Gata cu rezistența! A venit vremea ripostei

Istoria umanității nu este o înșiruire de date statistice. Istoria popoarelor nu reprezintă viața lor bucolică și nici nu consemnează bunele intenții utopice ale minților luminate. Istoria lumii este tocmai istoria faptelor care i-au schimbat fizionomia civilizației sau i-au lăsat cicatrici hidoase, ireparabile. Se mai spune că ea, istoria, este o cocotă de lux care flirtează cu cel care o scrie și se culcă cu cel care o plătește mai bine. Nicolò Zeno afirma cu năduf că s-a săturat să constate cum istoria a fost tălmăcită prin spusele mincinoase ale grecilor, evreilor, dar mai ales ale romanilor. Nu întotdeauna cei care au făcut istorie au și scris-o!

            Istoria scrisă aparține așadar celui care are puterea. Acolo adevărul este totdeauna de partea învingătorului. Sau a celui care plătește mai bine. Așa se face că istoria românilor, cu nesemnificative excepții, a fost scrisă cu „adevăr” plămădit de cei care ne-au surclasat prin puterea numărului, armelor sau banilor. Mai nou, prin subversiune propagandistică și manipulare mediatică. Românii au avut mereu simțul timpului istoric și l-au convertit în constante identitare păstrate în vestigii lucrate, dar mai ales în tradiția orală și rezistență spirituală. Insuficient! O eroare care astăzi se resimte în resursa noastră de argumente și alimentează patologia psihotică a inamicilor naturali […].

            Pentru românii aflați sub stăpânirea ungurilor sau, mai apoi, a austro-ungurimii, nu numai din Ardeal, cu excepția celor care au cedat și s-au convertit la regulile asimilării, Istoria a fost ca o cămașă de forță din care doar moartea pe roată i-a făcut scăpați. Istoria românilor din vintrele Daciei Transalpine de sub stăpânirile trecute stă sub semnul terorii și al sălbăticiei. În loc de Libertate au avut doar împilare. În loc de drepturi omenești, numai tratamente bestiale. În loc de Civilizație, doar discriminare! […]. 

Simetrii istorice cicloide

Să observăm că nici Ungaria, nici Uniunea Sovietică, ba chiar nici alții de pe la sud, nu se consolează după Marea Unire realizată de români și continuă a lua măsuri, a crea societăți, brigăzi și organizații de tot felul, care nu exprimau altceva decât frustrarea enormă cauzată lor de Pacea de la Trianon. În martie 1925 Biroul Politic Sovietic adoptă o rezoluție asupra activității din Basarabia, care stabilea strategia și propaganda pentru redobândirea teritoriului. Măsuri subversive, atacuri teroriste, acțiuni de subminare a autorității românești în Basarabia, totul concură spre acest scop. Este sugestiv că Laszlo Dobos, pe numele conspirativ Louis Gibarti, cominternist vechi, s-a implicat intens în propaganda antiromânească din Basarabia și în pregătirea revoltei de la Tatar-Bunar.

Colaborarea sovieto-maghiară a continuat să funcționeze și în absența lui Bela Kun la cârma Ungariei. Nu putem sublinia îndeajuns că scopurile revizioniste ale celor două state, rusesc/sovietic și maghiar s-au manifestat indiferent de regim politic ca fiind o coordonată esențială a politicii lor externe. Acești vecini și-au propus obiectiv „sine-tempora” să dezmembreze statul național unitar și suveran România, cum probabil unii continuă să o dorească și astăzi.   Ba chiar o afirmă cu nerușinare și lipsă de teamă pentru consecințe, din chiar inima României de azi!

Astfel, în 1927, guvernul de la Budapesta a înființat Liga Revizionistă Maghiară și Federația Mondială a Maghiarilor, organizații prin intermediul cărora să se stabilească diferite contacte diplomatice, culturale, academice, toate cu intenția revizuirii Trianonului. Din 1927 până în 1940 Liga a editat 228 de publicații în 9 limbi, toate axate pe aceeași obsesie.

Grăitor este faptul că Sandor Csoori, unul dintre fondatorii Forumului Democratic Maghiar în Ungaria după 1989, devine președinte al Federației Mondiale a Maghiarilor, organizație înființată în 1927 pentru a emite pretenții teritoriale împotriva României, Cehoslovaciei și fostei Iugoslavii. Federația Mondială a Maghiarilor își continuă acțiunile de propagandă și la începutul acestui mileniu, fiind subvenționată de guvernul maghiar.

În octombrie 1919, Miklos Horthy a compus un memorandum în care arăta că, pentru reintegrarea maghiarilor, era necesară distrugerea României. (cf. Larry Watts, „Ferește-mă doamne de prieteni” p. 98). A pus în aplicare pe deplin crezul lui după Diktatul de la Viena, în Nordul Transilvaniei, când școlile și bisericile maghiare au devenit instrumente ale acestei propagande iredentiste. Și astăzi, în mod tendențios, în spațiul public din Ungaria are loc preamărirea lui Horthy Miklos, căruia i s-au ridicat numeroase statui. Ce eroare istorică a făcut România lui Ferdinand în 1919 punându-l în locul lui Bela Kun!!!

Tranzacționismul trădătorilor politici și începutul trezirii

În 1990 se striga cu trufie hunoidă „Ardealul unguresc, niciodată românesc”, din balconul Primăriei din Târgu-Mureș, prefigurând declarațiile de secesiune ulterioare ale diferitelor consilii secuiești sau maghiare, arbitrar și ilegitim constituite. Apoi s-a trecut la defăimare publică prin lobby-uri la toate cancelariile lumii, prin care românii sunt calificați ca barbari, neeuropeni, incapabili de civilizație.

Au cerut drepturi colective cu un tupeu rar întâlnit, așa cum nu a existat precedent în Europa. Au șantajat guverne românești slabe și temătoare, atente mai mult la efectele manipulării decât la gravele consecințe antinaționale. Ba unii chiar s-au întrecut „să facă frumos”, de dragul europenismului multicultural, în fața celor de la Budapesta, în reuniuni comune ale guvernelor, în tratarea subiectelor nevinovate dar academice ale co-suveranității asupra teritoriilor preponderent etnice.

Suntem vinovați de tolerarea exceselor politice ale unei părți a maghiarimii coagulată în jurul iredentei recrudescente alimentată de Budapesta, excese care au devenit politică standard în România. Tranzacționismul politic al partidelor românești  este cauza primă a crizei în care s-a ajuns. Să ne amintim că și la confruntarea din martie 1990 de la Tg. Mureș s-a pornit, între altele, tot de la libertinismul tolerant politic al lui Ion Iliescu, care le-a îngăduit discreționar maghiarilor din România sărbătorirea prin sfidare a funestului 15 martie.  Același libertinism l-a manifestat și Traian Băsescu față de problema națională, când, stând la masă cu iredentiștii, în propria țară, a acceptat să i se adreseze în limba maghiară tocmai cei care contestă vehement limba oficială a statului român.

Apoi trădarea, îmbibată în capul de carton al unora crescuți ani buni pe la Viena, avea să ofere Fundația Gojdu ca peșcheș de bună garanție a modelului franco-german extins pe orbita dâmbovițeană.

 Numai că, în Transilvania, s-a dat alarma. Spirite atente și conștiințe ardente au început demascarea. Purificarea etnică din HARCOV, retrocedările „in integrum” ale imobilelor, terenurilor, apelor și pădurilor, segregarea fizică a învățământului, satisfacerea cererilor mincinoase ale optanților, și lista este lungă, s-au făcut cu mâna spurcată a politicului compromis de la București și ciocanul ucigător al unei justiții năimite, bine unse, la unele instanțe din Ardeal […].

Statul român un orfelinat al românilor abandonați

Referindu-se la demersurile de istorie alternativă, a se citi falsă, din cauza intereselor politice din spatele unei asemenea maculaturi, istoricul Ioan Aurel Pop, pe atunci rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, astăzi Președinte al Academiei Române, constata cu amărăciune și îl citez cu respect: „Pe acest fundal trist, pregătit de unii dintre noi înșine, este foarte ușor ca anumiți factori din afară să combată unitatea românească, actul de la 1 Decembrie 1918, ideea de solidaritate a românilor ca popor și națiune”.

            Și uite așa, încetul cu încetul, mai nou, pas-cu-pas, Statul român a devenit un orfelinat al românilor abandonați! Mai mereu în echilibristică politică, politichia de Dâmbovița a fost jucată în picioare, pe ritm de ceardaș, de falanga politică udemeristă. Știu că abuzul de putere se pedepsește prin Codul penal. Dar tot atât de bine știu că trebuie pedepsit și abuzul de prostie, ca sursă activă a trădării intereselor Națiunii Române […].

Când ți se dă foc Steagului Național, când îl arde pe rug pe Avram Iancu, când se afișează doliu „general” și protest civic de Ziua Națională a României, când nu ți se dă o cană de apă sau o bucată de pâine pe banii tăi (!) dacă nu o ceri în ungurește, te întrebi: e doar rodul propagandei sau este chiar ură!? În acest caz, lupta se mută din planul etnic în cel al subminării politice și identitare.

Negarea României ca stat național suveran și invocarea federalizării sau, mai nou, începerea demersurilor generale pentru denunțarea Tratatului de la Trianon, sunt acțiuni de neiertat contra existenței naționale a românilor. Or, cu asemenea teme, nu este loc de așteptare și nici urmă de toleranță […]. Gata cu rezistența! A venit vremea ripostei. Suntem o Țară, un Popor, o Credință! „SUNTEM ROMÂNI ȘI PUNCTUM”. „TRĂIASCĂ NAȚIA!”.

(Fragment din discursul public ținut la cea de-a XXIII-a sesiune a Congresului Spiritualității Românești de la Zlatna și Alba Iulia, 30 noiembrie – 1 decembrie 2019)

Articol apărut în numărul 64 al revistei „CERTITUDINEA”

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.