UDMR și serviciile secrete maghiare

Până în 1989, Rusia şi-a creat în spaţiul românesc o bază informativă de sprijin extrem de solidă, pe care n-au avut-o toate serviciile secrete occidentale la un loc. Semnificative sunt penetrările la vârful M.Ap.N, distribuirea în importante funcţii în stat în perioada imediat următoare, element ce ne indică nu numai vârfurile la care s-a ajuns ci şi lărgimea acestor resurse ale lor.

După experienţa evoluţiilor din 1989, în deplină consonanţă cu Moscova, serviciile secrete maghaire au făcut paşi mari înspaţiul românesc, mai ales pe linia penetrării structurilor de putere ale statului, scopul urmărit fiind obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice şi drepturi colective, dar şi obiective mai subtile şi mai insidioase din domeniile militar-economic, cultural şi religios, subsumate scopurilor politice.

În prezent, presiunea iredentistă exercitată în acest spaţiu este într-o constantă creştere. Tot mai mulţi lideri de la Budapesta îşi lărgesc aria relaţională în spaţiul românesc, folosind tot mai evident persoane influente din cadrul UDMR. Scopul: continuarea de către guvernul Orban a liniei politice tradiţionale, doar cu unele modificări de ton şi de accent în raport de oportunităţile şi condiţionările apărute în evoluţia procesului de integrare europeană şi euro atlantică, obiectivul major, pe termen lung, fiind acelaşi: realizarea Ungariei Mari.

În plan strategic, oficialii maghiari au intervenţii directe pe linie culturală sau de politică externă ridicând astfel de probleme cu conotaţii naţionalit-iredentiste chiar de la tribuna Organizaţiei Naţiunilor Unite. Astfel, unii dintre autorii teoriilor care vizeză înfăptuirea directivelor revizioniste faţă de România, susţin că în condiţiile actuale, o soluţie pentru rezolvarea satisfăcătoare a problemelor minorităţilor este crearea Transilvaniei independente, urmată de o „cantonizare” a ei. (Este un plan mai vechi din perioada interbelică).

Astfel de intervenţii din partea unor lideri politici maghiari se fac în mod obişnuit în contact cu lideri UDMR, la întâlnirile cu populaţia de etnie maghiară din Transilvania şi nu numai. Astfel, de pildă, într-una dintre intervenţiile sale directe, Victor Orban n-a avut niciun fel de rezervă, de ordin politic sau diplomatic, atunci când i-a instigat pe maghiarii din România cerându-le să se organizeze pentru a obţine autonomia prin presiune externă.

Se cuvine a fi subliniat faptul că, aidoma comandanţilor de la Moscova şi serviciile secrete maghiare şi-au intensificat activitatea, reţelei reactivate şi întregite adăugându-li-se nu numai lideri ai UDMR sau apropiaţi ai acestora, ci şi politicieni români cu foarte importante demnităţi în stat.

Unii dintre ei, sub acoperirea derulării unor afaceri cu Budapesta, pe lângă însemnate câştiguri materiale, încearcă să traducă în fapt acţiuni cu caracter destabilizator. Şi, pentru a accede în asemenea demnităţi, aceştia sunt sprijiniţi în structurile de vârf ale statului maghiar, sens în care li se acordă sprijin şi o instruire corespunzătoare.

În scopul realizării unor penetrări informative de vârf, a fost creat, în

structura Ministerului de Externe maghiar, un compartiment secret al aşa-zişilor „consilieri speciali”. Această entitate există atât în cadrul ambasadelor, cât şi al consulatelor ungare din străinătate.

Un caz mai concret plasat într-o relativă actualitate este şi acela al fostului ambasador în România, Rudás Ernö, care a îndeplinit înainte de 1990 această demnitate, fiind şef al compartimentului respectiv și conducător al rezidenţei de informaţii din România.

Consilierii care încadrează aparatul secret al Ministerului de Externe erau special pregătiţi la un institut diplomatic superior, autentică şi eficientă şcoală de spionaj. Să reţinem, în acest sens, că domnul Rudás Ernö a fost, iniţial, consilier politic, după care, având în vedere valoarea şi eficienţa sa, a fost numit, nu peste mult timp, ministru consilier.

Luând act de aceste evoluţii deloc încurajatoare, de gravele probleme de ordin economic şi financiar, de înstrăinarea resurselor şi de pierderea constantă a credibilităţii în exterior, de riscurile şi vulnerabilităţile majore ale statului, de faptul că o bună parte a politicienilor sunt neinteresaţi de apărarea acestei naţii, se impune ca serviciile noastre secrete şi analiştii de bună factură să evaluze ce-i de făcut. Pentru că România se află la răscruce.

Uniunea Europeană nu are reacţii pozitive, constructive, de natură să sprijine efectiv România, valorile şi tradiţiile ei, cu specificitatea lor. Ea are doar condiţii. Unele de natură să ne afecteze interese vitale.

Pe de altă parte, Uniunea Transatlantică, mai exact SUA, în ceea ce priveşte politica lor externă, a devenit uşor imprevizibilă şi inconsecventă.

În aceste condiţii pe cine şi pe ce mai contează România cu adevărat? Iar dacă aceste răspunsuri necesare în regim de urgenţă sunt neconvingătoare, să ni se spună. Pentru că istoria postbelică ne-a dovedit că, într-un asemănător moment de răscruce – vorbim aici de 1968 şi de pregătirirle pe care sovieticii le făceau pentru a invada România – , s-a demonstrat că atunci nu ne-au fost alături decât două ţări: SUA, care la Malta ne-a vândut din nou, şi China, care, faptic, nu s-a dezis de noi.

Autor: G-ral (r) MARIAN URECHE

 (Marian V. Ureche, , „Serviciul de Informații al Justiției văzut din interior – Corupția la nivel înalt: masa de manevră a Rusiei și Ungariei”, editura Mara Books & Publishing, 2019)

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.