A întrebat, cumva, cineva, „de ce-l mai sărbătorim pe Eminescu?”
De ce nici nu mă mai miră întrebarea, atâta timp cât necunoașterea, neinstruirea, ignoranța, nepatriotismul, necredința etc., înfloresc, găunos, pe zi ce trece. Avem mentori, profesori, psihologi, reporteri etc., dar nu reacționează atunci când trebuie.
Și trebuie! Trebuie să reacționăm la fiecare mică-mare lipsă de respect pentru Țară, pentru Credință, pentru Școală, pentru Verticalitate, pentru creșterea în Duh și în Adevăr!
În fiecare Zi pe care PreaBunul Dumnezeu ne-o dăruiește, după rugăciunea de dimineață, obligatoriu, s-ar cuveni de lecturat o frază din opera politică sau din versul eminescian. Și pentru tot restul zilei respective, acea sintagmă, frază sau alineat, să constituie punct de reflecție. O implementare în viața curentă, ca exemplu de moralitate – pentru acest prezent.
Să facem o mică demonstrațiune.
Să zicem că am deschis, la întâmplare, volumul Opere. Publicistică, și citim următoarea frază: „să rămânem iloți ca să avem onoarea de a fi prenumărați între slugile plecate a tuturor puterilor. Numai cu acest preț puterile vor ținea la noi, cum au ținut bieții turci, Dumnezeu să-i ierte” („Timpul”, 22 ianuarie 1880).
Vă întrebați cum lecturăm fraza? Cu tresăltare interogativă – sau doar imperativă?
Depinde de fiecare dintre noi. Important este să înțelegem cât este de ACTUAL al nostru MIHAI EMINESCU! Se impune un exercițiu de aprofundare.
Punctul de plecare, punctul-forte, sensul cuvântului „iloți”: În vechea Spartă, iloții nu aveau niciun fel de drepturi cetățenești.
Întrebare-întrebătoare! Când în astă Țară s-a vândut aproape tot, unde credeți, dragilor tineri neeperimentați, cam spre ce statut al nostru, ca ființă umană, ne îndreptăm?
Dacă vom băga piciorușele în apă rece, apoi, în apă clocotită, și apoi, vom analiza acest „prezent” neluminos, nu vom mai întreba „de ce-l mai sărbătorim pe Eminescu?!” Mă-ndoiesc.
Să reținem! MIHAI EMINESCU trebuie ÎNSUȘIT. Dacă-l sărbătorim, rostind „cuvinte goale” sau golașe, ele vor „suna” nefiresc, și va naște și întrebarea cea inițială, pe care refuz să o mai repet, pentru că este absurd, pentru cel care o va debita vreodată.
Dar dacă ochii dumneavoatră, domnule tânăr român, vor descoperi fraza:
„Trist este când o națiune mică (…) își trimite zeci de mii de muncitori peste graniță să moară în țară străină” („Timpul”, 28 septembrie 1878), la ce vom reflecta? Este această remarcă foarte actuală? Nu ar merita să ne implicăm și să vedem ce este de făcut, la modul concret, trăgând de mânecă pe actualii diriguitori ai Țării acesteia?! Oare nu ar merita striga, precum Mihai Eminescu: „Popor! Fă justiție cu acești oameni” („Timpul”, decembrie 1879), nepatrioți și răuvoitori!
Ca drumurile să nu se „troienească”, fiecare curs, la Litere și la Jurnalism, ar trebui să debuteze cu un citat din creația Slăvitului Mihai Eminescu. Numai astfel, niciun proaspăt licențiat (viitor formator de opinie) nu va trăi decât în Duh și în Adevăr!
Și ca să nu mai gândim vreodată, strâmb, să știm că fiecare 15 ianuarie și fiecare 15 iunie înseamnă APROFUNDARE a operei Eminesciene! Sau așa ar trebui să fie.
Livia Ciupercă/UZPR