Atunci când am primit din partea partenerilor de la Nizami Ganjavi International Center propunerea ca temă pentru video-conferința ”Rolul mediului academic în gestionarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în perioada pandemiei”, primul meu gând a fost să mă îndoiesc că mediul academic se poate implica în perioada pandemiei, având în vedere că responsabilitatea mediului academic este de a elabora soluții pe termen mediu și lung, care să prevină apariția unor crize similare pe viitor, sau, în eventualitatea apariției lor, să le atenueze efectele negative și nu soluții cu impact imediat.
Când am văzut însă lista participanților, mi-am dat seama că această video conferință are un rost atâta timp cât printre cei invitați sunt personalități cu background academic, care, ulterior, au devenit șefi de stat și au fost obligați să-și folosească experiența de profesori și cercetători științifici în soluționarea unor probleme curente stringente, pe perioada unor schimbări radicale ale societății, care au generat crize economice și sociale majore.
Ca să încep cu sfârșitul, experiența din timpul mandatelor nostre de șefi de stat a fost o reușită tocmai pentru că nu ne-am limitat la soluții imediate, ci am fost capabili să transmitem populației ideea că prețul social care trebuia plătit imediat era necesar pentru realizarea unui țel înalt, care, în cazul celor care au fost președinți în țările din sud-estul Europei, după căderea regimurilor comuniste, a fost schimbarea dictaturii și a regimului economic planificat printr-o democrație și o economie de piață funcțională.
În tranziția post-totalitară, popoarele au acceptat sacrificiile, pentru că a existat acest mesaj de speranță, care ulterior s-a și realizat, țările din Europa de Est fiind astăzi democrații consolidate, cu economii de piață funcționale, așa cum și Mauritius este un model de democrație și eficiență economică pentru Africa și Ecuador pentru America Latină .
Pandemia COVID-19 a evidențiat o exemplară responsabilitate civică a miliarde de oameni de pe mapamond care au urmat indicațile sanitare, chiar dacă mesajul guvernelor s-a limitat la ”stați acasă!”, ”spălați-vă pe mâini!”, ”purtați masca!”, ”păstrați distanța!”, sau, în cel mai bun caz, la managementul unor probleme de sănătate și economice curente.
Acum, după 3 luni, vedem că tocmai lipsa unui mesaj care să abordeze problemele dezvoltării durabile a generat o tensiune socială care se poate transforma în revolte mai mult sau mai puțin controlabile, cum sunt cele care s-au declanșat în Statele Unite în ultimele zile, și în unele țări din Europa Occidentală.
Coincidență sau nu, anul 2020 trebuia să fie debutul ”Deceniului de Acțiune al Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă”, în cadrul amplu al Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030. Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, care au în vedere îmbunătățirea situației în domenii precum: sărăcia, analfabetismul, lipsa accesului la apă și igienă, inegalități sociale, schimbări climatice, nu și-au diminuat importanța pe timpul Pandemiei. Chiar dacă buletinele de știri au prezentat prioritar informații despre simptome, număr de îmbolnăviri și decese, aceste probleme au continuat să existe, ba chiar s-au acutizat.
Surprinzător, pandemia a scos însă la iveală deficiențe grave în domeniile sănătații, economiei, educației, protecției sociale, drepturilor omului, în statele dezvoltate și s-a dovedit că instituțiile nu dispun de sisteme de avarie, care să permită replierea în cazul unor situații de criză. Statele în curs de dezvoltare pentru care acestea erau un model de urmat își pot pune întrebări legitime pentru viitorul lor. Și, la fel de legitim pot întreba pe reprezentanții mediului academic de ce nu au abordat și expus public cu mai mult timp înainte aceste carențe pe care, în numai trei luni, un virus le-a evidențiat în mod dureros.
Răspunsul la pandemie nu trebuie separat de acțiunile care privesc Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Trebuie doar reevaluate și prioritizate cele care ne așteptăm să se agraveze după ridicarea pandemiei: SDG-1- sărăcia, SDG-4 –educația, SGD-6 accesul la apă și igienă, SDG-10 reducerea inegalităților, SDG-12, consumul și producția responsabilă, și SDG-16 asigurarea păcii, justiției și gestionarea unor instituții de forță.
Revitalizarea acestor Obiective critice nu se poate face decât prin solidaritate și cooperare între state. Ori tocmai acest lucru a devenit dificil, după ce în timpul pandemiei, statele, puse în fața unor evenimente tragice, s-au izolat, căutând soluții prin care să se salveze pe cont propriu. Soluțiile imediate pentru redresare trebuie să cuprindă: o mai bună planificarea investițiilor publice și private în dezvoltare durabilă pentru construirea unor infrastructuri reziliente; întărirea sistemelor de protecție socială; investiții în gestionarea cauzelor și reducerea riscurilor.
Care poate fi rolul mediului academic în gestionarea acestor Obiective? Mediul academic poate oferi viziune, strategii și instrumente de lucru. Cercetările calitative și cantitative în curs au servit la identificarea problemelor și a numărului celor afectați. Știm acum că pandemia de coronavirus are un impact major, pe o populație extinsă, care nu a fost afectată doar medical, efectele extinzându-se și în plan economic, social, cultural, educațional, emotional, asupra viitorului democrației și al drepturilor omului.
Pentru soluția unei dezvoltări durabile, mediul academic trebuie să-și construiască propria agendă, și să refuze să preia agendele mediului financiar sau politic, care vizează, prioritar, interesele proprii, pentru a preveni revenirea la situațiile anterioare sau chiar agravarea lor așa cum s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat după crizele financiare sau de securitate, din primele decenii ale secolului XXI. Asumânsu-și misiunea de liant al reconstrucției solidarității sociale, mediul academic trebuie să aibă în vedere prioritar interesele cetățenilor.
Înainte de a prezenta un plan de reconstrucție a societății contemporane aflată în derivă, universitarii și cercetătorii trebuie să-și facă ordine în propria casă. Problemele etice și morale trebuie să devină prioritare pentru mediul academic. Cercetarea științifică are drept criteriu căutarea adevărului și nu a profitului oricare ar fi el: financiar, politic sau de imagine. Oamenii de știință trebuie să evite utilizarea unor sintagme livrate de specialiștii în comunicare de tipul „o nouă normalitate” o formulare vagă care înseamnă orice sau nimic și să refuze clișeele corectitudinii politice care au pus doar o mască mai atrăgătoare pe fața „răului social” fără a-l rezolva.
Se impune o analiză echilibrată de tip SWOT a proiectului globalizării care să păstreze distanța față de abordările utopice sau distopice la fel de nocive, un studiu de impact care să evidențieze raportul corect între beneficii și costuri sociale și mai ales distribuția costurilor și beneficiilor având în vedere că toate crizele sfârșitului sec. XXI au adâncit prăpastia dintre bogați și săraci diminuând clasa de mijloc, pilonul democrației reprezentative, fenomen vizibil acum și în statele dezvoltate.
O dezvoltare durabilă se poate obține numai într-o societate construită pe baza unor valori morale și nu pe profit, capabilă să diminueze lăcomia, risipa și aroganța și să promoveze un trai decent. În această societate mediul academic trebuie să fie garantul care trebuie să prevină ca informatizarea să nu afecteze dreptul la intimitate, inteligența artificială și robotizarea să nu dezumanizeze climatul social, progresul medical să fie strict controlat din punct de vedere etic, să se revină la educația bazată pe cunoștințe și nu doar pe abilități și deprinderi și cultura să nu fie înlocuită de divertisment.
Alternativa este ceea ce vedem în ultimele zile pe ecranele televizoarelor și pe rețelele de socializare. Deturnarea unor manifestații pașnice de condamnare a unui abuz revoltător al unor polițiști, de către grupuri violente care urmăresc provocarea unui haos generalizat. Pentru memoria europenilor este un „deja vu”: imaginea luptelor de stradă între anarhiștii de extremă dreapta și extremă stânga din Germania anilor 30 care au dus în final la dictatura fascistă și comunistă.
Noi, cei din Estul Europei, suntem vaccinați împotriva virusului acestor tipuri de dictatură și știm că acest tip de derapaj nu se mai poate repeta în ziua de azi. Asta nu înseamnă că nu suntem atenți la pericolele care amenință democrația reprezentativă fie din partea protestocrației, mișcare violentă fără ideologie, lideri sau participanți asumați, urmărind instaurarea anarhiei sau instaurarea autoritarismului prin amenințări cu intervenția armată a forțelor ordine.
Sunt aici prezenți foști președinți ai României, Albaniei și Muntenegrului și noi am trăit în direct prăbușirea în țările noastre a ultimelor dictatori din Europa de Est și finalul tragic al celor care au apelat la represiune.
Folosirea termenilor: dominație, amenințarea cu arme de foc sunt ridicole și adâncesc divizarea unei societăți care are nevoie de reconciliere perntru a se reconstrui după drama Pandemiei. Impactul emotional al Pandemiei, generat de frica generată de un virus care poate lovi pe oricine indiferent de poziția socială, poate repoziționa viața ca o valoare supremă.
Este fundamentul pe care se poate construi o „cultură a păcii” din care să fie eliminat cultul violenței și înlocuit de un dialog real între diferite grupuri și oameni diferiți prin rasă, etnie, religie, tradiții și opinii.
Fără pace și solidaritate umană niciun proiect de dezvoltare durabilă nu poate reuși.
Emil Constantinescu