Universitatea sustenabilă – Conceptul și concepția –

„Universitatea sustenabilă” este un tip de sintagmă care emană un parfum semantic ce pare să aibă conotații – în baza unei mai vechi polarități, dar mereu la mare modă în (răs)tălmăcirea socialului – deopotrivă conservatoare și progresiste. Păi cum așa minune? Chiar putem combina așa frivol polaritățile, contrariile, antinomiile? Păi haideți să vedem. Vorbim despre conservatorism fiindcă și universitatea, și sustenabilitatea se ocupă să activeze dacă nu un „instinct”, măcar o „rațiune” de conservare/perpetuare a cunoașterii din oameni și a resurselor necesare concretizării ei. După cum vorbim și despre progresism fiindcă ambele încearcă să o facă nu în anchiloză, ci avansând cunoașterea (de pildă, pe cea economică, despre rânduirea resurselor rare) între generații, iar societatea învață să evolueze odată cu membrii ei, educați să evalueze. Conservarea și progresul pot și conlucra.
Înainte de a ne întoarce la această polaritate care îi macină, de niște epoci, și pe profunzi, și pe profani, mai putem glosa cu o dublă dualitate. „Universitatea sustenabilă” este un concept pe care îl putem… concepe „la două capete” (cum zic românii – doar că nu în sens duplicitar, ci referindu-ne la câte o citire a expresiei pornind de la câte un capăt al perechii de termeni), la fel după cum despre aceasta pot exista „câte capete, atâtea păreri” (cum ziceau romanii – „Quot capita tot sententiae/sensus” –, în capul omului chiar și cele mai obiective reprezentări putându-se mula pe subiectivitatea ultimă cu care calificăm lucruri in foro interno ca fiind „ori într-un fel, ori dimpotrivă”). Așadar, pentru cititorul care nu și-a pierdut încă răbdarea cu acest exercițiu de criminalistică terminologică (specific totuși lumii universității), și apropo de „dubla dualitate”, să mai „despicăm firul în… patru”.
(1&2) În privința „citirii la două capete”, lucrurile pot sta așa. Fie lipim adjectivul sustenabil la substantivul universitate și vorbim despre această instituție de învățământ aparte care caută să se impregneze ea însăși de acest atribut la mare căutare astăzi, al „responsabilității intergeneraționale”, înțelese în termeni de „raționalizare”/ „relaționalizare”/„reproducere” de resurse (de mediu). Fie lipim viceversa vocabulele pentru a denota faptul că universitatea își asumă didactica/pedagogica și cercetarea avansată a sustenabilității, dincolo de puterea exemplului – și vorbim despre un exercițiu de educație și cultură civică, într-o lume în care asigurarea unui mediu curat, diminuarea poluării și a utilizării excesive de materii prime și materiale, evitarea risipei și încurajarea consumului responsabil reprezintă și temeiuri de reflecție, și teme de (re)învățat.
(3&4) În privința „capetelor și părerilor”, ni se arată un peisaj pestriț în care trebuie să ne poziționăm în varii… dualități. Putem fi, bunăoară, fie credincioși, fie liber-cugetători (cu privire la marile întrebări și micile răspunsuri ale lumii și vieții), fie idealiști, fie realiști (cu privire la așteptările de la natura umană), fie hedoniști, fie stoici (cu privire la bucuriile existenței), fie liberaliști, fie etatiști (cu privire la resorturile ultime ale ordinii sociale), iar perechi de acest tip sunt nesfârșite. Cum la fel de bine am putea fi conservatori – dar de care?: tradiționaliști sau simpli reacționari?, adepți ai sfințeniei drepturilor individuale sau ai prezervării unor păcătoase de privilegii? – sau progresiști – și aici, de care?: luminați modernizatori sau relativiști morali?, eliberatori reali sau egalizatori himerici? Fapt este că și universitatea sustenabilă e parte din această lume simetrică, plină de înțelesuri asimetrice.
Prezentul număr al revistei Amfiteatru Economic aduce în discuție ideea de „universitate sustenabilă” mai degrabă în sensul ei restrâns (cel ecologic), fără însă a elimina posibilitatea de a conduce discuția către un sens mai extins în privința „ecosistemului societal” din care face parte școala ce dorește a educa și etala comportamentul sustenabil. Iar oferta publicistică a onorat din plin cererea.
Astfel, articolul de deschidere avea să propună o astfel de generalizare oarecum „iconoclastă” în raport cu „canonul” înțelegerii „verzi”/„eco” a „universității sustenabile”. Titrând „Cetate a științei” și „catedrală a conștiinței”: instituția universității s-a născut, prin proiect, sustenabilă, înainte ca sustenabilitatea să fi devenit un proiect universal, articolul discriminează original între „vechea sustenabilitate” a universității (cea conferită de tradiția academică autentică) și „noua sustenabilitate” (cea a exigențelor ecologice, de mediu). Autorii atrag atenția că aceasta din urmă, fetișizată politic, în spirit fals-progresist, egalitarist, colectivist, riscă să o erodeze pe cea „veche”, adică pe cea profundă, a tradiției, care deservește individul cultivându-l, nu îl aservește, inculcându-i false marote ideologice.
În studiul Percepția stakeholderilor asupra dezvoltării sustenabile a universității, autorii își propun determinarea și confirmarea vectorilor principali ce caracterizează conceptul de „universitate sustenabilă” (aici în sensul convențional ecologic) pe exemplul concret al unei instituții academice reprezentative pentru învățământul superior economic din România.
Tot în urma unei cercetări empirice, realizate în mediul universitar românesc, autorii articolului Educația pentru dezvoltare sustenabilă – o evaluare a percepțiilor studenților din cadrul ASE București conchid că în rândul economiștilor în formare conștientizarea acestei problematici particulare în cadrul pregătirii lor profesionale se află mai degrabă într-un stadiu incipient. În același spirit se încadrează și studiul Bariere și motivații ale sustenabilității în învățământul superior – o perspectivă a studenților, realizat în același ambient instituțional, în care se semnalează faptul că implicarea corpului profesoral rămâne un aspect la care mai trebuie lucrat pentru a obține o activare a receptivității studenților în materie de sustenabilitate. Și tot în perimetrul aceleiași entități educaționale s-a derulat și cercetarea denumită Responsabilitatea socială, o dimensiune cheie în dezvoltarea unei instituții sustenabile de învățământ superior: cazul motivației studenților, ale cărei rezultate încurajează ideea de „sustenabilizare prin responsabilizare socială” în spațiul universitar.
Pentru a evalua încadrarea strategiilor universitare în tiparul sustenabilității, autorii cercetării Analiza și modelarea factorilor de influență în configurarea unei universități sustenabile. Studiu de caz: Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava au efectuat o investigare de tip exploratoriu, ale cărei rezultate au fost procesate prin intermediul analizei factoriale și al regresiei logistice, derulate cu ajutorul SPSS v.20. Pe coordonate similare se încadrează și cercetarea Identificarea promotorilor comportamentului sustenabil al studenților: un studiu empiric, derulată sub auspiciile UBB Cluj-Napoca, în care se folosește „teoria comportamentului planificat”, din domeniul psihologiei sociale, ce leagă atitudinile indivizilor de comportamentele lor.
Intitulat Universitatea sustenabilă, de la indiferență la acțiune comună – o analiză de tip panel, articolul realizează o cercetare a intensității influenței pe care cele cinci criterii de evaluare a gradului de sustenabilitate la nivel universitar prin sistemul Universitas Indonesia GreenMetric o exercită asupra scorului final al clasamentului, evidențiind bune practici și pârghii ameliorante în materie. Tot în sensul comparațiilor internaționale și inter-instituționale au acționat și autorii studiului Cum apreciază studenții sustenabilitatea universității lor? O comparație între studenții olandezi și români de la facultățile economice, notând că dialogul inter-comunități universitare în materie de sustenabilitate are darul de a conduce la sporirea gradului de responsabilitate intra-comunități.
Autorii cercetării Factorii care determină sustenabilitatea instituțiilor de învățământ superior tratează legătura dintre performanța instituțiilor de învățământ superior și sustenabilitatea economică a acestora, insistând că analiza economică rămâne numitorul comun al oricăror evaluări despre sustenabilitate. Obiectivul studiului Dezvoltarea durabilă a universităților prin resurse umane durabile și antreprenoriat corporativ durabil: rolul inovării sustenabile și al mediului de lucru este de a radiografia una dintre universitățile din Polonia prin prisma sustenabilității factorului-cheie de producție, analizat atât în ipostaza de „forță de muncă”, cât și în cea de „spirit întreprinzător”. Iar articolul Percepțiile studenților privind universitatea sustenabilă în Ungaria: o analiză importanță-performanță pledează ideea transformării universităților tradiționale în instituții de învățământ superior sustenabile, ale „celei de-a patra generații”.
Pornind de la clasamentul University Impact Rankings, care abordează „obiectivele de dezvoltare durabilă”, autorii studiului Eficiența universităților în realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă analizează instituțiile care au obținut scoruri ridicate, surprinzând faptul că acestea se disting prin aceea că fac să se potențeze reciproc, pe de o parte, cercetarea științifică, și pe de alta, elementele care fertilizează mediul științific, prin cultivarea egalității de gen, a accesului la educație de calitate, a conștientizării schimbărilor climatice, a bunei conviețuiri și a prosperității.
Nu în ultimul rând, cercetarea Importanța noilor afaceri academice pentru dezvoltarea regională sustenabilă arată că măsurile sustenabile, în special companiile academice de tipul start-up și spin-off, reprezintă un motor important al inovației, esențială în dezvoltarea durabilă a universității, având astfel un rol major în creșterea economică durabilă (fie ea locală, națională sau regională).
Ceea ce este notabil la contribuțiile sus-amintite este faptul că ele problematizează un concept, cel al „universității sustenabile”, care înainte de a fi adoptat cu entuziasm, trebuie acceptat cu discernământ. Doar așa realitatea pe care o inspiră acel concept generos va putea aspira la sustenabilitate. Fie și simpla aducere sub același înveliș editorial, al unui periodic-fanion al literaturii economice românești, Amfiteatru Economic, publicat sub cupola Academiei de Studii Economice din București, este o dovadă vie a preocupării acestei universități pentru (auto)cunoaștere. Responsabilă, (auto)cunoașterea rămâne baza sustenabilității, înăuntru și în afara „școlii”. Indiferent dacă ne considerăm „reflexivi” sau suntem catalogați ca „refractari”, nevoia de a fi mereu critici și creativi în gândire este vitală pentru trăinicia noastră și a universității pe care o slujim, oricare i-ar fi numele, reazemul spațial și răstimpul din care își trage moștenirea, matricea ei educațional-culturală.

Revista Amfiteatru Economic nr. 54

Editor asociat,
Octavian-Dragomir Jora

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.