◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

O conștiință pe nume Paul Goma

În aceste zile triste, de pandemie universală, la Paris s-a stins una dintre cele mai importante personalități pe care le-a dat vreodată pământul Basarabiei: Paul Goma.

Un mare scriitor. O mare conștiință. Un mare basarabean.

A fost, atunci când pământul nașterii sale traversa momente grele, alături de noi. I-am simțit bătaia de inimă, ne-a susținut, ne-a încurajat.

Îi voi rămâne recunoscător pentru faptul că la sfârșitul lui martie 2007, atunci când am fost reținut de către oamenii lui Voronin și amenințat cu închisoarea, datorită intervenției ferme a lui Paul Goma au putut fi anihilate niște planuri ale puterii comuniste de la Chișinău în privința umilei mele persoane.

Cu doi ani mai devreme, în 2005, în contextul obținerii de către V. Voronin al celui de-al doilea mandat de președinte al republicii și pe fundalul trădării lui Iurie Roșca, cel care s-a dus cu tot cu formațiune în tabăra adversarilor neamului românesc, un grup de intelectuali – Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Andrei Vartic, Ion Ungureanu, Alexandru Moșanu, Sergiu Chircă, Dumitru Matcovschi, Gheorghe Ghidirim, Anatol Codru, Vasile Micu, Ion Buga, Anatol Ciobanu, Ion Costaș, Anatol Petrencu, Valeriu Dulgheru, Mihai Patraș, Alecu Reniță, Aurelian Silvestru, Anatol Vidrașcu, Ion Melniciuc, Aurel Saulea ș.a. – au creat Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova, asociație neguvernamentală de cultură și drept, la care au aderat în câteva luni peste 100 000 de persoane și circa 150 de organizații neguvernamentale.

Una din acțiunile importante ale FDRM a fost depunerea Cererii de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, din partea societății civile, cu peste 200 000 de semnături.

Imediat au urmat o serie de atacuri turbate contra Forului Democrat al Românilor, declanșate de „artileria” de presă a lui Voronin pe de o parte, iar pe de alta  – de agenți deghizați în haine naționale, ca Iurie Roșca, Ilie Bratu și alții, care aveau un scop comun – să-l distrugă, lovind în liderii lui.

Ministerul Justiției refuza nemotivat să-l înregistreze.

Abia când diaspora românească a internaționalizat cazul, și a intervenit Administrația de Stat a SUA, Forul a intrat în legalitate.  („Vezi și articolul „Să fi intervenit președintele Bush ca să fie înregistrat Forul Democrat al Românilor din Moldova?”, în LA din 10 noiembrie 2005).

Dar vânătoarea contra Forului va continua. Din 2007 și până în 2009 mi s-au deschis circa 10 dosare penale „de subminare a statalității”, toate instrumentate de procurorul municipiului Chișinău Oleg Malai. Acesta, într-un moment de sinceritate mi-a spus: „Aceștia nu mai știu ce să inventeze”, sugerându-mi că nu Domnia Sa, ci alții căutau disperat motive pentru a interzice existența Forului.

La 25 martie 2007, zi de duminică, Forul Democrat al Românilor din Moldova organizase la Casa Scriitorilor o mare manifestare dedicată aniversării a 89-a de la Unirea Basarabiei cu România.

La acțiune a participat multă lume. Sala de Festivități a Uniunii Scriitorilor era arhiplină.

Grupuri de tineri îl felicita, la intrare, pe fiecare participant, îi prindea câte un însemn tricolor la piept și îi înmâna câte o garoafă.

La sfârșit, am propus tuturor celor prezenți să mergem la monumentul lui Ștefan cel Mare ca să depună fiecare floarea dăruită.

Dar imediat după depunerea de flori am fost reținut de către un grup de polițiști care ne aștepta la monument.

De ce? Pentru că nu aveam autorizarea Primăriei pentru depunere de flori, în acest sens trebuia să înaintăm cu 15 zile mai devreme o cerere la Primăria (comunistă de atunci) a municipiului Chișinău.

Șeful poliției din sectorul Buiucani Radion Budeanu, unde am fost condus de către oamenii legii mi-a cerut să scriu amănunțit într-o explicație despre toate acțiunile mele contra statului pe care le-am organizat la Casa Scriitorilor. Am menționat că a serba ziua de 27 martie nu e o infracțiune, iar copiii participanți la manifestare, ca și tinerii, ca și oamenii de diverse vârste, nu pot fi infractori.

Budeanu a citit foarte atent „explicația” mea și, fiind un polițist cu suficientă experiență, a exclamat:

„Eu lucrez de 20 de ani în poliție și încă n-am întâlnit niciun infractor care să recunoască a fi făcut infracțiunea și niciun hoț care să spună că a furat”.

Am zăbovit în sediul cu ușile încuiate ale sectorului de poliție Buiucani mai bine de patru ore, comisarul Radion Budeanu și un gradat pe numele lui V. Romanciuc, care instrumenta cazul, sugerând, cu comentariile lor cinice, că asta și nu alta, ar fi fost în acea zi „crima” cea mai gravă care se comisese în Chișinău.

Mi s-a înmânat mandat de arestare, semnat de Budeanu și fiind urcat în duba poliției am fost condus la Judecătoria Sectorului Buiucani.

Am fost introdus în sala de judecată, ca un infractor, însoțit de șase polițiști și doi ofițeri de poliție îmbrăcați în civil.

Andrei Vartic așteptase în toată acea perioadă de timp la intrarea în sectorul de poliție, apoi a alergat din urma dubiței la judecătoria Buiucani, ca să reușească să facă mai multe fotografii cu acea cohortă de polițiști care făcuse coridor de la dubiță până la intrarea din spatele sediului Judecătoriei Buiucani, precum în jurul unui infractor periculos ca acesta să nu fugă.

Doamna judecătoare Ana Panov motivând că urmează să studieze dosarul, a fixat ședința de judecată pentru 29 martie, ora 14.00.

Cei opt polițiști s-au pomenit în derută.

Ofițerul V. Romanciuc, m-a anunțat: „Va trebui să vă reținem în camera de arest preventiv, până la ședința judiciară.”

Răspunsul meu a fost: „Mă veți putea reține abia după sentința judecătorului. Acum nu aveți niciun motiv.”

Romanciuc mi-a telefonat superiorului său Budeanu, i-a expus fraza mea și după ce a închis, m-a zâmbit complice: „Sper să nu fugiți între timp în România, și să vă prezentați benevol, fără să vină poliția după dumneavoastră la domiciliu, ca să vă însoțească la ședință”.

Am promis.

Andrei Vartic, alertat, mi-a spus că situația e mai mult decât gravă și îl va telefona imediat pe Paul Goma la Paris.

Paul Goma, după ce a primit fotografiile de la Andrei Vartic, a anunțat pentru a doua zi o conferință de presă, la care a invitat toată presa din capitala Franței, căreia urma să-i povestească de agoniile regimului comunist de la Chișinău.

Ambasada Republicii Moldova e alarmată. S-ar putea să iasă un scandal internațional: Goma trebuie oprit!

Cine o poate face?

Voronin îl telefonează, pe cine credeți?, pe Iurie Roșca.

Liderul PPCD îl contactează telefonic pe Paul Goma, încercând să-l convingă să anuleze conferința de presă, deoarece Dabija e „omul Moscovei” (aproape că lucrează la „Sputnik.md”, structură a FSB-ului rusesc, unde e  azi angajat fostul „patriot” Roșca), că „doi-trei ani de închisoare lui Dabija i-ar prinde bine” etc., etc.

Dar Paul Goma e de neclintit. Ba, mai mult, îl developează: „Cine te-a pus la cale să-mi suni? Nu cumva Putin, cu gura lui Voronin?” Și a închis. „Mi-i scârbă să discut cu leprele”, i-a spus marele basarabean lui Andrei Vartic.

Iată ce consemnează Paul Goma în „Jurnalul” său:

 

Miercuri, 28 martie 2007

transmiteri: A. Vartic: la Chișinău N. Dabija a fost „convocat”, frații Brega arestați – îmi trimite prin e-mail imaginea convocării:

pe după amiază un telefon surpriză: Iurie Roșca. Ce să facem, continuăm „programul editorial”? Că el e gata să-l reia…

L-am poftit întâi să explice tăcerea – bruscă, a lui – cale de patru ani: din 2003, când a devenit tovarăș cu Voronin. A protestat, dar românăchește: nu că bănuiala-acuzație a mea ar fi neadevărată, ci… că nu știu eu cum stau treburile acolo.

L-am întrebat de ce a fost arestat Dabija? Roșca a luat foc, l-a făcut pe Dabija în toate felurile, dar mai ales „spion al Moscovei” – și, tot românește: nu a negat arestarea lui Dabija, ci m-a întrebat: de unde știu? Simțind că asta îl durea, i-am spus: peste câteva ore merg la o întrunire cu studenții, masteranzii, doctoranzii de la Paris, unde va fi aniversată Unirea din 1918 și acolo vor fi anunțate arestările (și ale fraților Brega) – la Dabija ilustrată cu imaginea convocării. De aici a început prietenul meu Roșca a… tăcea. După câteva astfel de pauze l-am scos eu din  groapa cu furnici, propunându-i să ne oprim aici cu „discuția”, să ne dăm 2-3 zile de reflecție; după care, dacă el are ceva de comunicat, să-mi retelefoneze. A fost de acord.

După care a început, în familie, frământarea, în căutarea dezlegării enigmei: de ce îmi telefonase Roșca după patru ani de tăcere… răsunătoare? Ana și cu mine am presupus: Voroninoviștii aflaseră că știrea arestării lui Dabija se răspândise în Occident și îl însărcinaseră pe el, pe Roșca să, continue rolul de Iuda: să-i telefoneze la Paris prietenului său Goma – cu aerul că abia alaltăieri vorbiseră – să-l amețească cu promisiunea de continuare a editării cărților (singurul punct unde Goma e sensibil-sensibilizabil) și să afle ce anume se știe – dar să nege că s-ar fi întâmplat una ca asta! După ce i-am repetat că avem imaginile convocării, cu data, ștampila, semnătura emitentului… Roșca – prietenul meu de acum patru ani a abandonat negațiile… […]

…Voronin și Roșca, iaca au înnebunit, fiindcă simt că le vine sfârșitul. Probabil criza este motivată și de decizia Senatului SUA de a primi Ucraina și Georgia în NATO. Asta le ia toate apele aici, în Basarabia. Mâine, la 11.00 dăm o conferință de presă. Să vedem ce mai iese. Tare îmi place să lupt cu aceste lepre.

Joi, 29 martie 2007

Vartic îmi dă o veste bună:

„Am făcut azi o gălăgie diplomatică și mediatică infernală la Chișinău, așa că procesul  care s-a început la 14.00 și s-a terminat la 16.00 am reușit să-l câștigăm. Dosarul lui Dabija a fost clasat din lipsă de probe”.

Conferința de presă, organizată de Paul Goma în capitala Franței, la care participase, neinvitată, și ambasada Republicii Moldova, are ecouri deosebite – despre ea, dar de fapt despre regimul Voronin, scrie toată presa franceză.

La procesul din 29 martie depuseseră mărturii doi acuzatori care afirmaseră că la manifestarea de la Uniunea Scriitorilor am vorbit contra statului, că am condus mulțimile care purtau drapele de-ale României și Uniunii Europene, la monumentul lui Ștefan cel Mare, că peste 600 de persoane au depus flori „fără a avea autorizație”. Ambii se prezintă, când judecătoarea Panov îi întreabă locul unde lucrează și funcția, că sunt ofițeri ai Ministerului Securității Naționale.

Nici într-o țară din lume angajații structurilor de securitate nu au dreptul să fie martori, cu atât mai mult acuzatori, în procese cu subiecte atât de sensibile, și doar la noi acest lucru devenise posibil.

Avocații Petru Munteanu și Nicolae Roșca, martorii – Anatol Petrencu, Andrei Vartic, Ion Fiodorov au fost la înălțime.

După ore de deliberări tensionate, judecătoarea Ana Panov a clasat dosarul „din lipsă de probe”.

Abia mai târziu am aflat că doamnei judecătoare i s-au creat probleme grave, ei telefonându-i chiar președintele statului care a apostrofat-o: „De ce nu i-ați dat lui Dabija măcar trei zile de arest?!” Răspunsul onestei judecătoare a fost: „Nu cred că dumneavoastră ați fi dorit un scandal internațional, Dabija e și membru de onoare al Academiei Române…”.

Judecătoarea i-a dat astfel de înțeles bătrânului dictator că afară de Paul Goma, ar fi intervenit atunci și Academia Română.

De ce trei zile de arest? mă întrebam. Ne-ar fi temperat ele zelul? Ar fi oprit acestea activitățile Forului Democrat al Românilor? Un prieten, cunoscător al voroniniștilor învechiți în rele, m-a dumirit: „Te țin într-o celulă și te radiază trei zile, le e suficient”.

La un Congres al Românilor de Pretutindeni Victor Crăciun, a rostit de la microfon ceea ce-i mărturisise într-un moment de sinceritate Petru Lucinschi, căruia, pe când se aflase în fruntea statului, i se sugerase (de unde? Cine ar fi putut să-i dea ordine președintelui statului?) de „a fi suprimat N. Dabija”, iar dânsul a refuzat categoric. Iată însă că V. Voronin, capabil de orice trăsnaie, dovadă fiind crimele soldate la 7 aprilie 2009 cu morți și răniți, căzuse de acord.

În același an, peste câteva luni de zile, am avut un accident la Țipova, cu mai multe luni de spitalizare. Andrei Vartic mă convingea că n-a fost o întâmplare. Nu știu. Dar marele basarabean Paul Goma nu ne fusese atunci în preajmă, din păcate, ca să mă mai apere o dată.

Consângeanul nostru de la Mana a fost o lecție nesfârșită de devotament, de bărbăție, de dragoste de Basarabia.

Așa l-au cunoscut timpurile în care a trăit și așa îl vor cunoaște și cele prin care operele sale îi vor purta numele fără să obosească.

 

 Nicolae DABIJA / UZPR Chișinău

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Poetul Nicolae Dabija: „Am împins începuturile poeziei româneşti cu circa 250 de ani”

 

17:20 / 05.05.2020 Categorie: Cultură

Chișinău, 5 mai. /MOLDPRES/. Interviu acordat în exclusivitate pentru Agenția Informațională de Stat MOLDPRES de către poetul, prozatorul și publicistul Nicolae Dabija, deținător al „Ordinului Republicii”, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, laureat al Premiului Național și al mai multor premii internaționale.

Moldpres: – Stimate Domnule Nicolae Dabija, cum luptați cu pandemia?

N.D. – Lupt cu pandemia, scriind…

M.: – Ce ați reușit în această perioadă de timp, cât ați stat acasă?

N.D. – În sfârșit am avut acum timp să cercetez mai atent niște conspecte de ale mele mai vechi făcute în vara anului 1985 în arhive din Moscova, Sankt Petesburg și Kiev, care conțin notițe făcute după manuscrise și cărți vechi românești din secolele XIV-XVIII (fondurile A. Iațimirski, V. Undolski, E. Barsov, P. Șciukin, M. Pogodin, P. Sârcu etc.) necercetate și, cele mai multe, nesistematizate până în prezent.

Sunt mai mult de 40 de autori români necunoscuți în România, pe care, chiar dacă au scris în slavonă, greacă, latină, sârbă, rusa veche, poloneză, turca otomană, etc., literatura română are datoria să și-i recupereze, creațiile acestora aparținându-i pe drept. Așa cum procedează rușii, bulgarii, turcii, italienii, ucrainenii etc. cu consângenii lor care, în veacuri trecute, au scris în alte limbi. Astfel, am împins începuturile literaturii române cu peste 250 de ani mai devreme. Și dacă toate antologiile românești de poezie încep cu un poem de-al lui Varlaam din 1643, acest florilegiu are filă de început anul 1399, cu câteva „Pripeale” scrise în slavonă, aparținând lui Filotei, logofătul lui Mircea cel Bătrân, continuă cu Grigore Țamblac autor al lucrării „Mucenicia sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă”, scrisă în 1402, cu poetul Chiprian, primul egumen al Mănăstirii Căpriana (astfel mănăstirii ar trebui să i se spună Chipriana), care în anul 1435 a compus „Versuri despre sfântul Varvar”, poem ce se află azi la Biblioteca Academiei de Științe a Rusiei din Sankt-Petersburg, cu Teodosie de la Neamțu cu un poem în slavonă „Cuvânt de laudă lui Ioan cel Nou de la Cetatea Albă” din 1534, descoperit în secția de manuscrise a Bibliotecii Naționale a Federației Ruse.

M.: – Și ce-ați mai găsit în arhive?

N.D. – Tot la Sankt-Petersburg se află un manuscris de cântece compuse în slavonă și greacă la 1511 de către Eustatie Protopsaltul de la Putna. Un alt manuscris de al lui Eustatie, tot din 1511, se află în secția de manuscrise a Muzeului Istoric de Stat din Moscova. Am tradus poemul „Sfântul Ioan cel Nou de la Cetatea Albă”, alcătuit de Eustatie, psaltul care a condus corul la înmormântarea lui Ștefan cel Mare în 1504.

Tot la Muzeul Istoric de Stat din Moscova am răsfoit câteva zeci de cărți-manuscrise care conțin cântece„putnene”. M-am referit și cu alte ocazii la Școala de Muzică de la Putna, celebră în toată Europa ortodoxă, unde au activat mari compozitori și autori de texte ca Domețian Vlahul, Teodosie Zatica, Protopsaltul Paisie, Starețul Iosaf, Protopsaltul Antonie, Petorul Lucaci (născut în Costeștii Basarabiei) etc. Aceștia au compus și texte, în slavonă și greacă. 

Școala de la Putna, inaugurată de domnitorul Ștefan cel Mare, era cunoscută în lumea ortodoxă, de vreme ce s-au păstrat scrisori adresate domnitorilor Moldovei, prin care sunt rugați ca aceștia să admită să învețe în cadrul ei cântarea bisericească, elevi sosiți din Lvov, Târgoviște, Brașov și alte orașe.

M.: – Care din autorii traduși v-au intrigat cel mai mult cu biografiile lor?

  1. D.: – Desigur Despot Vodă, domnitor al Moldovei între 1561 și 1563. Acesta și-a scris poemele în limba latină și a fost poet-laureat al împăratului Germaniei, Spaniei și Americii Latine Carol Quintul. La Suceava el s-a înconjurat de poeți de curte, Johan Sommer a scris 15 elegii despre domnia acestuia, iar Christianus Schesaeus – o epopee, tradusă în limba latină doar parțial.

Antologia de poezie veche la care lucrez va apărea la o editură din Iași, sper pe parcursul acestui an.

M: – Ce a făcut în aceste zile poezia și proza Domniei Voastre?

N.D. – Recent mi-a apărut o carte de proză intitulată „Prima dragoste e totdeauna ultima”.  Iar împreună cu editorul Ion Bargan, am pregătit un volum de poezie, aforisme și desene, care urmează să apară la Editura „Betseller”.

M.: – Mulțumesc pentru interviu.

 

Scriitorul Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948 în satul Codreni, raionul Cimișlia. În 1972 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. În 1975 a debutat cu volumul de versuri „Ochiul al treilea”, urmat de cărțile de poezie „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămașă”, „Lacrima care vede”, „Oul de piatră”, „Cerul lăuntric”, „Tăceri asurzitoare”, „Mierla domestică”, „Fotograful de fulgere”, „Maraton printre gloanțe”, „Palmi de dragoste” ș.a.

Este membru corespondent al Academiei de Științe a Republicii Moldova, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere (L’Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres – ALESAL) cu sediul la Paris, Membru al Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg (Austria), laureat al Premiului Național și al mai multor prestigioase premii internaționale.

 

Nicolae ROIBU,

MOLDPRES

 

 

 

Două imagini din Cartea de cântece a lui Eustatie Protopsaltul de la Putna de la Muzeul Istoric de Stat din Moscova.

Pagina din stânga inserează un cântec de-al lui Eustatie, iar cea din dreapta – o criptogramă care conține numele autorului cărții și anul (1511) când a fost scrisă.

 

Sfântul Ioan cel Nou de la Cetatea Albă, primul sfânt român, ale cărei moaște au fost aduse de Alexandru cel Bun la Suceava – eroul primelor scrieri românești.

Imaginea Sfântului Ioan cel Nou (pe fundalul Cetății Albe din secolul XIV, când a fost martirizat) din „Cazania” lui Varlaam, care include în traducere românească lucrarea hagiografică „Sfântul Ioan cel Nou” de Grigore Țamblac scrisă în 1402.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Învățăturile unui

părinte

 

Prima mea amintire-i Dumnezeu. Apoi, dincolo de toate cerurile Lui, mi te-a arătat pe tine și mi-a spus: Iată, el va semăna lumină-n inima ta! Și atunci mi-ai umplut existența cu lumină. M-ai învățat să văd nevăzutul și să mă bucur de fiecare primăvară. Mi-ai bandajat inima de fiecare dată când aceasta se umplea de spini și de cuie. Iar când observai că nu mai suport tristețea, mă ascundeai în sufletul tău, ca s-o poți purta în locul meu. M-ai învățat că adevărata bunătate nu-i decât în preajma lui Dumnezeu și-i arma cea mai puternică pe care o are un om. Și fără credință suntem nimic. M-ai învățat să mă gândesc la nemurirea poemelor și cărților care urmează a fi scrise. Atenționându-mă că poeții pot muri și-ntr-o singură zi, de multe ori. M-ai lăsat să greșesc, ca apoi să mă mângâi. Să fiu eu însămi  și să nu uit niciodată drumul spre casă și de cei care nădăjduiesc în ajutor. Dar, și înainte de a judeca vreo întâmplare sau vreun om, să mă judec mai întâi pe mine. Și să nu cântăresc niciodată durerile nimănui. Pentru că fiecare dintre noi își consideră durerea lui – a fi cea mai mare. M-ai învățat că toate lucrurile pot înmuguri, doar să credem în ele. Și că fără iubire,  un om nu-i capabil să fie fericit. Pentru că și-o singură clipă de iubire, dacă știm s-o păstrăm în interiorul nostru, aceasta poate anihila toate celelalte clipe în care am fost nefericiți. M-ai învățat să nu urăsc, pentru că ținând în sufletul meu acest sentiment, cu el aș frânge aripile îngerului meu, și acesta, de tristețe s-ar topi în umbra mea ca o lacrimă. Iar la nunta mea, mi-ai poruncit să fiu fericită și când vor țipa în mine deznădejdi, să nu uit că numai Dumnezeu îmi poate umple sufletul de speranță. Și doar rugându-mă voi putea deosebi binele de rău. M-ai învățat să-i iert și pe cei care nu iartă și să-mi cer iertare și pentru greșelile lor. Și de câte ori m-am simțit învinsă… numai tu m-ai întrebat ce mă doare. Ca și atunci în copilăria mea când m-am împiedicat și m-am lovit pentru prima dată. Și acum, îmi amintești în fiecare zi că nu sunt singură. Și nu voi fi niciodată. Doar să nu-mi împietresc inima și să iubesc. Pentru că atunci când voi uita de iubire, voi muri întâia oară!

Doina DABIJA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *