A fost o vreme când Regatul, Biserica și guvernul României au fost conduse de un ziarist !

        Deși titlul acestui eseu poate stârni mirare, el exprimă un adevăr istoric de netăgăduit: un jurnalist – membru al sindicatului ziariștilor–s-a aflat pe cele mai râvnite trepte de prestigiu, autoritate și demnitate oficială în România, personalitatea acestui putând fi evocată într-o ipostază multiplă: șef de stat, prim ministru, academician, jurnalist, ocupant al celui mai înalt scaun într-o ierarhie inaccesibilă laicilor !

Din nefericire, astăzi, numele lui este ignorat în breasla jurnaliștilor, deși opiniile sale privind menirea ziaristicii sunt valabile și în zilele noastre. Ca urmare, vom prelua dintr-un articol semnat de jurnalistul ajuns pe treptele cele mai înalte ale vieții sociale din țara noastră câteva pasaje ilustrative.

    Iată ce declara acesta: ”Am scris în toate ziarele și revistele[1], pe cât mi-au îngăduit puterile și numeroasele mele ocupațiuni oficiale”.

Scrisul, pe care îl practica acesta încă de pe băncile liceului, era o îndeletnicire  nobilă, care avea menirea de a asigura coeziunea, contribuind și la ”apărarea intereselor vitale ale neamului”. Divergențele de păreri, polemicile exprimate în articolele de ziar erau trecătoare, afirmă acesta, fiindcă ”fruntașii neamului continuau iarăși închegați munca lor pentru rezolvarea norocoasă a unor probleme de interes obștesc”.

        Progresele uriașe – naționale, culturale, economice, sociale – înfăptuite de poporul român după Marea Unire, au condus la schimbarea condițiilor de viață, totuși ziaristica română n-a evoluat în bine, părăsind în mare parte terenul îndemnurilor spre muncă pașnică. ”Participarea noastră la conducerea treburilor publice a sporit poftele de îmbogățire, râvna după slujbe nemeritate, și mai ales a răscolit patimile politice, încât o mare parte din energiile de muncă ziaristică, și peste tot publică, se pierde în lupta dintre oameni, în paguba unei munci pozitive de progres.”

       Acceptând frământările pătimașe, exprimate în articolele de presă, ca fiind fenomene inerente vieții publice, autorul consideră că ziaristica va trebui să revină la înălțimea ei principială de odinioară.

În special unele ziare ”trebuie să se înalțe din nou deasupra preocupărilor de grupări interesate, îndreptând atenția intelectualilor spre o muncă productivă, pozitivă, propovăduind pretutindeni cinstea și combătând corupția ce s-a încuibat așa de adânc în viața publică, și călăuzindu-se peste tot de dorul binelui obștesc.”

Nu este nevoie ca toți să intre în luptele politice pătimașe, spune autorul, fiindcă ”sunt destule alte terenuri de activitate publică.”

      Cu trecerea timpului, în pofida multor greutăți, o nouă mentalitate în ziaristică trebuie să învingă, pentru a cuceri opinia publică,„atât de înveninată de patimile politice, care prezintă poporului pe fruntașii lui în culori negre, discreditându-se reciproc”,

 În caz contrar,„poporul  se va dezobișnui de respectul oricărei autorități și de stima către orice fiu ieșit din sânul său, ceea ce ar  fi o serioasă primejdie”.

       În finalul articolului său, cel care semna,plin de nostalgie, ”un fost ziarist” adresa următorul îndemn: „Deci, iubiți colegi, examinați posibilitățile și folosiți mijloacele ce credeți că duc spre înălțimea indicată”.

        Articolul pe care l-am evocat aici este scris în luna Septembrie 1927[2]  de Elie Cristea, Fost ziarist,  membru al Academiei Române, având calitatea de membru de onoare al Sindicatului Presei Române din Ardeal și Banat, autorul articolului fiind nimeni altul decât Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu numele Miron Cristea, component al Regenței, forul colectiv de conducere al statului care, în conformitate cu prevederile Constituției în vigoare, dată fiind moartea suveranului Ferdinand, exercita prerogative regale pe durata minorității succesorului tronului[3],

Participând la Congresul ziariştilor[4], ținut la București, în luna decembrie 1922, în luarea sa de cuvânt,  Mitropolitul Primat sublinia „datoria ziaristului”, obligația ca acesta să cunoască tradiţia şi să o prezinte tineretului și societății, în scopuri educative.

Cu același prilej,el rostește o altă cuvântare la ceremonia de sacralizare a Palatului ”Sindicatului Ziariștilor” din București, din 20 Noiembrie/ 3 Decembrie 1922,  subliniind din nou sentimentul apartenenței sale la breasla jurnaliștilor, declarând, ca ”fost ziarist”: ”invitarea aceasta ne-a cauzat o bucurie deosebită, putând constata, că presa română și în deosebi cei dela conducerea acestui Sindicat, apreciază în deplină măsură frumoasele tradiții bisericești și de credință religioasă, care – alăturea de cele naționale- stau la temelia pe care s–a dezvoltat până acum neamul românesc și țara lui”.

         Miron Cristea, la acea dată Mitropolit Primat, ”binecuvântează munca, ce se va desfășura din acest palat”, urând ”presei române să devină și să rămână o putere cât mai simțită a vieții noastre naționale”.

El notează în jurnalul său: „În 3 decembrie am sfinţit eu personal palatul Sindicatului Ziariştilor, din Bucureşti. Erau şi ziarişti francezi, olandezi şi elveţieni. Am vorbit şi eu. Desigur că era o notă originală în discursul meu, care dădea ziariştilor români îndrumări pentru viitor”[5]

         Elie Miron Cristea a fost nu numai Patriarhul Reîntregirii Neamului, nu doar Primul ministru al României, în fruntea unui guvern de uniune națională, timp de mai bine de un an, ci și un mare ziarist, care nu a uitat niciodată să sublinieze atașamentul său față de valorile și idealurile muncii de jurnalist.

   01.06.2020

Dan Toma Dulciu/UZPR Viena

 

[1]Familia, Lumina, Rândunica, Corespondența Română, LuceafărulLibertatea, Lupta, Foaia Poporului, Deutsche Volksblatt (Viena), Tribuna, Dreptatea, Gazeta Transilvaniei, Apostolul, Telegraful Român,Românul, Foaia Diecezană ș.a.

[2]Almanahul  Presei Române din Ardeal și Banat -1927, (p.27).Înființat în anul 1920, Sindicatul Presei Române din Ardeal și Banat a fost dizolvatîn anul 1948, bunurile și întregul patrimoniu fiind preluate de Uniunea Sindicatului Artiștilor, Scriitorilor și Ziariștilor (USASZ).

[3]Articolul 83 din Constituție.

[4]I. Mihălcescu, „I.P.S. Mitropolit Primat la Congresul Ziariştilor”, în BORom, XLI, 1922– 1923, 3, pp. 223–225.

[5]Elie Miron Cristea, Corespondenţă, Documente, Memorii.  Contribuţii istorice privind perioada 1918–1939, Sibiu, 1987, p. 349.

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.