Foto: Marea Adunare Nationala de la Alba Iuia (de Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri)
Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia prin care s-a hotărât Unirea Transilvania cu Patria Mama-România
TRATATUL DE LA TRIANON
Încă de la semnare, la 4 iunie 1920, în elegantul palat construit la 1687, în apropierea celui de la Versailles, de celebrul arhitect Jules Hardouin-Mansart, acest tratat de pace cu Ungaria a stârnit pasiuni politice aprige, contradictorii.
Cei direct vizați prin el îi atribuie rolul exclusiv al unui fel de manual de disecție al fostului mare stat maghiar, reconstituit în cadrul monarhiei habsburgice, între 1867-1918.
Ca prin el s-a confirmat dezmembrarea acestui stat si alipirea partilor sale, locuite de alte naționalități decât cea maghiara, la statele care s-au format atunci ori si-au desăvârșit unitatea naționala – acest fapt nu e de tăgăduit.
Este însă necesar sa se știe ca Tratatul de la Trianon a fost un act foarte complex, care a reglementat mult mai multe lucruri decât problema frontierelor dintre Ungaria si tarile vecine cu ea.
Tratatul a cuprins un preambul si 14 părți, în 364 de articole, a caror întindere acoperea 164 de pagini de tipar, în —8 grade mare.
El a fost semnat de 36 de plenipotențiari, în numele a 23 de state.
Dintre acestea, 11 erau state europene, iar 12 din afara Europei.
Din Europa, semnatarele au fost: de o parte Ungaria, iar de cealaltă fostele state beligerante din tabăra Antantei, printre care România, si cele trei state noi: Polonia, Cehoslovacia si Regatul sârbo-croato-sloven, cum s-a numit inițial Iugoslavia.
Dintre tarile extra europene, au semnat tratatul: S.U.A., Canada, Australia, Noua Zeelanda, Uniunea Sud-Africana, India, Japonia, China, Cuba, Nicaragua, Panama si Thailanda (numita în text Siam).
Trianonul n-a fost deci un tratat între Ungaria si tarile vecine, asa cum apare, simplificat, în publicistica interesata în a sugera ca el a fost o „reglare de conturi” impusa de câteva tari, dornice sa beneficieze de pe urma înfrângerii Ungariei în primul război mondial si a „nedreptății istorice” a cărei victima ar fi fost aceasta.
Trianonul a fost un tratat între Ungaria si restul lumii.
Reglementarea prin el a contenciosului problemelor dintre Ungaria si România ocupa un loc restrâns în ansamblul tratatului, deși, desigur, nu lipsit de importanta.
Preambulul tratatului cuprinde enumerarea statelor semnatare si a împuterniciților fiecăruia. Atrage atenția faptul ca guvernul ungar desemnase, spre a-l reprezenta, doua personalități șterse: un ministru al Muncii si al Prevederilor Sociale si un funcționar din Ministerul de Externe, cu rang de ambasador.
Ambii nu jucaseră decât roluri subalterne în viata politica de până atunci a Ungariei.
În practica diplomatica, un gest ca acesta are o semnificație ce nu poate scapă nici unui observator.
Potrivit unei reguli adoptate de actele finale ale Conferinței de pace de la Paris, Tratatul de la Trianon a reprodus, în prima sa parte, textul Pactului Societății Națiunilor, inclus ca o componenta organica a Tratatului de la Versailles, cu Germania.
Procedeul a fost generalizat spre a semnifica punerea sub autoritatea Societății Națiunilor a marilor acte de politica internațională si a-i obliga pe toți semnatarii tratatelor de pace la o explicita recunoaștere a pactului.
In partea a doua sunt specificate traseele noilor frontiere ale Ungariei cu Austria, cu Regatul sârbocroată-sloven, cu România si cu Cehoslovacia.
In cele 164 de pagini ale tratatului toata chestiunea granitei ungaro-române ocupa cam o coloana de text, pe o singura pagina.
Partea a treia s-a intitulat Clauze politice europene. In cadrul acestora, în articolele 45-47, este înscrisa recunoașterea de către România a necesitații inserării în legislația sa de dispoziții pentru protejarea intereselor locuitorilor de alta rasa, limba, religie, din teritoriile care cunoscuseră transferul de suveranitate în favoarea statului român.
Aceasta clauza (din articolul 47) decurgea dintr-un tratat separat pe care România îl încheiase cu puterile aliate la 9 decembrie 1919, semnat fiind din partea sa de generalul Constantin Coanda, președintele din acel moment al Consiliului de Ministri.
Destrămarea Imperiului Austro-Ungar în urma semnării Tratatului de la Trianon, 1920
Prevederi neașteptate
Pe lângă garanțiile de drepturi pentru minoritățile de orice fel, tratatul acesta separat mai cuprinsese si prevederi referitoare la așa-zișii „optanți” (locuitori care, după 1918, se strămutaseră în Ungaria; se pretindea recunoașterea drepturilor lor de proprietate în teritoriile care trecusera sub suveranitatea altui stat).
Peste câțiva ani ele vor prilejui, în fata Societății Națiunilor si a Curții de Justiție de la Haga, o celebra disputa între România si Ungaria, în cursul căreia s-a ilustrat marele talent oratoric, diplomatic si juridic al lui Nicolae Titulescu, fața în față cu experiența si prestanța bătrânului conte Apponyi.
Disputa a fost complicata de faptul ca, între timp, România aplicase legea de reforma agrara, pe care optanții, în baza tratatului de mai sus și a celui de la Trianon, sprijinite fiindu-le interesele de către statul maghiar, au socotit ca o pot contesta, în ceea ce îi privea.
In aceeași a treia parte a tratatului este cuprins angajamentul României de a prelua, proporțional cu întinderea teritoriilor intrate sub suveranitatea ei, sarcinile financiare ale fostului stat ungar, de pâna la 1918.
Clauza respectiva este repetata pentru toate statele si teritoriile care, în planul transferurilor de suveranitate, aveau o tangență cu Ungaria.
Un articol special se ocupa de portul Fiume (Rijeka), anexat de Italia printr-o acțiune unilaterala, până la urma recunoscuta de către Puteri.
Tot în aceasta parte se întâlnesc o serie de prevederi oarecum neașteptate pentru cititorul neavizat.
Astfel: se sancționează independenta Ungariei (proclamata de ea însasi în noiembrie 1918) și interdicția vreunei viitoare uniuni a ei cu alt stat. Este o aluzie la eventualitatea unui „Anschluss” cu Austria, pe care încerca atunci sa-l readucă în actualitate Casa de Habsburg, prin ultimii ei reprezentanți.
Clauza independenței Ungariei a dat de lucru comisiilor care au elaborat tratatul. In noua ei situație de drept international, Ungaria a trebuit sa fie pusa a recunoaște sau, dupa caz, a nu recunoaște tratatele încheiate mai de multa vreme, când ea făcuse parte din Austria sau Austro Ungaria. Deși calitatea de parte la asemenea tratate fusese doar implicită, acum însa, în 1920, trebuia specificat expres faptul ca respectivele tratate erau neangajante pentru Ungaria independenta.
Nu va mai surprinde deci pe nimeni ca, prin Tratatul de la Trianon, Ungaria declara – în ce o privește – nulitatea Tratatului de la Brest-Litovsk, din 3 martie 1918, dintre Germania, Austro-Ungaria si guvernul rus bolșevic.
Se mai constata ca prin articolul 69 Ungaria recunoaște tratatul din 30 decembrie 1864, în baza căruia Danemarca cedase ducatele Schleswig si Holstein Confederației germane. Sau că, printre alte articole, ea recunoaște tratatele dintre Austria, respectiv Austro-Ungaria, și Italia, de la Zurich (1859), Viena (1866) si Florența (1888).
De asemenea, Ungaria anuleaza tratatele sale cu foștii ei aliați de dinaintea sau din timpul razboiului mondial.
Partea a IV-a conține reglementarea intereselor Ungariei în afara Europei: în Maroc, în Egipt, în Siam si în China. Este vorba despre lichidarea unor investiții si a unor capitaluri comerciale.
Partea a V-a a tratatului, cuprinzând clauze militare, este iarăși una
Chateau de Versailles Trianon, unde a fost semnat tratatul
mai delicata, din punctul de vedere al naturii problemelor pe care le soluționează în cadrul raporturilor dintre Ungaria si alte tari.
Nici ea nu are ca obiect exclusiv relațiile bilaterale cu România si nimic nu denota vreo interpunere speciala a tarii noastre sau a altora din zona, pentru a se obține o fixare de un anumit fel a viitorului statut militar al Ungariei.
Litigii de detaliu
Tot ce se prevede, la acest capitol, se aseamănă cu condițiile impuse, pe planul respectiv, si altor state învinse.
Continuarea pe cersipamantromanesc