În urmă cu 126 de ani, la 12 mai 1894, în ziarul francez „La Justice”, a apărut articolul Lupta raselor semnat de Georges Clemenceau, în care, după ce face un istoric al luptei de eliberare naţională a românilor din Transilvania, se pune chezaş pentru adevărul luptei lor.
Georges Clemenceau (1841–1929) a fost un om politic şi ziarist francez, prim-ministru (1906–1909, 1917–1920), preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919–1920) şi unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles.
„Student revoluţionar, primar al arondismentului Montmartre, deputat de stânga, apărător al comunarzilor, fondator al mai multor publicaţii de la mijlocul secolului al XIX-lea, anticolonialist, părtinitor al căpitanului Dreyfus, anticlerical vehement, prim-ministru, ministru al Afacerilor Interne, supranumit «Le Tigre» şi «Le Père la Victoire», negociator al Tratatului de la Versailles, scriitor, prieten şi mecena al lui Claude Monet şi colindător neobosit al Americilor, Georges Benjamin Clemenceau nu a fost doar un personaj istoric, ci una dintre cele mai controversate personalităţi ale secolului trecut. Mai mult decât atât, când vorbeşti despre acest neobosit maratonist al istoriei nu poţi să nu aminteşti de scriitorul, criticul de artă, posesor al celei mai impresionante colecţii de kôgô din lume (adăpostite astăzi de celebrul Musée Clemenceau din Paris), acele mici vase umplute cu substanţe aromatice arse în timpul ceremoniei ceaiului. Clemenceau era fără doar şi poate un estet. En bref, un estet budist prin opţiune, «descendent» al lui Alexandru cel Mare, fascinat de arta japoneză. Un devorator dinamic şi contrastant, retras spre senectute în «azilul inviolabil al emoţiilor», aşa cum scria în testamentul său literar şi spiritual. […]
Ceea ce face din textul Oanei Maria Cajal [Ultimul pact, n.n.]un text de excepţie este perspectiva din care a ales să reveleze colecţia de sentimente agonisită de un personaj care la prima vedere ar putea părea obtuz sufleteşte. Devotat principiului libertăţii conjugale, după care îşi instituise viaţa amoroasă, Clemenceau era un aventurier. După o căsătorie ratată din pricina infidelităţii lui, Le Tigre alege celibatul. Un celibat multicolor, care însă nu i-a adus iubirea, ci doar amorul. După mai multe escapade sau, mai bine zis, derapaje amoroase, destinul îi aduce în cale iubirea. O iubire la senectute căci în anul 1923, când apare în viaţa sa Marguerite Baldensperger, Clemenceau avea 80 de ani. Dar iubirea trece peste barierele vârstei şi iată că această întâlnire, petrecută între doi oameni a căror vârstă se află la o distanţă de 40 de ani, capătă atributele unui pact amoros. «Mettez votre main dans la mienne. Voilà, je vous aiderai à vivre et vous m’aiderez à mourir. Tel est notre pacte. Embrassons-nous», aşa scria chiar el în jurnalul său intim. O scrisoare a unui îndrăgostit, în care mitul insensibilităţii se destramă prin cuvintele pe care i le scrie iubitei sale.” – Fragmente din cronica de teatru radiofonic Tandrul Clemenceau de Cristina Chrivasie, 3 decembrie 2014.