◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

O neaşteptată, însă dragă scriere…

Mi-a găsit numărul cochetei mele case din Sibiu, iar alăturat plicului şi timbrului poştal stătea caligrafiat, de o vizibilă mâna tremurândă, numele şi prenumele expeditorului ei: cel al profesorului de limba şi literatura română, pensionarul-bolnăvior Ion Funariu. Multă vreme director al prestigiosului Liceu „Radu Negru”, din preajma zidurilor fortificate şi bastioanelor de apărare ale falnicei Cetăţi Medievale a Făgăraşului. Este acel om cult şi de mare omenie cu care, împreună, am străbătut şi descris (gazetăreşte şi radiofonic) mai puţin ştiutul „Triunghi Transilvan Sentimental Eminescian”. Respectiv: argumentele biografice, poveştile şi poveţele familiilor ţăranilor Eminovici şi Iminovici din sătucul Vad al Şercaei; cele ale taţilor şi mamelor cărturarilor Gheorghe Şincai şi Iosif Vulcan, din Şinca Veche şi Şinca Nouă a Ţării Bârsei, precum şi cele ale lui Aron Pumnul, fiul de ţărani iobagi din Cuciulata-Rupea, nimeni altul decât îndrăgitul profesor al lui Mihai Eminescu, în vremea când acesta era elev-şcolar la Gimnaziul Austriaco-German din Cernăuţii-Bucovinei de Sus.
Sub titlul generic „ Strămoşii lui Eminescu ”, pritenul şi colegul meu profesorul-făgărăşan (cu un singur an mai puţin îmbătrânit decât mine) îmi transmite următorul gând gândit la împlinirea, vineri, 15 iunie, a 137 de ani de la moartea „Luceafărului poeziei româneşti” (Bucureşti, 15 iunie 1881):
„Ne ţinem grapă de părinţi ce neam de neamul lor au fost români…scriitorul acestor şiruri e însuşi neam de ţărani…şi a ţinut coarnele plugului pe moşia părinteasc” (M.Eminescu) „Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nor de aur din marea de amor” (M.Eminescu).
Iar alăturat acestor gânduri eminesciene, câteva iscusite versuri ieşit de sub pana autorului amintitei scrisori, prof. Ion Funariu, Făgăraş, str. Panseluţelor nr. 2 A :
„Neamul nostru cel poetic, lângă vetrele din stâne/L-a creat pe Făt-Frumos din poveştile bătrâne,/
Făt-Frumosul din legendă, zeu cu brâul de argint,/Luminos, cu păr de aur şi cu ochi de mărgărint./Sinteză de flori şi paloş, de minte şi meşteşug,/Nu putea să se înalţe dintr-un univers de plug,/El, ce apa vie-aduce dintre munţi ce-n cap se bat,/Trebuie să fie fiul unui mare împărat.”
xx
„Eminescu, strălucitul, cel cu lira-i de magie,/Nu putea el, Făt-Frumosul, de la noi, de-aici să fie./ Rapsodul cu vers fantastic, ca de codri, ca de orge,/Cum să fie el feciorul de-o Raliţă şi de-un George?/Brad, ce lira şi-a boltit-o maiestuos ca un Horaţiu,/Trebuia, la noi, să vină, din alt timp şi din alt spaţiu./Şi atuncea neamul nostru, făcător de dulci fantasme,/I-a ţesut lui Eminescu o viaţă ca din basme./Tânărul cu faţa alba, negri ochi şi negre plete,/Venea, poate,-n ţara noastră dintre stele şi comete./Ori venea, cu lira-i mâdră, şi frumos, şi-au zis-au unii,/
De prin INDIA MĂREAŢĂ, din ŢARA LUI SAKIA-MUNI./Solitarului, ne-n lume,trecea-n fald de diamant,/Şi-au zis alţii,i vine neamul, de prin NORDUL CEL GIGANT./Poetul cu chip de rege, poate-i spiţă dintr-un oaspe/Rămas sub Carpaţi din vremea lui DARIUS AL LUI ISTAPE”.
xx
Mihai Eminescu n-a murit niciodată cu adevărat…

Şi nici definitiv. Măria-Sa poetul doar îşi doarme somnul lin, având la căpătâiul mormântului său încununat cu flori Teiul Sfânt! Ca dovadă, El nu uită să ne vegheze liniştea şi viaţa diurnă prin însăşi opera sa veşinic trează. Şi o face cu răbdar, în aşteptarea unor vremuri mult mai bune pentru ai fii şi mai bine înţelese înţeleptele sale gânduri. Cele şoptite, iar apoi scrise „cu ţăruza pe hârtie”, precum atât de frumos spune ardeleanul-maramureşan în câtecul său doinit. Nu de alta, dar îndelungata răbdare a poetului durează cam de prea multă vreme. Somnul său învăluindu-i trupul şi sufletul în zorii zilei de 15 iunie a anului 1889. De atunci şi până acum trecură, ca norii lungi pe şesuri, 137 de ani. Ceea ce însemnă mult prea multă aşteptare în speranţa ivirii înţelepciunii noastre de a ne avea ca buni şi vrednici de omenie fraţi. Astfel că n-avem decât să tragem nădejdea că cel mai apropiat şi nimerit prilej, pentru un astfel de firesc gest patriotic, să fie Sărbătoarea Naţională a Românie de sâmbătă şi duminică, 1 şi 2 Decembrie 2018. Mai ales că se aşteaptă ca ea să aducă bucuria generalizată a Centenarului Unirii Celei Mari de la Alba Iulia!

Sibiu,  11 iunie 2018

Ioan Vulcan-AGNITEANUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *