” Eu cred că veșnicia s-a născut la sat”

Din cerul Veșniciei luminat de zâmbetul soarelui Tinereții veșnice te-ai coborât în lume tu, Prințesă a vieții pământești, cu rochia de gală desprinsă din patria gingășiei florilor. Pe leagănul tău, alintat de-un vânt șăgalnic, s-a așezat Măreția florilor de cais, măr și cireș cucerită de albinuțele miraculoase ale Reînvierii.Prin grădinile pline de farmecele  satului focurile alungă înfumurate năluci răutăcioase.Semințe se reîntoc în pământul reavăn și miraculos. Plugul ruginit de moleșeala Iernii despică trupul holdei întru reînvierea respirațiilor nevăzute ale semințelor de porumb și floarea-soarelui adormite-n culcușul hambarelor pline cu păianjeni.

Găinile cotcodăcesc victorioase din cuibarul blagoslovit c-un ou.Cocoșii cântă cu ochii crispați stârniți de marea minune nestrivită.Copii se-ascund în paradisul coroanei înflorite a vișinului sălbatic uitat pe-o coamă de deal.Sudoarea frunților arămii adapă răsadurile de roșii și-ardei. Bunicul scrutează cerul Amintirilor brăzdat de rândunici însetate de libertatea zborului.Miresele zâmbesc cucerite de sărutările privirilor galeșe înflorite în ochii feciorilor îmbrăcați în straiele de nuntă ale Primăverii Renașterii Iubirii.

Peste clăile de fân poposește blândețea căldurii de vară.Cuptorul pufăie de parc-ar fuma din pipă tutun virgin. Porumbei tulbură oceanul clătinat al Arșiței. Copii nevinovați stârnesc colbul uliței străjuită de șanțurile urzicilor, șubrezite de șuvoaiele ultimei ploi despletită de vânt. Cu ochii ațintiți spre cerul albastru, tulburat de-o pană de nor,scriam scrisori Primei Iubiri născută dintr-un sărut desprins din Raiul pământean înveselit de ciripitul vrăbiilor bătrâne.

Dangătul clopotului sfințit vestește bucuriile amiezii pline cu vin roșu, cozonaci și pâine caldă zămislite de mâinile mamei.Pisica doarme lăbărțată pe-o blană de oaie,fermecată de parfumul divin,la umbra salcâmilor îmbrăcați în ciorchini înlăcrimați de flori. Bâtrâna Înserare strecoară laptele dulce în oale de lut ars.Soarele s-a pitit după cireșul grădinii poleit de Asfințit. Caii înspumați se-ntorc în grajduri pline de miresmele dăruite de Fânul câmpiei sălbatice.

Lumina Lămpii cu petrol agățată de grinda din stejar se stinge-n praful ruginiu al serii.Visele de copil pâlpâie toropite de glasul  plin de poveste al bunicii.Prin ochiul de fereastră mângâiat de stele se strecoară razele sfioase pe podelele de fag ca niște zâne coborâte din castele pline de mistere spânzurate de secera de aur a Întunericului prăfuită de comete. E-atâta liniște printre crengile pline de spaime ale nucului bătrân,Doar un greiere tulbură blândețea picotelilor din grajdurile aburite.

Pe paturile cu paie de grâu s-au așternut bucuriile copilăriei și nemuritoarele povești bătrânești din vremea războiului.Cărțile de aventuri dorm ca niște pisici pe masa cea mare răsfățate de tic-tacul ceasornicului cu breton ruginit.Rugăciunea de seară străjuiește picioarele patului. Flăcările din sobă evadează prin crăpătura plitei să se joace ca niște zmei prietenoși și zeloși pe trupul peretelui albit de varul stins.Îngeri nevăzuți șoptesc cu blândețe: Noapte bună, suflet de copil slobozit în lume din Raiul Marelui Anonim.

Dumitru Țimerman/ UZPR

 

 

 

 

 

 

 

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.