Cel mai important gest prezidential din ultimii 30 de ani

Nu pot să mă dezic de opiniile mele, exprimate explicit și dur la adresa președintelui Klaus Iohannis. Nu pot și nici nu vreau, căci nu cred că un om, fie el și președintele unei țări, se poatre schimba peste noapte. Deci Klaus Iohannis rămâne pentru mine ceea ce am scris de-a lungul timpului (vezi AICI, și AICI și AICI etc). Ieșirea lui la rampă într-o problemă extrem de sensibilă pentru toți românii din lume a fost însă cel mai important gest prezidențial din 1990 încoace. Important în sensul cel mai lăudabil cu putință.

Sancționarea – în sfârșit! – a celei mai aberante formațiuni politice din istoria României (și o dată cu ea, a adversarilor politici din „marele PSD”) are, pur și simplu, o indubitabilă rezonanță istorică. Persistența acestui parazit politic care este „anomalia UDMR” (nici ONG, nici partid și, de fapt, amândouă) părea de o neclintire irevocabilă. Dar, iată, s-a creat oportunitatea ca UDMR-ul, nemaifiind o… oportunitate politică pentru nimeni (președintele, prin acest gest, i-a „condamnat” la pieire electorală pe toți cei care vor mai cocheta cu formațiunea), să fie aruncat peste bordul Parlamentului, respectându-se, în sfârșit, Constituția.

Indiferent de motivele personale sau prezidențiale care l-au determinat pe președinte să aibă o asemenea atitudine tranșantă față de insolența politică a UDMR, această atitudine era imperios necesară. Și Klaus Iohannis a comis-o. Magistral, deși deloc diplomatic, deloc corect politic. Poate dintr-o enervare de moment, poate dintr-o aversiune istorică a sașilor față de unguri, poate pentru că a fost bine consiliat, mai ales că a avut prilejul să tragă o copită decisivă partidului majoritar. Dar istoria consemnează faptele, nu intențiile sau determinările, așa că e cazul să apreciem avantajele istorice ale faptei și nu prezumtivele mizerii din spatele ei. Klaus Iohannis a dat satisfacție unei imense frustrări naționale, deschizând, în același timp, o „supapă” socială pentru presiunea psihologică generată de pandemie.

Au existat reacții publice, atitudini cetățenești, inclusiv în instanță, împotriva UDMR-ului. Încă din 17 ianuarie, Sindicatul Militarilor, împreună cu Federația Sindicatelor Transportatorilor FeroviariCSN MeridianSindicatul Național Forța LegiiSindicatul Revoluționarilor din RomâniaFundația Română pentru Democrație prin Drept, afiliată Comisiei de la Veneția, Alianța Sindicală Națională Feroviară și Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR au cerut, printr-un memoriu adresat președinților Camerei Deputaților și Senatului României, să respingă proiectul de autonomie, argumentând juridic neconstituționalitatea acestuia. Pe dată de 9 martie s-a adresat Parlamentului, cu același avertisment, Giani-Mircea Florescu, președintele Asociacion Socio-Cultural Romanați din El Ejido, Almeria, Spania, în numele emigranților români din Andalucia.

Există, de asemenea, procese în instanță pentru excluderea din Parlament a ONG-ului UDMR, tot pe motive de neconstituționalitate (unul dintre acestea este cel intentat de Cătălin Berenghi, anul trecut). N-au avut niciun efect căci Justiția – un simulacru, de fapt – s-a conformat tot timpul directivelor politice ale celor aflați la putere. Iar aici nu poate fi făcut vinovat un partid anume, ci TOATE la un loc. Căci TOATE au frecventat „bordelul” UDMR, pe rând sau împreună, TOATE au conservat și perpetuat rușinea unui întreg popor, insultat și ridiculizat permanent de pretențiile obraznice ale unui șoarece cu pretenții de elefant. Intervenția lui Klaus Iohannis resetează astfel 30 de ani de prostituție politică alături de UDMR. Forța ei constă în aceea că că e atitudinea Președinției, nu a unei simple persoane. Or, peste asta nu se poate trece.

UDMR a fost transformat, în câteva minute de discurs fulminant, în „cartoful fierbinte” de care atât PSD-ul, cât și PNL-ul, USR-ul, PMP-ul și celelalte partide vor căuta să scape. Iar cine va continua să creadă că poate valorifica cele 5 procente (invocate) ale electoratului maghiar (care nu sunt deloc 5 procente, dar asta e altă discuție!) se va înșela amarnic.

Să nu ne facem însă o imagine mirifică despre PNL, numai pentru că PSD-ul a avut ghinionul sau nesimțirea de a lăsa să treacă tacit, de Camera Deputaților, proiectul de Autonomie a Ținutului Secuiesc. PSD-ul este vinovatul cel mai recent, dar nu e mai vinovat decât PNL (sau, mai exact, PNL-ul nu e mai puțin vinovat decât PSD). Toți au făcut pipi în ștrand, însă PSD-ul a făcut-o de la trambulină, drept pentru care va primi amendă. Îmi cer scuze pentru „metaforă”, dar, vorba lui Eminescu, „asemănarea e cam vulgară, dar are meritul de a fi potrivită”.

Așadar, în sfârșit, UDMR-ul a primit ce trebuia, de la nivelul celei mai înalte instituții a statului român. Faptul merită consemnat ca atare, indiferent de rezervele, antipatiile sau umorile noastre personale, oricât de îndreptățite ar fi ele. România a câștigat din această intervenție. Și să sperăm că lucrurile nu se vor opri aici.

Miron Manega

certitudinea.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.