Deficienţe ale agriculturii româneşti

Cu mare bucurie în suflet am  constatat că în sfârşit sunt promovate în România, cu vehemenţă, produsele agricole româneşti. Au trecut atâţia şi atâţia ani de la distrugerea unor idei productive pentru eficienţa agriculturii româneşti, numai şi numai pentru că acestea au fost gândite de unii ingineri agronomi „luminaţi” din regimul trecut. Unii cârcotaşi au confundat, „mai pe faţă, mai pe dos”, profesionalismul din agriculură cu ideea de socialism sau comunism. În zilele noastre democratice, pline de scandaluri politice, s-a constatat, totuşi,  că „sistemele de irigaţii şi lucrările hidrotehnice” din agricultura românească, de ieri, au fost utile şi că acestea nu trebuiau distruse indirect de unii profitori după „Involuţia din Decembrie”.  

După reîmproprietărirea românilor cu pământ, foarte mulţi proprietari au astupat anumite canale de irigaţii existente „în zonele umede”, pentru a câştiga două-trei ari de pământ. Ulterior s-a dovedit că acest haos din agricultura românească a adus pierderi semnificative în ceea ce priveşte producţia agricolă, mai ales în vreme de secetă. Prostia şi „libertatea prost înţeleasă” i-au determinat pe unii să ia decizii pompieristice, chiar unilaterale, fără se se mai consulte cu specialiştii din domeniul agriculturii. Inginerii agronomi au fost ignoraţi sau „daţi la o parte”, iar proprietarii de terenuri au început, după anii 90, să practice o agricultură de subzistenţă specifică mediului evu, cu plugul tras de  cai sau vite.

În zilele noastre se încearcă o revigorare a agriculturii româneşti şi, parcă, se acordă o atenţie aparte întreprinzătorilor din mediul de afaceri agricol. Avem deja fermieri români foarte bine pregătiţi, care s-au dotat cu utilaje performante aduse din străinătate, iar veniturile din agricultură concurează cu cele din ţările dezvoltate, care au 1000 de ani de capitalism, pardon, Democraţie. Totuşi persistă unele anomalii, iar ideile şi soluţiile propuse de unii fermieri sunt implementate „în ritm de melc” de către decidenţii, care se ocupă de agricultură în Parlamentul României. Unii politicieni vin în teritoriu, iar fermierii spun: „Au venit ( Veni), au văzut (Vidi), iar interpuşii, nu mai fac nimic pentru a învinge (Vice) în lupta cu problemele existente în agricultura democratică!”. Unii fermieri, mai ales cei din: pomicultură, viticultură şi legumicultură, sunt de părere că subvenţiile alocate pentru un hectar ar trebui diferenţiate. Cheltuielile necesare şi munca depusă, în „sectoarele” amintite, sunt mult mai mari în comparaţie cu înfiinţarea, de exemplu, a culturilor de: grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui. 

O altă mare problemă din agricultura românească se referă la extinderea reţelelor electrice, atât de necesare pentru fermele aflate la câţiva kilometri de cea mai apropiată sursă de curent. Aceste extinderi se fac la ora actuală pe cheltuiala unor fermieri, iar unii renunţă pentru că nu au fonduri băneşti suficiente. Există fermieri, care mai folosesc energia eoliană şi panourile fotovoltaice, dar energia electrică este insuficientă, mai ales dacă fermierul respectiv ar dori să facă învestiţii serioase în ceea ce priveşte procesarea şi păstrarea pe timp de iarnă a fructelor şi legumelor indigene. Întreprinzătorii particulari din agricultură consideră că intervenţia statului în ceea ce priveşte extinderea reţelelor electrice ar fi extrem de benefică pentru fermieri, ( „Boală veche, moarte sigură!” ) dar mai ales noile investiţii „ar aduce bani în plus la bugetul consolidat al statului”. Un alt deziderat al fermierilor, care ar rezulta în urma extinderii reţelelor electrice, ar fi acela al procesării materiilor prime prin intermediul unor fabrici de conserve zonale. Fermierii ar putea avea un „ciclu de producţie închis” şi nu ar mai fi nevoiţi să exporte produsele agricole româneşti la diferiţi procesatori din străinătate, contra unor sume de bani modice.

Aşteptăm ziua în care românii vor consuma cu preponderenţă produse agricole româneşti, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări europene, de exemplu în: Franţa, Finlanda, Italia etc. Sperăm că marca MADE IN ROMÂNIA, care va purta în continuare „cu mândrie steagul românesc”, va fi preferată de majoritatea românilor, iar în acest fel vom asista la prosperitatea pe deplin a agriculturii româneşti. Consumul indigen şi implict veniturile fermierilor vor creşte, dar şi ale statului român. Până la urmă sperăm că vechiul proverb, „Dă-i Doamne românului, mintea de pe urmă !”, va redeştepta conştiinţa solidarităţii şi implicit a patriotismului local românesc.

Dumitru Țimerman / UZPR

 

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.