„Priviri indiscrete în bucătăria presei” de Corneliu Cârlan

Descoperiri în curtea interioară
Tot mai frecvent, condeie cunoscute decenii la rând din pagini de gazetă ies în față pentru a ne istorisi din devenirea profesională. Cărțile lor se dovedesc de o instructivă și grăitoare utilitate dacă le privim ceea ce sunt: pagini autentice din istoria presei românești din ultima jumătate de veac.
Este și cazul domnului Corneliu Cârlan, ajuns în redacția celui mai important cotidian al trecutelor vremi, fracturând cu voia sa un destin care se anunța, oricum, promițător. Se pregătise amar de ani în amfiteatrele impunătoarei școli românești de economie și finanțe din Piața Romană și era gata să apuce pe cărările nervoase, dar ambițioase ale economiei naționale, dominată de dorința atingerii unor ținte deloc obișnuite pe la noi. Dar surpriza s-a ivit de unde te așteptai mai puțin: notele anilor de facultate l-au scos în calea celor doritori să renuveleze garnitura de gazetari, unii din ei merituoși în alimentarea pentru citit a ziarelor vremii, dar pe motive de vârstă, și nu numai, băteau în retragere. Investiția în acest domeniu se dorea fructificabilă și de durată. Așa s-a încetățenit obiceiul redacțiilor de a pune ochii pe cei situați în fruntea clasamentelor școlare, purtători de ioni pozitivi în registre de cât mai largă deschidere.
„Scânteia” acelor ani ieșea de sub tipar ca ziar sută la sută scris pentru cititorii săi de la orașe și sate. Rămăseseră mult în urmă zilele când călca pe știute ulicioare în pas de pelerin imaginat în bătăile orelor dictate de Turnul Spaski. Dispăruse editorialul „Pravdei” trimis spre buchisit cititorilor de limba română, textul integral al cuvântărilor ținute la ONU de Andrei Ianuarevici Vâșinski, bine cunoscut nouă de pe când funcționa ca un fel de Guvernator pentru România, dezlegat prin urmare să bată cu pumnul în masă mai marilor de la București care înțelegeau mai greu un adevăr istoric: lumina vine de la Răsărit…
La ora la care Corneliu Cârlan pășea în Casa Scânteii ziarul putea fi citit cu interes. Sigur, articolul ideologic era nelipsit. Dar întinse suprafețe din paginile cotidianului ofereau spre lectură articole scrise în căutarea cititorului autentic, așteptat cu teme din varii domenii de interes – economie, cultură, artă, educație civică, învățământ, actualitate externă. Venirea în redacție a noilor aspiranți la gloria publicistică aducea, conform așteptărilor, un plus de prospețime, vigoare, diversitate. Sigur, nimeni nu pretinde că din fiecare a ieșit un Geo Bogza, zeul neîncoronat al scrisului românesc de zeci de an. Dar asta n-a împiedicat pe nimeni să se considere un aspirant la platourile înalte ale publicisticii. Prin unii din ei „Scânteia” a continuat să galopeze spre cititori în termeni de reciprocă încredere.
Redacția era o vatră de repetate erupții pe centimetru pătrat și secundă. Asta și pentru că, trebuie s-o spunem, conducerea ziarului practica o strategie de invidiat în chemarea sub arme a unor intelectuali de marcă, în stare să caligrafieze tematici de actualitate, să elaboreze cicluri educative de deosebită atractivitate. Cântărea, în această direcție, echipa de conducere, pregătită să confere puncte de referință adecvate, să inoculeze atractivitate și spectaculozitate în dialogul antamat cu cititorul de pe diverse paliere sociale. În epocă era redactor șef un nume de autoritate în existența presei noastre – Dumitru Popescu. Se exprimase în calitate de comandant de front în presa de tineret și la agenția națională de presă. Adevărata măsură de autoritate, de organizator impecabil, de om de idei și de gazetar de vârf s-a consumat în acei ani. Avea alături adjuncți pe măsură: Constantin Mitea, Gheorghe Badrus, Ion Cumpănașu, Nicolae Corbu, Anghel Paraschiv, Valeriu Râpeanu. În diferite etape, au făcut parte din conducere Nestor Ignat, Alexandru Ionescu, Valeriu Pop, Ion Bucheru, Mircea Angelescu, Virgil Dănciulescu, Nicolae Dragoș, Ion Mitran.
Redacția „Scânteii” a fost privită întotdeauna drept un modul de studiat. Și de conspectat. Au lucrat în birourile sale, fără a se fi intersectat în disputa diurnă pentru cuadrați: Ioan Grigorescu, Vasile Nicorovici, Nicuță Tănase, Sergiu Fărcășan, George Radu Chirovici, Ștefan Zidăriță, Ilie Purcaru, Mihai Caranfil, Dionisie Șincan, Gh. Atanasiu, Dan Hăulică, George Banu, Ion Popescu Bogdănești, Mihai Florea, N.S. Stănescu, Mircea Horia Simionescu.
Corneliu Cârlan intra în acest detașament de elită pe când cronicile culturale erau semnate de Constantin Stănescu, Natalia Stancu, Smaranda Oțeanu, Marina Preutu. La ARO – pentru cine nu își mai amintește, aceasta era Secția care îi găzduia pe autorii de anchete, reportaje, opinii – erau în nerv Victor Vântu, Paul Diaconescu, Ilie Tănăsache. Problematica socială îi avea ca protagoniști pe Sergiu Andon, Gheorghe Mitroi, Mihai Ionescu, Constantin Priescu. În coloanele rezervate analizelor evenimentului extern semnau Romulus Căplescu, Dumitru Tinu, Gheorghe Cercelescu, Liviu Rodescu, Nicolae Plopeanu, Ambrozie Munteanu, Valentin Păunescu, Vasile Oros, Petre Stăncescu, Radu Bogdan, Viorel Popescu, Al. Câmpeanu, Laurențiu Duță, Nicolae N. Lupu.
Secția Economică clocotea sub pașii noilor veniți. Principalul desant venea dinspre ASE (dar nu numai). O explicație putea fi descifrată: desfășurătorul curricular din facultățile sale permitea o așezare pe un mare număr de meridiane și paralele din realitatea economică la zi – organizare, investiții, comerț exterior. Vor performa, după adaptare rapidă, Viorel Sălăgean, Ioan Erhan, Cristian Antonescu, Ion Teodor, Dan Constantin, Ilie Ștefan. Corneliu Cârlan n-a făcut excepție de la regulă.
Cartea de față, precum spune, este rezultatul scotocirii prin sertare, unde în deplină neorânduială, păstrăm fiecare din noi urme ale producției proprii din vremuri mult trecute. Sunt de observat opțiunile sale definitorii. Pe deoparte, sunt creionări fulgurante ale mediului înconjurător, locație, atmosferă, preocupări. Sunt semnele particularizatoare ale unor strădanii care juxtapun zile, nopți, înserări și iviri de zori din legătura cu cotidianul tutelar, respectiv, în scoaterea unor periodice după 1989. Repet, mi se par acestea toate elemente ce definesc mai degrabă cadrul general, coordonatele de ansamblu. Produsul esențial al respectivelor pagini îl constituie experiența de teren, contactul cu realitatea, perceput de fiecare în felul său. Selecția autorului ne ajută să scanăm aspecte realmente interesante ale comportamentului – impus sau liber ales – în contact direct cu faptul zilei. Fac parte din experiența nemijlocită a unui gazetar pătimaș, stăruitor în convingerea că un lucru trebuie făcut într-un singur fel: bine. Atenție la aceste pagini de viață, tineri gazetari!
Surpriza pentru mine unul rămâne de căutat în capitolele de mare interes care privesc aspectele de teoria presei incluse în carte. Poate și unde eu însumi am rupt grămadă de timp pentru a desluși câte ceva din secretele teoretice ale unei profesii pentru care nu ne-a instruit cineva anume. Nici eu și nici Corneliu Cârlan nu am urmat o școală de gazetărie. Am căutat întâi a pune pe hârtie din fragmentele de viață ieșite în cale. Setea de istorie a presei a venit ca o necesitate de a ști tu, mai mult tu, cel din interior, în comparație cu interlocutorul accidental. Gustul pentru teoria presei a venit, sigur, mai târziu. Corneliu Cârlan ne face o demonstrație în toată regula că orice subiect drag ție, fie și ignorat o vreme, îți poate fi de folos doar decriptându-l cu răbdare. Sunt de toată lauda întârzierile sale în secretele, cândva neștiute, din tranșeele informației. Pentru că, nu-i așa, ce-ar însemna informația fără comunicație? Sau comunicarea fără informație?
Rămân în admirația celor care la un moment dat al vieții profesionale își găsesc timp să se autobuzunărească în beneficiul nostru, al celorlalți. Cartea de presă reprezintă un bun de inventar pus la dispoziția intelectualilor din preajmă. Dar mai ales a celor trecuți la rându-le prin ciur și prin dârmon în ograda presei.

Neagu Udroiu

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.