarăm ritos că nu ne temem de nimic, dar în adâncul nostru numai noi știm ce este. Cei mai mulți tăcem, privim în jur și nu ne vine să credem. (…) Criza aceasta neașteptată ne-a învățat ce să prețuim în viață, cum să separăm valorile de nimicuri, ce mare avere este bogăția sufletească. Alergăm clipă de clipă după slujbe bănoase, căutăm să trăim în mare confort material, ne ascundem adesea adevăratele sentimente și acum ne dăm seama ce bogăție avem în noi și cum am putea să revărsăm această bogăție spre semenii noștri. Poate că, după această grea încercare, ne vom rândui altminteri viața individuală și socială, ne vom trezi să fim mai buni și mai drepți, ne vom revărsa preaplinul sufletului spre lume și spre țară, adică spre colțul nostru de lume, pe care nu-l iubim pentru că este perfect (nu este!), ci pentru că este (încă) al nostru.” Dacă spaţiul editorial mi-ar fi permis, aş fi redat în întregime articolul, care cuprinde în el o realitate cutremurătoare.
În revistă semnează nume sonore ale culturii: Ioan-Aurel Pop, Alexandru Bantoş, Nicolae Mătcaş, Nicolae Felecan, Ilie Constantin, Ioan C. Popa, Ana Blandiana, Mircea Druc, Anatol Petrencu, Valeriu Saharneanu, Alecu Reniţă, Nicolae Negru, Ruslan Şevcenco, Ştefan Afloroaei, Ion I. Ionescu, Stelian Dumistrăcel, Anatol Eremia, Ion Ţurcanu, Theodor Codreanu, Mircea Coloşenco, Ana Bantoş, Virgil Botnaru, Doina Drăguţ, Antonia Sârbu, Constantin Şchiopu, Cristinel Munteanu, Sanda-Maria Ardeleanu, Dorin Cimpoeşu. Sunt abordate subiecte de istorie cu privire la numele poporului şi al limbii române; amintiri despre marea personalitate a neamului românesc Iuliu Maniu – omul fermecat de ideal -, cu prilejul comemorării a 67 de ani de la încetarea din viaţă, în închisoarea de la Sighet; teme de politică, cum ar fi poziţia regimului comunist din România în chestiunea Basarabiei; teme privind dezinformarea, ca armă a manipulării (de pildă expansiunea limbii ruse, ce duce nu doar la rusificare și deznaționalizarea românilor basarabeni, ci la impunerea unui mod specific de gândire, de impunere a dorinței de revenire la sânul unui mare imperiu, prosper și puternic); subiecte referitoare la omul european (o fiinţă formată din contraste tari, care nu ştie ce să aleagă între felul în care se vede pe sine, felul în care încearcă să înţeleagă lumea vieţii sale sau felul în care apar pericole şi vulnerabilităţi); regăsirea de sine în literatura basarabeană (flux şi reflux) – o viziune panoramică asupra literaturii române contemporane din spațiul dintre Prut și Nistru: perioada interbelică și perioada postbelică.
De asemenea, se regăsesc articole referitoare la mari personalităţi ale culturii româneşti: Eminescu şi gândirea filosofică – eminescologia văzută ca ştiinţă a culturii româneşti moderne; gânduri despre poetul-matematician Ion Barbu şi austeritatea logicii sale, jocul dintre metafora poetică şi rigiditatea matematică în crearea imaginii unor lumi probabile; Nicolae Iorga şi istoria învăţământului românesc, acesta susținând cu toată autoritatea sa de patriarh al culturii românești necesitatea evoluției învățământului românesc; Ştefan Luchian, un mare simfonist al culorii, în fața pânzelor sale, privitorul simţindu-se prins de vraja și farmecul ce se revarsă din ele, pierzând noțiunea timpului, emoționat sau tulburat, asemenea, preluând starea sufletească a pictorului în momentul creației; Ion Zamfirescu – scriitorul care a lăsat posterității o operă cu deschidere enciclopedică, fiind model de umanitate ce întregește galeria personalităților culturii românești.
Întrebând retoric „cât va mai dura postcomunismul?”, Ana Blandiana face o retrospectivă foarte interesantă a traiectoriei poporului român după 1990: „De treizeci de ani România rătăcește în derivă, după ce în 1989 revoluția – un spectacol politic în care majoritatea actorilor nu știau că sunt doar actori – le-a dat românilor rația de libertate. O rație pe care fiecare a folosit-o cum a știut și care, în absența rigorilor statului de drept, riscă să se transforme într-o overdoză.”
Provocările de ordin cultural, politic, social şi inconsistența și fragilitatea politicilor lingvistice din Republica Moldova au făcut ca revista „Limba Română” să apară fără întrerupere timp de 30 de ani, într-un tiraj care să acopere necesităţile inerente dificilului proces de redobândire și conştientizare a identităţii naţionale a românilor basarabeni şi de reintegrare a lor în circuitul cultural românesc şi european.
Doina DRĂGUŢ / UZPR