Ziua Muncii răstignită între minciună și adevăr

Lumea de azi devine un Turn Babel și toate cele care ni se întâmplă – îmbârligate, denaturate, fluxul de știri care abundă în informații de toate soiurile de nu le mai dai de capăt – vin ca o pedeapsă divină pentru cei care nu sunt săraci cu duhul.

Încotro se îndreaptă această lume, răstignită între minciună și adevăr?

Totul devine o iluzie. Ceea ce a fost o anormalitate, azi devine normalitate.  Valorile care au fost sacre, azi devin nonvalori. Dacă până mai ieri în turnul bisericilor noastre nu era loc decât pentru clopote, azi, în mod abuziv, fățarnic, clandestin, se instalează antenele pentru telefonia mobilă sau pentru tehnologia 5 G. Nimeni nu știe de ce la Biserica Albă, în turnul Bisericii Ortodoxe Române, s-au adus instalații care nu țin de obiectele de cult tradițional. Rostul lor este o enigmă; dar dacă vor fi sfințite, biserica le va născoci o jutificare.  Doar trăim în vremurile în care unii slujitori ai bisericii mai sar din portativ! Firesc, se mai întâmplă mici abateri atunci când anumite interese le impun o ușoară gimnastică. Poate că răspunsul îl deține Episcopia, Vicariatul, pentru că enoriașii din Biserica Albă nu știu nimic, Ministerul pentru Protecția Mediului din Serbia, nu știe nimic. Să ne fie clar, bisericile noastre nu sunt avuția preoților, nici a statului. Ele au fost construite din truda și agoniseala altora, a strămoșilor noștri care au crezut în Dumnezeu. Presupun că și azi se mai crede în același Dumnezeu, doar că, iată, într-o lume răstignită între minciună și adevăr acea credință mai e condiționată și de luciul „arginților”. Neoficial, încă trei biserici românești sunt pe cale să facă târgul cu noile tehnologii; presupun tot din interese mai înalte decât turlele bisericilor.

Dar dacă lucrurile se denaturează, iar viața concretă, trăită cu bune și rele, pare altfel decât ne-am imaginat-o că ar putea fi, dacă am avut mai multe așteptări, iar realitatea devine o iluzie a așteptărilor, trebuie să înțelegem că totul este într-o derivă, viitorul este incert, iar trecutul și prezentul ne ridică tot mai multe semne de întrebare. În statul hidră nu mă întreb care este viitorul, ci dacă există vreun viitor, pentru că însuși statul este acea hidră care își devorează până și propriul trup doar ca să-și asigure existența.

Între trecut și viitor sunt pasajele care trebuie recuperate, reevaluate. Zilele acestea puteam sărbători Ziua Muncii, 1 Mai, așa cum odinioară, la fix, s-a marcat această zi. Propaganda a făcut abuz de sărbătoare, firesc, în numele muncitorilor și a muncii, prin sloganuri prin care se glorifica socialismul, comunismul, cultul personalității, dar mai puțin libertățile și drepturile omului, mai puțin demnitatea muncitorului. Adevărul e că muncitorul dintotdeauna a depins de patroni, de stat, de partid. Niciodată, nici în trecut, precum nici azi, n-a fost cu adevărat liber și nici nu va fi cât este în subordinea altcuiva. I s-au dat câteva zile libere. Dar ce sunt câteva zile de lăfăială la picnicuri față de restul zilelor din an, în care același Guvern mereu îi adăugă ani de stagiu până la pensionare și din varii considerente îl obligă să plătească contribuțiile impuse – statul trebuie să-și asigure existența. Muncitorul  trăiește mereu cu frica zilei de mâine, cu umilința ascultării necondiționate, uneori cu frica pierderii locului de muncă la o vârstă de la care nu o mai poate lua de la început. Nimic nu va primi în plus din ceea ce deja nu i s-a luat. La ce bun să-și sărbătorească ziua care nu este decât o iluzie, din moment ce drepturile firești altcineva trebuie să i le acorde și pentru care mereu trebuie să lupte. Deciziile le iau alții. Astăzi, aproape că am revenit la începuturi. Milioane de muncitori în șomaj, locuri de muncă pierdute, condiționate și de apartenența politică, de dicteul garniturii de guvernământ, într-o lume în care sindicatele nu sunt luate în seamă pentru că nici puterea lor nu reprezintă vreo forță sau că sunt vândute partidelor politice cu care au pactizat deja înainte de alegeri.

Aniversarea Zilei Muncii, ca și multe altele, răstignită și ea între minciună și adevăr, în timp a devenit o iluzie necesară momentului politic, dar care durează de câteva decenii și care, pe bune, ne-a cam derutat în convingerile noastre despre drepturi, libertăți și democrație. Credeam în ceva ce nu a existat cu adevărat. Azi, într-o altă lume, dacă n-am învățat mai nimic din trecut, cum să ne îndreptăm spre viitor? Facem aceleași greșeli. Se idolatrizează partidul, conducătorul. Există prea multă minciună și prea puțin adevăr, prea puține valori. Aceeași Mărie cu altă pălărie.

 

Nicu CIOBANU

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.