Elemente ale procesului de cunoaștere necesare jurnalistului    

            Problema fundamentală a gnoseologiei este problema raportului dintre subiect și obiect. Subiectul și obiectul se constituie chiar în procesul de cunoaștere, fundamentul acestui proces este acțiunea umană. Hegel spune că omul este produsul propriei sale activități. În măsura în care omul modifică realitatea exterioară, se modifică și pe sine însuși. Munca jurnalistului este un process între acesta , eveniment și societate, un proces în care ziaristul mijlocește, reglementează  și controlează prin articolele sale  schimbul de idei și societate. Jurnalistul  poate fi înțeles  numai ca intelectual care acționează. Prin cunoaștere, în jurnalism,  se înțelege totalitatea activităților de receptare, judecare și interpretare, apoi publicare.În acest context praxiologia, care este știința acțiunii eficiente, are rolul  de a formula și verifica recomandările privind ceea ce trebuie făcut. Făcute de redactorul șef al publicației, ceea ce este indicat să se facă în anumite condiții, pentru a atinge rezultatele propuse în modul cel mai eficient prin articolul scris.Pe scurt, sarcina praxiologiei este de a cerceta condițiile de care depinde eficiența maximă.(T. Kotarbinski, Propozițiile și demonstrarea lor, tr.rom. în Logica științei, Editura politică, București, 1970, p.538. ). În măsura în care cunoașterea este acțiune, proces, ea trebuie analizată din punct de vedere tematic, pentru stabilirea concordanțelor și opozițiilor cu aceasta și pentru determinarea rolului practicii în cunoaștere.

            Sunt patru criterii ( vezi M. Florea, Responsabilitatea acțiunii sociale, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1976. Pp.40-49), pentru determinarea structurii acțiunii sociale, criterial structurii sincronice, criterial structurii diacronice, criterial structurii pe domenii, criteriu structurii după natura acțiunii.

            Structura pe domenii și tipuri a acțiunii este o delimitare relativă a principalelor tipuri de acțiuni. Această situație o explică pe larg I. Tudosescu în Structura acțiunii sociale, apărută la Editura politică, București, 1972, pp.22-23.

1-  Acțiunea productivă de creație artistică și de cultură, inclusiv de jurnalism, de cugetare și cercetare filozofică de ocrotire a sănătății și tehnico-productivă.

2-  Acțiunea social-politică de transformare și perfecționare a relațiilor sociale, de transformare a presei, a instituțiilor sociale, de promovarea culturii.

3-  Acțiunea instructiv- educativă de formare a personalității umane.

Acțiunea socială, după natura ei, se structurează în material și spiritual. În domeniul jurnalismului, a unei redacții de ziar sau revistă, partea materială este tipografia, hârtia, etc iar cea spirituală este activitatea de redactare a materialelor pentru publicat: articole, eseuri, știri, reportaje, fotografii etc.

Esența muncii în redacție constă în realizarea scopului de a edita o publicație ce-și urmărește un scop în folosul societății.

E necesar să cunoaștem că munca de ziarist își divulgă intențiile prin modul în care abordează obiectul cunoașterii și al redării acestuia. În acest context  trebuie evitată ideia despre obiect și  fenomenul social cu ideea despre acestea.Deosebirea dintre fenomenul real care determină cunoașterea  sa, rămâne în afara minții, existând ca ceva de sine stătător,  și obiectul cunoașterii pe care subiectul cunoașterii îl produce sub forma concretului de gândire, ca totalitate din gândire, deci ca obiect al cunoașterii, distinct de fenomenul real, de concretul real,  dar nu prin denaturare și îndepărtare de acestea , ci prin re-producerea în formele pe care numai subiectul le deține. Chiar simpla reproducere, nu re-producere, a unui fenomen social sau obiect , implică trei procese: 1– conservare prin păstrarea calitativă a trăsăturilor și elementelor obiectului real, în cât el să fie recunoscut în obiectul cunoașterii; 2-pierdere prin abstractizare și generalizare, obiectul cunoașterii devenind un prototip;3-dobândire de proprietăți, elemente și structuri noi.

Este o devenire continua, prin care obiectul real se umanizează, depășind statutul de dat natural, iar obiectul  cunoașterii se obiectivează printr-un process social sau redacțional  de re-producere a fenomenului social sau al obiectului real. Cu alte cuvinte, devenirea continuă a obiectului cunoașterii în vederea apropierii lui asimptotice de fenomenul real se realizează în cadrul scrierii materialului jurnalistic. Cunoașterea este un proces care se realizează și se desfășoară în șuvoiul jurnalistic.

Orice postulare ontică a ideilor înseamnă postularea idealismului obiectiv. Ideile nu au semnificație în afara subiectului.

                                                                         Al.Florin Țene  / UZPR

 
 
Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.