Nu și-a trădat niciodată prietenii și visele…

La începutul anilor ’80 sosire la Chișinău un român stabilit în Franța, George Piscoci, care voia să cunoască Basarabia.

După ce l-am purtat pe la ruinele de la Căpriana, pe la bolnița cu nebuni de la Saharna și pe zidurile închisorii de la Suruceni, adrese pe care oaspetele nostru le găsise prin cărțile vechi de istorie, acesta a ținut să viziteze Cernăuții.

Nu-l cunoscuse prea bine pe Iulius Popa, dar el scrisese câteva articole despre Bucovina și, la telefon, l-am rugat să-mi spună ce e de văzut la Cernăuți.

Răspunsul lui a fost:

– Las’ că merg eu cu voi.

Românul nostru venise de la Paris cu o mașină, l-am preluat pe Iulius, iar lucrul care ne-a mirat a fost că pentru el Bucovina începea de la Bălți. Ne-a povestit toată istoria Țării de Sus. Ne-am oprit la Boian, ctitoria lui Ioan Neculce, apoi într-un sat de alături, unde preotul păstra în altar un portret uriaș al lui Ștefan cel Mare, acoperit cu o năframă pe care o dădea la o parte numai când trecea pe acolo Iulius Popa.

După vechiul sediu al Mitropoliei, în care e situată Universitatea din Cernăuți, am trecut pe la clădirile Gimnaziului în care a studiat Mihai Eminescu, pe la Catedrala care-l avusese preot pe Serafim Dabija, iar de aici la  Cimitirul Central din Cernăuți.

Aici Iulius a discutat ceva cu paznicul de la intrare. Se vedea că erau buni cunoscuți. Acesta vorbea ucrainește.

Gazda ne-a condus la mormântul lui Aron Pumnul, al Aglaei Drogli, sora lui Eminescu, pe la cele ale Hurmuzecheștilor, pe la alte morminte celebre.

Mormintele erau îngrijite, măturate de frunze, vopseaua și varul de pe ele erau proaspete.

Pe mormântul lui Aron Pumnul creșteau lăcrimioare.

– Am cumpărat răsad de la un pădurar, i-a spus paznicul. S-au prins…

– Să aveți grijă și-n continuare… i-a spus Iulius și la plecare i-a strecurat în buzunar mai multe bancnote.

Când am ieșit din cimitir, l-am întrebat:

– Paznicul e vreo rudă de-a ta?

– Nu, îl plătesc de mai mulți ani ca să aibă grijă de cele câteva morminte, pe care le-am vizitat.

Așa l-am cunoscut pe Iulius Popa, un patriot care nu s-a bătut niciodată cu pumnul în piept pentru ceea ce face, care nu s-a lăudat niciodată că e cel mai important colecționar de medalii cu tematică eminesciană din tot spațiul românesc între care vreo 40 sunt confecționate chiar de el, cu cheltuiala lui, că  împreună – el ca inițiator al ideii și eu ca deputat în fostul Parlament al URSS – am reușit să edităm prima monedă din lume cu efigia lui Eminescu, care a avut în 1989 circulație în toată fosta URSS, că e cel mai avizat posesor de cărți vechi, pe care le procura cu sacii de pe unde auzea că acestea există (printr-un gest de bunăvoință mi-a dăruit încă în tinerețile noastre „Lepturariul lui Aron Pumnul” editat în 1862, la care a studiat Eminescu), că în satul lui de baștină, Butești, a edificat un cavou  pentru părinții lui, unic și el, ca tot ce face acest bărbat cu spirit nobil, cu demnitate și caracter, cum nu sunt prea mulți în tot spațiul din stânga Prutului, că nu și-a trădat niciodată prietenii și visele.

Acum doi ani Iulius Popa a trecut printr-o moarte clinică. L-au salvat soția Tamara, medicii de la Bălți și academicianul Stanislav Groppa.

După acea încercare scrisul îi este altul, contaminat parcă de veșnicie, eseurile lui fiind precum niște chibrituri aprinse în beznă, ca să lumineze drumul pe care orbecăiește acest popor umil al Basarabiei, de care Cel de Sus se mai milostivește și-i trimite din când în când câte un Iulius Popa.

 

 Nicolae DABIJA / UZPR Chișinău

 

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.