De la Armindeni şi Ziua Pelinului, la „Ziua Beţivilor” şi „Ziua Muncii”

O zi importantă a calendarului popular al românilor este Sărbătoarea de Armindeni, ținută în cele mai multe zone din țară la 1 mai.

Relicve ale unor ritualuri magice de fertilitate și belșug situează această sărbătoare sub semnul unei străvechi divinități a vegetației, substitutul acesteia fiind Armindenul, reprezentat printr-un un pom curățat de crengi și împodobit cu flori și spice de grâu sau prin ramurile înfrunzite, puse cu scop apotropaic la intrarea în curte, în casă, în grajd.

În unele sate se împodobesc cu crengi de mesteacăn porțile caselor unde sunt fete de măritat, în altele se organizează adevărate serbări câmpenești, iar oamenii poarta la ei frunze de pelin pentru a alunga strigoii, ielele și duhurile rele. Ziua este considerata “incepatoarea verii” și se tine pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor, pentru ca oamenii “sa intre cu sănătate în vara”. Astăzi se bea vin rosu cu pelin pentru a fi “puternic și rumen în obraji” și pentru ca de multe ori s-a întrecut măsura, i s-a mai spus ­ pe lângă “Ziua Pelinului” ­ și “Ziua Bețivilor”.

“Ziua de Arminden” sau “Ziua Pelinului” se sărbătorește în Transilvania, Banat, Bucovina și Moldova la 1 mai, în Țara Lăpușului de Rusalii, în Muntenia și Oltenia pe 23 aprilie, de Sangiorz. Asa cum am văzut, pe lângă împodobirea cu ramuri verzi, Armindenul aducea și organizarea de petreceri câmpenești la care se bea vin rosu amestecat cu pelin, pentru schimbarea sângelui și apărarea de boli. În vechime, cea mai temuta dintre ele, ciuma, putea fi alungata doar în aceasta zi si numai cu frunza de pelin: Frunza verde de pelin/ Iată-ne la Armendin,/ Beau mesenii și mănâncă,/ Și de ciuma nu li-i frica! (S. Florea Marian, 1899).

De ziua lui, pelinul se poarta la pălărie, la brâu sau în sân, se pune la icoana, la fereastra, în așternuturi si sub prag. Pelinul este o planta magica, apotropaica, folosita frecvent în farmacopeea populara. Cules de descântătoare la date și ore bine definite, în locuri tainice și într-un cadru ritualic consacrat, pelinul vindeca frigurile, durerile de stomac, de cap, de masele, tusea, umflaturile, bolile de ochi, precum și stări ce nu pot fi explicate precum “luatul din Calus’ sau “luatul din Rusalii”. Fermecătoarele fac din el maturi pentru a le folosi la “vrăjile de întors ursitul” și de “alungat boala”. Acesta nu trebuie confundat cu “pelinul-de-maturi”, numit și “pelinul-de-pureci” sau “pelin-prost”, din care oamenii fac maturi pentru a-și matura casele.

Banul Ghica, Vodă Ipsilanti şi alţii asemenea…

În „Istoria fondării oraşului București”, Nicolae Vătămanu istorisește despre ziua de Armindeni când dumbrava (ori codrul) de la Băneasa se umplea de boieri şi cucoane, „ieşiţi” în natură, să se bucure de parfumul de „verde crud”, „de mugur alb şi roz şi pur” (cum avea să spună, mult mai târziu, poetul). Era în primii ani ai secolului al XIX-lea, iar Băneasa abia începea a se numi… Băneasa, după dumneaei, soaţa Banului Dumitrache… Ehei, ce vremuri erau acelea, când, în vreme ce boierii şi boieroaicele se hârjoneau în poiană, „la o bătaie din palme se iveau de prin tufişuri robii cu feţe tuciurii şi cu zâmbetul de porunceală, purtând pe talgerele de aramă gustările pregătite din vreme”

Continuare pe certitudinea.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.