Iubirea e întâmplare unică în viața omului, mult așteptată și mult dorită și are nenumărate forme de manifestare. E revelație, e nebunie, e febra pe care ți-o dorești și de care nu mai vrei să te vindeci, pentru că îți transcende ființa și te poartă dincolo de tine. Pentru că este aspirație, este ideal al omului dintotdeauna și se înscrie în patrimoniul de noblețe al umanității. Istoria și literatura universală oferă atâtea exemple de cupluri celebre care au trăit cu patos acea stare ce sublimează ființa, riscându-și viața, murind ori provocând războaie, pentru ea: Tristan și Isolda, Romeo și Julieta- arhetipul la care se raportează cei mai mulți îndrăgostiți, Paris și Elena, Orfeu și Euridice, etc . Ele au constituit, secole la rând, modele pentru sute de generații.
Modernitatea în care trăim nu mai are nevoie de astfel de modele, iar sentimentul de dragoste, de emanație pură a două suflete care se caută și se găsesc, împlinind un destin, s-a demonetizat. Ca întreaga viață socială, pusă pe căpătuială, ahtiată de atingerea interesului material imediat. Un mare scriitor spunea că „ la ora actuală lumea aparține celor fără suflet!” O lume pragmatică, instinctuală, în care amoralitatea a devenit principiu de viață, iar sexul, scop în sine. Dragostea a devenit, pentru mulți, un sentiment desuet, iar cei care o mai caută, par niște ființe anacronice, decupate dintr-un film retro.Tinerii au în schimb la îndemână exemple de anti-modele, care mai de care mai grotești, rostogolite non-stop pe niște canale de televiziune aflate în goana nebunească după rating și bani și care deturnează firescul spre derizoriu și obscen, oferind privitorului o lume alienată, în deriziune, în ciuda sclipiciului de mucava, cu care atrag privirile. Ofertele pe Video- Chat,ori pe canalele cu filme pentru adulți sunt tot atâtea tentații irezistibile pentru foarte mulți tineri ori maturi, pericole iminente pentru cei fără discernământ ori fără experiență de viață, care nici n-au avut răgazul necesar să simtă chemarea tainică, atracția de suflet pentru o fată de vârsta lor ori pentru o femeie, posibilă parteneră de cuplu. Sunt capcane transformate în obsesii de cei săraci cu duhul ori cu o educație precară, care devin victime sigure, dornici de a trăi ei înșiși fantezii asemănătoare, confundând acele descărcări hormonale și dezinhibiții comportamentale cu naturalul și deschizând o prăpastie între suflet și simțire, asemănătoare cu o osândă. Imagini de desfășurări instinctuale, pentru care s-a creat o adevărată industrie prosperă, hrănită din naivitatea și curiozitatea morbidă a multora, regii de spectacole macabre ce nu au nimic în comun cu îndrăgostirea, acel tainic sentiment de atracție empatică, fac audiență, conferă credibilitate. Și dacă ar fi vorba doar de unii tineri. Surpriza vine atunci când cei ajunși la senectute, bărbați de la care te-ai aștepta la înțelepciune și detașare, cad în patimile destrăbălării, numite eufemistic, distracție.
O cunoștință, o doamnă respectabilă îmi povestea stupefiată despre întâmplarea trăită de ea după ce, sătulă de singurătate și dornică să-și găsească un partener compatibil, se înscrisese pe un site de matrimoniale.După mai multe încercări timide de a comunica cu bărbați ce păreau să caute același lucru, într-o zi a descoperit un tip prezentabil lașaptezeci și trei de ani,volubil, dispus să transfere comunicarea de pe site, pe telefon. Bărbatul și-a declinat identitatea, statutul social foarte bun , intenția de a cunoaște o femeie deosebită, fiind văduv.
- Totul părea promițător, îmi spune cunoștința mea, până în clipa când omul mi-a pus o întrebare abruptă:
- Dar ce știi să faci?
- Profesional ori… în bucătărie? a întrebat nedumerită
- Sexual, i-a răspuns iritat, bărbatul.
- Cum adică? A vrut să se lămurească, doamna.
- Adică și aia și aia… Și a înșirat cam tot ce văzuse el că se experimentează în filmele pentru adulți de care ,nu doar că era obsedat, dar era limpede că le și practica.
- Păi, dragă domnule, dumneata nu cauți o parteneră, ci o divă porno, i-a replicat femeia și i-a închis telefonul.
Cu astfel de modele la îndemână, mulți trăiesc o criză reală, vidați de orice stare de emoție erotică și de afectivitate, disperați că nu găsesc femeia care să răspundă nevoilor lor instinctuale. Iar dacă totuși reușesc să simuleze îndrăgostirea, procedează conform descrierii filozofului Sorin Lavric, în „Decoct de femeie”, cu prioritizarea posesiei. După întâlnirea cu „câmpul atavic al nimfei ( femeii n.n.) și după luarea lui în posesie, urmează cele trei verigi ale intuirii femeii, estetic, moral, religios.” Doar că o astfel de caleo urmează doar ființele superioare, dotate cu simțul valorii, bun simț și discernământ. Pentru că, în cele mai multe dintre cazuri, după posesie nu mai urmează nimic, individul , cu un comportament de golan, dispare pur și simplu, pierzându-se în peisaj, ori bătând la alte uși.
Trist este că nici nimfele-femei nu mai sunt ce-au fost, pretându-se, unele dintre ele, la astfel de practici deviante. În familie, ori în anturaj numeroase tinere află că s-au născut ca viața să le ofere totul, fără muncă și efort, singura lor grijă fiind aceea să deprindă„vânatul” bărbaților cu bani, cu statut social și o poziție care să le deschidă calea spre o viață de lux, indiferent că sunt ori nu, căsătoriți. Chiar dacă la un interval scurt, după ce profită de naivitatea celui vânat, îl abandonează pornind în căutarea unei partide mai grase. Pentru asta, nimic nu e prea mult. Își umplu corpul de silicon, devin niște păpuși gonflabile în plasa cărora cad mulți bărbați, seduși de aparențe. Sunt desigur și victime colaterale, cei ce ajung chiar să se îndrăgostească de câte un astfel de specimen, cheltuindu-și sufletul în zadar și suspinând, apoi, multă vreme.
Fuga concretă a timpului, nu-i o amăgire.Dragostea e nevoia firească, naturală a unei ființe înzestrată cu rațiune, dar și cu afect, la orice vârstă.Când ai rămas singur, nu poți să ridici un grilaj în jurul tău și să-ți aștepți finalul. Nu poți împiedica sufletul să se deschidă spre un altul asemănător, indiferent de context, mai ales când ai cunoscut iubirea adevărată, cea în care nici nu mai știi câte ceruri cu lună cu steleși soare ai îngropat în tine și în care nici unul nu a fost prizonier, ci au rămas, mereu, două libertăți. Dreptul la visare, acea muzică a sufletului, din care acesta se hrănește, nu e limitat și nu e îngrădit de nimic. Iar iubirea ține de idealul de a-ți găsi fericirea alături de persoana iubită. În vocabularul platonician „în orice iubire există o năzuință a celui ce iubește de a se uni cu altă ființă ce pare înzestrată cu o perfecțiune sau alta.”Pentru că iubirea este proiecția unor calități reale sau imaginate asupra celuilalt și este farmec irezistibil
Însuși celebrul cuceritor Don Juan, copleșit de efortul uriaș de căutare a iubirii perfecte, s-a convertit într-un personaj tragic când a înțeles că dragostea adună pasionalitatea într-o persoană unică, specială, ce devine „obiect erotic unic, născut la întâlnirea dintre predestinare și liber arbitru.”
„Dacă dragoste nu e, nimic nu e” își încheia apoteotic celebrul său roman „Cel mai iubit dintre pământeni”, scriitorul Marin Preda. Dar asta e literatură, vor spune mulți. Desigur, dar inspirată din viață, ca orice ficțiune.
Trăim într-o lume cu valori răsturnate nu doar în realitatea imediată, palpabilă, ci și în cea nevăzută, în cea mai sensibilă și mai pură, sufletul omului. Iar evidența nu poate fi ignorată. Ne aflăm la secole distanță de ideal, într-o abruptă coborâre spre infern, vanitoși și infatuați, lipsiți de afecțiune, de compasiune, de sentimente, de demnitate și de onoare. Și ne mirăm, suntem de-a dreptul siderați că o serie de catastrofe naturale, ori o pandemie venită de aiurea se abat asupra noastră, ne iau în stăpânire viețile și ne înspăimântă de moarte.
Maria Vesa Aursulesei